Mereu m-am străduit să le explic copiilor mei motivele pentru care facem un lucru sau altul. Cu alte cuvinte, să dau un sens acțiunilor noastre, fie ele mai simple sau mai complexe.

Am făcut asta și atunci când i-am învățat timpul ceasul. Le-am oferit exemple din viață când e util să știm cât e ceasul sau în ce zi suntem. Atunci când ne întâlnim cu prietenii sau atunci când mergem la un spectacol… Dacă n-am stabili o oră, întâlnirea ar putea la fel de bine să nici nu se întâmple.

Nu i-am mințit, acesta chiar e unul dintre marile avantaje ale faptului că oamenii au învățat să măsoare timpul. Dar oare, de asta au făcut-o? Oare de ce au simțit oamenii nevoia să împartă timpul în bucăți mai mari și mai mici? Dincolo de toate aspectele practice. Căci, până la urmă, nu e vreo diferență uriașă între ziua de azi și cea de mâine. Ba chiar, weekend-ul trecut, când încă erau bolnavi unii dintre noi, le-am spus copiilor să nu-și facă griji. În caz de nevoie, aveam să amânăm Crăciunul. M-au privit uimiți, dar le-am explicat că vorbesc foarte serios. Nimic nu aveam să ne răpească bucuria zilei de Crăciun. Aveam să o trăim frumos în ciuda bolii și aveam să facem asta în prima zi în care toți ne simțeam bine, indiferent de numărul scris în calendar în dreptul acelei zile. Pentru că uneori, în astfel de momente, numerele acelea devin doar numere.

N-a fost nevoie. S-a întâmplat să fie fix ziua de Crăciun liniștită. Apoi a început iar nebunia, căci mai era un membru al familiei care nu fusese încă atins de boală și nu se putea să scape. Dar am avut o zi liniștită și frumoasă. Ne-am bucurat atunci, deși toată treaba asta m-a pus pe gânduri. Mai ales că au fost mulți oameni care au punctat, pe bună dreptate, că mare ghinion am avut să fim bolnavi fix de sărbători. Auzindu-i, eu m-am dus cu gândul la timp și mi-am amintit de acea zi, în urmă cu mulți ani, când băiețelul meu a mers pentru prima dată la grădiniță. Totul s-a petrecut extrem de rapid, în dimineața aceea abia dacă am avut timp să respir. Îmi amintesc însă că, în tot acel vacarm, m-am oprit la un moment dat și mi-am privit soțul. El m-a privit înapoi și m-a înțeles și știu că ne-am întrebat dacă așa aveau să fie toate zilele noastre de atunci încolo și ne-am dorit amândoi să fie altfel. Cu toate acestea, deși contextul s-a schimbat, de multe ori am senzația că în ziua aceea am început să alerg și nu m-am oprit nici până azi. Da, faptul că numărăm timpul are și avantaje, dar are și dezavantaje. Parcă prea tare alergăm prin viață și nici măcar nu știm unde. Parcă prea vrem să fim bine în anumite momente din timp, doar pentru că momentul acela semnifică ceva, uitând că cea mai importantă semnificație nu e în numere.

Dincolo de toate aspectele practice, fie ele avantajoase sau nu, cred că oamenii au început să măsoare timpul și pentru că au nevoie de finaluri și începuturi în egală măsură. Poate cândva voi dezvolta această idee, dar cred că noi, oamenii, renaștem de mai multe ori pe parcursul vieții. Așa cum natura amorțește în sezonul rece iar primăvara pare că totul se naște din nou, așa facem și noi. Uneori asta se întâmplă fără vreo legatură cu ce e în exterior. Alteori ne folosim noi de timp și de momente importante, cum sunt sfârșitul unui an și începutul altuia, pentru a ne oferi astfel de finaluri și începuturi. Pentru că fie că ne e bine sau rău, avem nevoie să știm că nimic nu durează la infinit. Avem nevoie să tragem o linie și să privim la ce-a fost și-avem nevoie și să aruncăm un ochi în viitor, imaginându-ne ce o să fie. Putem face asta oricând, dar sfârșitul de an rămâne cel mai potrivit moment. Și poate că unii oameni se distrează pe seama celor care fac rezoluții pe care nu le respectă. Eu cred că momentul acela în care ești plin de speranță și faci planuri de viitor e extrem de prețios, indiferent de ce se întâmplă după aceea.

Totuși, în acest an eu nu simt nevoia să fac planuri, ba chiar aș spune că asta-i rezoluția mea. Privesc în urmă, la 2023, încerc să înțeleg cum a fost el pentru mine, să mă bucur de momentele frumoase și să învăț atât din ele, cât și din cele mai puțin frumoase, dar nu simt nevoia să fac planuri pentru 2024. Nu am o listă cu obiective și am decis că în acest moment al vieții mele nici nu-mi mai place acest cuvânt. Da, prefer să am dorințe în loc de obiective, iar logica din spatele acestei alegeri e simplă, deși nici pe ea nu o voi explica acum. În orice caz, știu că una dintre cele mai importante dorințe ale mele e să nu mai alerg prin viață sau măcar să nu mai alerg atât de tare. Și știu că voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a-mi îndeplini această dorință.

La final acestei înșiruiri de idei, căci nu pot numi articol ce-am scris aici, vă doresc un An Nou fix așa cum aveți nevoie să fie, indiferent de semnificația pe care o au aceste zile pentru voi, pentru că nu despre zile e vorba și nici despre un număr dintr-un calendar. Poate că mâine e o zi care nu diferă semnificativ de azi, dar noi nu rămânem la fel și asta e cel mai important, indiferent de cum ne prinde Anul cel Nou. Așa că urarea mea e doar în plan secundar pentru acest an. El rămâne, până la urmă, doar un număr, iar asta face ca gândurile mele să meargă dincolo de asta și să fie (și) pentru toți cei care aleg să renască în aceste momente sau pentru cei care pun punct și decid să înceapă din nou, fie că începutul ăsta e un nou capitol sau doar o propoziție, fie că e o listă de rezoluții sau doar o dorință. La mulți ani!

Sursă foto – canva.com