Ați observat vreodată cum oamenii cărora nu le place frigul îngheață mai tare? Sau poate e invers. Pentru că suntem mai friguroși, unora dintre noi nu ne place frigul. Oricum ar fi, cert e că sunt deja câteva zile de când îngheț zilnic, în timp ce copiii se distrează pe lângă mine, atunci când ieșim în parc. Între noi fie vorba, mă gândesc uneori că ei sunt făcuți din alt aluat. Bucuria lor e atât de mare, încât frigul pare că nici nu există pentru ei. Și probabil că fix bucuria asta este acel ceva care mă face să mă mobilizez, să strâng din dinți și să rezist. Fericirea lor e prea frumoasă ca să o curm eu brusc, oricât de tare aș îngheța. Și îngheț, oricât de gros m-aș îmbrăca. Căci se pare că nu s-au inventat încă hainele care să ne încălzească pe unii dintre noi. Singura soluție cu efecte 100% garantate e să stăm sub plapumă, în casă. Probabil de asta m-am și bucurat atât de tare că e zi liberă azi. Azi nu ies la zapadă. Soțul meu preia ștacheta.

V-ați prins, deci, că nu-mi place frigul. Mă rog, nici nu-i prima dată când afirm asta pe blog. Mai în glumă, mai în serios, mereu am zis că probabil s-a făcut o greșeală pe undeva. Locul meu nu e aici, ar fi trebuit să mă nasc pe meleaguri mai călduroase. Cu toate acestea, fix când înghețam mai tare zilele trecute, am avut o revelație neașteptată. Îmi era greu, da, dar cum ar fi fost dacă n-aș fi trăit niciodată asta? Pentru că, într-adevăr, există oameni care au văzut zăpada doar în filme și poate nici acolo. Dacă aș avea de ales, aș alege să fiu unul dintre ei? Aș alege să trăiesc toată viața în felul ăsta, fără să cunosc vreodată adevăratul frig al iernii?

Ei bine, spre surprinderea mea, răspunsul e „nu”. Și, da, primul motiv e fix bucuria pe care o văd în ochii copiilor mei la fiecare zăpadă, dar mi-am dat seama că nu doar despre ei e vorba. Am avut, la rândul meu, câteva experiențe frumoase și friguroase în același timp. Am avut și experiențe friguroase mai puțin sau deloc frumoase, iar acestea le depășesc, ca număr, pe primele. Totuși n-aș renunța la ele. Poate pentru că aici, la noi, primăvara încă e o certitudine, motiv pentru care m-am gândit că, de fapt, fie că ne place sau nu frigul, suntem tare privilegiați. Chiar dacă în ultimii ani vremea a cam luat-o razna, încă mai vorbim de patru anotimpuri și suntem privilegiați pentru că le putem cunoaște pe toate. Și, da, cred că e prima dată când eu simt din tot sufletul că treaba asta e adevărată; prima dată când îmi dau seama, cu adevărat, că nu aș renunța la iarnă nici dacă aș avea de ales. Dintr-un milion de motive, dar mai ales pentru că iarnă e plină de înțelepciune, iar primăvara e mult mai frumoasă atunci când vine după o iarnă decât atunci când durează la nesfârșit. Și, probabil, ideea asta are sens în multe alte aspecte ale vieții noastre și nu doar când vorbim despre anotimpuri.

Altfel, fără legătură cu cele de mai sus, dar în legătură directă cu ziua de azi, vă recomand site-ul A fost odată. E deja ceva timp de când, de fiecare dată când sărbătorim ceva românesc, acesta e primul loc virtual spre care mă îndrept. Pentru că sunt multe povești frumoase aici; povești despre romani de poveste, dar nu doar despre ei. Azi e rândul lui Alexandru Ioan Cuza, desigur, iar povestea lui nu e doar pentru copii, deși e spusă pe înțelesul lor. Noi o vom asculta puțin mai târziu. Eu voi sta sub plapumă atunci când vom face asta 🙂.