Dacă ai un cont pe rețelele sociale, e imposibil să nu fi aflat că au început copiii să meargă la grădiniță. Dacă ai un job sau orice alt motiv să ieși afară din casă, ai văzut asta live. Dacă mai ești și părinte – nu contează ce vârstă au copiii tăi – și ești înscris în grupuri de părinți, deja lucrurile sunt la alt nivel. Pentru că postările pe această temă au explodat, pur și simplu.

Mi-e greu să le ignor. Chiar dacă la noi nu mai e cazul de grădiniță, cuvântul încă îmi provoacă un gust amar și mi-e greu să fac abstracție de asta. Așa că fac singurul lucru pe care-l pot face. Scriu din nou despre asta. Despre cum văd eu lucrurile acum și despre ceea ce, cred eu, e una dintre cele mai mari greșeli.

Nu le-am citit pe toate, recunosc, dar tind să cred că sunt foarte puține postări în care să nu apară și sfaturi legat de cum ar trebui să le spunem celor mici că e super frumos la grădiniță, că acolo se vor juca mult sau că acolo își vor face mulți prieteni și totul va fi minunat. Nu pot să nu mă întreb – De ce am face asta? De ce le-am prezenta celor mici grădinița ca fiind cel mai minunat loc din lume? Da, unele grădinițe sunt absolut minunate, dar s-ar putea ca cele mai multe să nu fie. Asta nu înseamnă că sugerez că ar trebui să le vorbim urât despre grădiniță, dar de ce să le spunem că e un loc minunat atunci când nu avem certitudinea că e așa, ba din contră? Mă îndoiesc profund de faptul că toți părinții au oportunitatea de a vedea cum e cu adevărat la grădiniță înainte ca cel mic să ajungă acolo. Îmi amintesc cum, prima dată când l-am înscris eu pe băiețelul meu, am încercat în repetate rânduri, fără succes, să o cunosc măcar pe doamna educatoare. Am văzut-o abia în prima zi de grădiniță, copleșită de cei atât de mulți copii care plângeau și se agitau. Doar să ne salutăm am apucat, nu cred că a mai ajuns la dânsa altceva din ce am spus. Apoi, cât am stat o perioadă pe hol, din clasă am auzit doar țipete și plânsete. Lucrurile nu se schimbaseră prea mult peste cateva ore, când m-am dus să-mi iau copilul. Nici în zilele următoare. Și-atunci cum ar putea să fie frumos acolo? Desigur, noi, oamenii mari, putem spune că așa e in primele zile. Apoi e frumos. Chiar și presupunând că ar fi așa, copiii, mai ales cei foarte mici, nu trăiesc în viitor. Ei trăiesc și gândesc în prezent. Pentru ei e important momentul „aici și acum”. Să le spunem că e super frumos la grădiniță înseamnă, practic, să-i mințim și să-i trimitem complet nepregătiți într-un loc de care și în care vor fi dezamăgiți. Și, da, treaba asta se întâmplă chiar și la grădinițele alea pe care chiar le vedem că sunt super minunate. Pentru că, deși acestea contează enorm, grădinița nu e doar despre cei mai minunați prieteni, jucării frumoase și doamne educatoare zâmbitoare.

Adevărul e că, indiferent de cum e grădinița, pentru un copil, aceasta înseamnă, în primul rând, separarea de familie pentru cel puțin o jumătate de zi, în multe cazuri pentru aproape toată ziua. Treaba asta n-are cum să fie plăcută pentru că doare tare. Ne doare și pe noi, oamenii mari. Pe copii îi doare mai tare. Avem și noi nevoie să plângem, dar de cele mai multe ori ne abținem. Ei nu pot opri plânsul, iar dacă, totuși, reușim să-i constrângem să o facă, vor răbufni pe alte părți. Vor face tot felul de lucruri, definite la modul general ca fiind „prostii”, vor începe să aibă probleme cu somnul sau vor somatiza. Pentru că așa e normal atunci când doare tare. N-ai cum ține durerea în tine.

Am făcut și eu asta. I-am spus copilului despre cât de frumos va fi la grădiniță. Așa am crezut că e bine. Dacă aș putea da timpul înapoi, azi i-aș spune sincer că nu știu cum va fi pentru el. I-aș povesti cum a fost pentru mine, i-aș spune ce știu despre cum funcționează o grădiniță, dar nu i-aș spune cum va fi pentru el, căci asta nu am de unde să cunosc. Pentru că nu există, cu adevărat, posibilitatea ca un părinte să poată să prevadă viitorul.

Mai departe, aș recunoaște existența tuturor momentelor grele, mi-aș lăsa copilul să își exprime emoțiile și i-aș fi alături. Pentru că grădinița e despre separarea de familie, dar și despre multe alte lucruri. E momentul în care cel mic învață că nu mai e el centrul universului, că nu poate face și primi mereu tot ce dorește, că trebuie să fie atent și la dorințele celorlalți, că trebuie să învețe să funcționeze ok într-un grup sau să-si exerseze răbdarea și, în același timp, să fie rănit într-un fel sau altul și să învețe să se vindece. Pentru că, da, la grădiniță se vor lega prietenii, dar prieteniile presupun și conflicte, mai mari sau mai mici, pe care copiii, mai ales cei care n-au frați sau surori, trebuie să învețe să le gestioneze. Toate astea și multe altele sunt etape necesare în creștere și dezvoltare, dar sunt departe de a fi doar lapte și miere. Prin urmare, eu cred că e greșit să le vorbim copiilor doar despre cât de minunat va fi, fără a menționa și greul atât de evident. Mai ales că, de multe ori, nu vorbim doar despre astfel de etape necesare, ci și despre nereguli mai grave. Spre exemplu, am mai spus asta, băiețelul meu, deși la momentul respectiv vorbea foarte bine, nu avea limbajul suficient de dezvoltat pentru a descrie ceea ce nu înțelegea. Abia peste mai mult timp, citind o carte în care a văzut ceva asemănător, a putut să îmi spună că doamnele de la grădiniță le dădeau palme peste ceafă copiilor, atunci când aceștia nu erau cuminți. Din fericire, nu i s-a întâmplat și lui, dar nici să vezi așa ceva nu-i deloc ok. Așa că nu cred că ar trebui să le spunem copiilor cum va fi și ce ar trebui să simtă în legătură cu grădinița. Pentru că nici noi nu știm exact cum va fi, dar și pentru că ei au dreptul să simtă fix ceea ce simt și nu ce credem noi că e ok să simtă. Dacă ne gândim, de exemplu, la un copil mai degrabă introvertit, ne dăm seama că acesta nu va vedea ceva prea interesant sau plăcut în a își petrece întreaga zi împreună cu mulți alți copii și e în regulă să simtă astfel. Nu e în regulă să-i transmitem ideea că ceea ce simte el e greșit. E nevoie, în schimb, să îi fim alături. E nevoie să-i ducem plânsul și să îi arătăm că suntem alături de el. Și, da, de multe ori, când vorbim despre anumite probleme specifice, ajută și schimbarea grădiniței sau amânarea acesteia, dacă este posibil – și știu că de cele mai multe ori nu e -, dar mai târziu, când tragem linie, s-ar putea să constatăm că cel mai important lucru nu e să eliminăm greul sau să fugim de el, ci să îi arătăm copilului că îi suntem alături în greul lui.

La final nu pot să nu remarc și un alt lucru pe care l-am observat și mă refer aici la nevoia de a avea cărți despre grădiniță adaptate la realitatea din țara noastră. Cărțile pot fi un minunat suport în gestionarea unor astfel de momente, dar am observat că multe sunt traduse, iar imaginile și poveștile nu prea seamănă cu ce găsim la noi. În plus, multe prezintă o grădiniță ideală, care e cam greu de găsit în realitate.

De asemenea, mai vreau să spun încă o dată că, da, la grădiniță poate fi frumos și cu siguranță este frumos la un moment dat, uneori chiar din prima zi. E ok, zic eu, să vorbim și despre asta, dar fără a idealiza grădinița și păstrând un echilibru. Cred că ajută și să încercăm să ne punem în locul celor mici. Să ne gândim că și noi, adulți fiind, ne confruntăm cu probleme atunci când începem un job nou, de exemplu, unde nu cunoaștem pe nimeni și toate regulile sunt noi. Chiar și dacă e frumos și e ce ne-am dorit, tot e greu. Acum, dacă dăm deoparte faptul că noi înțelegem ce ni se întâmplă și, în schimb, ne imaginăm că nu percepem clar timpul și nu știm când și dacă îi vom revedea pe cei iubiți și nici nu ne e clar de ce, dintr-o dată, am ajuns într-un loc necunoscut, plin de oameni necunoscuți și gălăgioși, s-ar putea să constatăm că e și mai greu. Iar dacă cei din jur ne spun mereu despre cât de bine ar trebui să ne simțim și cum n-avem motive să fim nemulțumiți, doare mai tare. Să-i înțelegem, așadar, pe copii și să nu mai pretindem ca ei să nu plângă și să fie super fericiți imediat cum au ajuns la grădiniță. Nici să nu ne condamnăm pe noi înșine pentru faptul că plâng sau să punem presiune pe noi pentru a găsi cele mai rapide și inventive metode pentru a opri acel plâns. Pentru că e normal ce cei mici să fie și triști, e bine și sănătos să se descarce prin plâns și, mai ales, au dreptul să facă asta.