Nu despre asta îmi imaginam că voi scrie azi, dar viața e imprevizibilă. Și cum atunci când mă simt neputincioasă cel mai mult mă ajută să scriu, asta fac și acum. În plus, poate articolul ăsta va fi de ajutor și altor oameni. Oameni care, la fel ca mine, au îndrăznit să se relaxeze și să-și ducă viața ca și cum n-ar exista căpușe pe lume. Sau cel puțin nu în februarie, o lună de iarnă. Numai că iarna nu mai e ce-a fost și-atunci când vorbim despre căpușe nu la numele lunii din calendar trebuie să ne uităm, ci la vremea de afară. Căci vremea asta, despre care tot eu vorbeam recent, le place și căpușelor, nu doar copiilor.
Pe scurt, am găsit o căpușă în capul Mariei, fetița mea de 7 ani. Aveam acasă un kit de extragere a căpușelor, îl cumpărasem în vară, dar era exclus să-l mai folosim. Căpușa asta era mare. Mult prea mare ca să-mi fac eu de lucru cu vreo pensetă în capul fetiței. În plus, știam că e acolo de mai bine de 24 de ore, poate chiar 48. Știam că în astfel de cazuri e nevoie de medic și de antibiotic.
Cum s-au întâmplat lucrurile? Ei bine, Maria a răcit. Nu atât de tare încât să stea închisă în casă, dar suficient de tare cât să nu fie ok să meargă la copii, la locul de joacă. Așa se face că în weekend, sâmbătă dimineață și duminică dimineața, a ieșit la plimbari în natură (una din ele într-o zonă cu iarbă și una la pădure) împreună cu tatăl și frățiorul ei. Plimbări după care nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin minte să îi verific pe copii de căpușe. Deși observasem că afară e cald, mintea mea era setată pe faptul că suntem în februarie. E iarna. Iarna nu sunt căpușe, nici măcar nu ne gândim la ele. Doar că, chiar și la o simplă privire pe fereastră, vom constata că afară nu e iarna.
Viața a mers mai departe și duminică noaptea a fost o noapte grea pentru că Maria a tușit mult. A doua zi, eu și copiii eram foarte obosiți. Nici nu știu cum a trecut timpul, dar știu că abia așteptam să vină seara, să dormim. Nu aveam de unde să știu, la acel moment, că oboseala avea să devină cea mai mică problemă a mea.
După amiaza, pe la ora 15, copiii s-au pus la desene. Eu eram în dormitor, studiam prospectul unui sirop de tuse pe care voiam să i-l dau Mariei. Când desenele s-au terminat, fetița a venit la mine și mi-a zis că are un cucui. Am întrebat-o dacă s-a lovit și mi-a zis că nu-si amintește. Mi-a arătat zona punând palma întreagă acolo, m-am uitat și am pus și eu mâna, dar n-am văzut și n-am simțit nimic. Am rugat-o totuși să îmi mai arate o dată și să pună doar un deget. Era o zonă în care părul forma un fel de vârtej și oricât îl dădeai la o parte, el venea imediat la loc. M-am uitat cu atenție, am dat tot părul la o parte și atunci am văzut-o. Mă rog, ochii au văzut-o, mintea refuza să creadă. Mai ales că adevărul nu suna deloc frumos. Pe lângă faptul că era prea mare, știam că dacă e o capușă trecuse deja mult timp. Era acolo de duminică dimineața, poate chiar de sâmbătă. Pentru că, da, sâmbătă o spălasem pe păr pe Maria. Eu, cu mâinile mele. Dar observând locul în care era așezată căpușa, mi-am dat seama că o puteam găsi doar dacă aș fi căutat-o cu atenție. Este cu adevărat posibil să o fi spălat fără să o observ.
Deși mintea nu voia să creadă, instinctul m-a făcut să-i scriu imediat soțului meu și să-l chem acasă. I-am trimis și o poză, el a pornit spre casă. Am hotărât să mergem la o clinică privată, dar știam că nu mereu au chirurg de gardă și știam și că doar chirurgul scoate căpușe. Știam pentru că, în urmă cu câțiva ani, când era mult mai mic, Tudor avusese și el una, cu mențiunea că a lui era minusculă și fusese descoperită în urma unei verificări pe care am făcut-o imediat după plimbare. Vara, când mi se pare normal să verific copiii de căpușe și chiar o fac. În orice caz, fuseserăm și atunci la medic. Pentru că băiețelul era foarte mic, dar și pentru că pe vremea aia nici nu știam de existența vreunor dispozitive de extragere a căpușelor. Am mers, deci, la medic și așa am aflat astfel de detalii și, prin urmare, acum m-am hotărât să sun la trei dintre cele mai mari clinici private din București, ca să merg la sigur și să nu plimb copilul aiurea. Soțul meu suna și el, la rândul lui.
După mult timp de așteptare, la una singură a răspuns un om. Răspunsul nu m-a lămurit pe de-a întregul, dar nefiind eu cea care a sunat la aceasta, nu insist asupra acestui aspect. Cert e că per total mi s-a părut dezamăgitor. Faptul că în anul 2024 totul a devenit atât de robotizat încât, într-o problemă medicală, nu poți reuși să vorbești cu un om atunci când suni într-o clinică privată pentru a întreba dacă au un chirurg de gardă, nu mi-a plăcut deloc. Neavând de ales, am hotărât să mergem la nimereală. Am ales Medlife pentru că fuseseră singurii care răspunseseră totuși la telefon și le scriu numele pentru că așa mi se pare corect
Am ajuns la spital și, după ce am primit o privire de uimire sinceră (pentru că nimeni nu se așteptă la căpușe în februarie), doamna de la recepție a dat mai multe telefoane. În urma lor, mi-a confirmat că mă pot ajuta. Am rămas pe hol, unde am așteptat maxim 10 minute, timp în care Maria a jucat șotronul și aici menționez că mi-a plăcut mult că într-un spital e încurajată mișcarea și nu faptul de a sta copilul liniștit pe un scaun, în timp ce așteaptă.
Cum spuneam, în scurt timp a venit doamna doctor. Cu un zâmbet pe față, foarte, foarte drăguță. Am răsuflat ușurată pentru că pur și simplu părea genul acela de om calm, care debordează de energie bună în mod natural, fără efort.
Extracția în sine a fost mai complicată decât mi-aș fi dorit, încă un semn, în caz că mai era nevoie, că decizia de a porni imediat spre medic a fost cea mai bună. Altfel, nu pot spune totuși că a durat foarte mult, dar, prin comparație, căpușa lui Tudor fusese scoasă în fracțiune de secundă, fără strop de durere. Aici, fiind căpușa mai mare, procedura a fost și dureroasă și un pic mai lungă. Maria a fost foarte curajoasă, a stat nemișcată și m-a strâns de mâini și știu că a făcut asta pentru că avea încredere în mine și eu îi explicasem despre cât de important e să stea nemișcată, dar și pentru că doamna doctor se purta foarte frumos. A vorbit frumos cu ea și m-a salvat atunci când mintea mea aproape că se golise și nu mai știam cu ce povești să-i distrag atenția fetiței. Maria, cel puțin, a decretat că doamna doctor e prietena ei și că abia așteaptă să mai mergem la dânsa. Nu sunt neapărat de acord cu ultima parte, prefer să nu mai avem nevoie, dar faptul că există astfel de medici, care să provoace o așa reacție unui copil, mă face să mă simt mult mai în siguranță. De asta am ales să vă povestesc și despre doamna doctor.
După extragerea căpusei, am primit rețetă cu antibiotic și indicații de îngrijire a zonei și apoi am pornit spre casă. Acum sperăm să fie totul în regulă. Altfel, mie încă mi se pare că totul a fost un vis urât, dar presupun că asta are legătură și cu faptul că ieri eram foarte obosită. Totul e diferit atunci când nu dormi.
Am simțit nevoia să scriu despre asta ca să-mi pun ordine în gânduri, dar și pentru a trage un semnal de alarmă. Există căpușe chiar și iarna și ele sunt chiar mai periculoase tocmai pentru că nu ne așteptăm să fie. Cel mai important lucru, atunci când vorbim despre o căpușă, e ca ea să fie extrasă cât mai repede, dar n-avem cum să facem asta dacă nu o căutăm pentru că nici măcar nu ne gândim că ea ar putea exista. Acesta e un motiv pentru care e bine să fim conștienți de existența lor și de pericolul pe care îl reprezintă.
În ceea ce privește extragerea, teoretic le putem scoate și acasă, cu ajutorul dispozitivelor speciale, dar dacă o căpușă a stat atașată prea mult timp, e foarte mare sau nu știm de câtă vreme e atașată, e musai să mergem la doctor. Atât pentru a ne asigura că este extrasă total, cât și pentru a primi tratamentul potrivit. Prin urmare, vă încurajez să verificați cu atenție copiii după ce s-au jucat în iarbă. Numele lunii sau al anotimpului în care ne aflăm nu are nici cea mai mică relevanță dacă afară e cald. Căpușele există chiar și în luna februarie și sunt la fel de înfometate ca vara.
Nu în ultimul rând, am scris acest articol și pentru că, așa cum spuneam și mai sus, am întâlnit un medic minunat și asta mi-a dat o stare de bine. Nu îi scriu numele, nu i-am cerut acordul, ieri nici măcar nu mă gândeam că o să scriu despre asta. Dar s-a întâmplat la Medlife și e de menționat că, per total, experienta a fost una pozitivă. Datorită doamnei doctor, dar și datorită șotronului, desigur și, mai ales, a fetiței care a fost foarte curajoasă deși îi era tare teamă. 🙂
carrusel 