Să ne bucurăm de primăvară (lecții de la copii)

Zilele trecute, într-o zi călduroasă, le-am dat copiilor haine mai subțiri și am plecat în parc. Atât de frumos era afară, încât atunci când am ieșit din casă ei au început pur și simplu să alerge și să râdă, spunând tare că le place foarte mult. Am zâmbit, dar primul gând care mi-a venit în minte a fost că, da, e frumos, dar suntem încă în februarie și sigur mai urmează un val de frig.

Am vrut să spun asta cu voce tare, dar m-am răzgândit și am ales să tac. M-am gândit la rostul pe care l-ar putea avea vorbele mele și mi-am dat seama că doar le-aș fi curmat bucuria spunându-le că frumosul ăsta nu va ține mult. Altfel, ce scop avea acel avertisment? Pe ei nu-i interesa, era clar. Ei se bucurau în acel moment de ceea ce trăiau, iar vorbele mele nu le-ar fi adus nimic bun. Căci nu e ca și cum am fi fost ca în Greierele și Furnica, iar copiii mei ar fi trebuit să se pregătească pentru vremuri grele, altfel aveau să sufere.

Mi-am dat seama că, din nou, ar trebui să-i privim cu mai multă considerație pe copiii noștri și să fim dispuși să învățăm de la ei. Lucruri importante, cum ar fi capacitatea de a trăi în prezent și de a ne bucura de acesta. Căci, da, ca oameni mari avem nevoie să fim conștienți și de viitor și să ne pregătim pentru ziua de mâine, dar, în egală măsură, avem nevoie și să ne relaxăm și să trăim, la rândul nostru, momentul de acum, fără să lăsăm grijile să ne copleșească. Pentru că uneori nu ne ajută cu absolut nimic, din contră, să ne gândim la viitor. Iar în ceea ce privește vremea, am înțeles că, într-adevăr, e posibil să urmeze un nou val de frig, dar la fel de posibil e și să nu se întâmple astfel. Oricum ar fi, frigul ce-ar putea să vină n-ar trebui să ne impiedice să ne bucurăm de caldura din prezent. 🙂

* Citatul de mai sus este dintr-o carte care cuprinde multe astfel de citate – Minunea în 365 de zile, scrisă de R.J.Palacio și apărută la Editura Arthur – mai exact câte unul pentru fiecare zi din an. Eu n-am citit-o integral până acum, îmi place să o descopăr din când în când, când am nevoie. Citatul preluat aici nu este cel care era scris în carte în dreptul zilei de azi, ci, deloc întâmplător, este dintr-o zi de vară (27 iunie).

** imaginea este prelucrata în canva.com

Lasă un comentariu