Râsul copiilor mei e unul dintre cele mai plăcute sunete din lume. Să-i văd cum râd atunci când fac exerciții la matematică e chiar mai mult decât mi-am dorit și-atât de tare s-au distrat în ultimul timp, încât am zis că e musai să scriu despre asta și aici. Am scris în titlu că este…
Categorie: Excursii, recomandări și activități pentru copii și părinți
Calendarul Micului Cititor – Luna Februarie
Calendarul Micului Cititor este un calendar plin cu bucăți mici și prețioase din cărțile copiilor. Am scris mai multe despre el aici și îl găsiți și la finalul acestui articol. Acum vă povestesc despre cartea pe care am ales-o pentru luna februarie – O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse. Cartea este scrisă…
Obiective turistice Râșnov – Peștera Valea Cetății
Trei zile am stat la Râșnov. Al treilea și, probabil, cel mai surprinzător obiectiv a fost Pestera Valea Cetății. A fost și prima peșteră adevărată vizitată împreună cu copiii și asta a contat, dar, per total, au fost mai mulți factori care au contribuit la o experiență de neuitat. Am pornit cu emoții spre peșteră….
Nu planta un copac, plantează o pădure!/ Cel mai frumos dar pentru un copil
M-am hotărât să le dăruiesc copiilor mei câte o pădure. Nu, nu glumesc și nici nu m-am îmbogățit în așa fel încât să le pot cumpăra mâine vreo pădure. Dar mi-am propus ca atât timp cât voi putea – și sper că voi putea pentru tot restul vieții – să plantez câte un copac în…
O doză de magie într-o bibliotecă reciclată
Săptămâna trecută am primit o pilotă de lână într-o cutie mare de carton. Cutia era așa de curată și părea atât de rezistentă, încât mi-a venit să o păstrez. Ușor, ușor o idee a încolțit în mintea mea și l-am rugat pe soțul meu să nu arunce cutia, chiar dacă ne tot loveam de ea…
Ce se întâmplă dacă îți închizi telefonul mobil în timpul unui spectacol?
Cele mai multe spectacole, fie că-s pentru oameni mici sau oameni mari, au această regulă. Suntem rugați, printr-un afiș sau chiar verbal, să nu folosim telefonul mobil și să-l închidem sau să-l dăm pe silent în timpul spectacolului. Ce credeți că se întâmplă dacă ascultăm această cerință atunci când mergem cu copilul la un spectacol?…
Frumusețea e pentru cine alege să o vadă
Atunci când mama mea a văzut pentru prima dată calendarul cu florile din grădina ei, a exclamat uimită – Florile astea sunt toate din gradina mea?! Vai, cât sunt de frumoase! Nu mi-am dat seama că sunt chiar atât de frumoase! Și asta in condițiile în care eu nu-s fotograf iar pozele mele, de obicei,…
Zonele de reglare emoțională
Leah M. Kuypers este un terapeut ocupațional din SUA. În anul 2011 ea a descris zonele de reglare emoțională cu scopul de a îi ajua pe copii (în special pe cei cu Autism, ADHD și nu numai) să identifice, înțeleagă, accepte și controleze propriile emoții. În fapt, ideile ei se adresează tuturor celor care simt…
Vezi articolul pentru a te abona la buletinul de știri al site-ului.
„Ziua mică a României”
La începutul săptămânii trecute m-au întrebat copiii care-i treaba cu Unirea din 24 ianuarie. N-a mai fost o unire în decembrie? De ce sunt două? M-au luat prin surprindere. Intenționam să pregătesc ceva special potrivit vârstei lor. Nu apucasem încă să fac nimic. Am respirat adânc și mai întâi m-am bucurat că au ținut minte…
Activități de vară pentru copii – să observăm insectele
Aș vrea să spun că mi-e mi-a venit această idee, dar n-am nici cea mai mică contribuție. Eu sunt genul acela de om care dacă vede un gândac și care a avut, cândva, coșmaruri cu furnici, inclusiv furnici cu aripi – poveste lungă. Pe scurt, nu-mi prea plac insectele, dar Tudor și, apoi, Maria m-au…