„Sunt trist”, mi-a spus Tudor, în urmă cu vreo două săptămâni, la doar puțin timp după ce țopăise prin toată casa de bucurie. Bucurie care se datora unui gest simplu, dar extrem de important pentru el. Primise un mărțișor și era fericit. Pentru că, de obicei, băieții nu primesc mărțișoare. Nu în zona în care locuim noi. Dar oamenii dragi și apropiați știu că și lui îi plac mărțișoarele și nu-l uită niciodată. Iar el se bucură nespus, dar acum, dintr-un motiv necunoscut mie, era deodată trist.
L-am întrebat ce s-a întâmplat și mi-a spus că nu e corect ca mărțișoarele sa fie purtate atât de puțin timp. Ar trebui să sărbătorim venirea primăverii mai mult.
I-am zâmbit și i-am spus că nimic nu ne împiedică să facem asta în continuare. Dar adevărul trist e că, deși băiețelul s-a înveselit din nou, ne-am lăsat duși de val si n-am purtat mărțișoarele mai mult decât se poartă în mod normal. În plus, parcă nici nu ne-am bucurat prea tare de primăvară. Pentru că vremea a fost mai degrabă mohorâtă, parcă ne-am pleoștit și noi, sub povara ei.
Apoi, ușor, ușor, am început să vedem copacii înfloriți și-am început să zâmbim. Iar azi am primit un mărțișor. Da, ați citit bine, deși, mai corect spus e mărțișor livresc. De la Editura NICULESCU, care nu ne-a uitat nici în acest an, ba chiar a făcut totul mai special, trimițând mărțișoarele acum, când pare că a venit în sfarșit adevărata primăvară. Desigur, noi ne-am bucurat nespus și l-am primit cu emoție în suflet. L-am și răsfoit și am descoperit că ceea ce conține pare foarte interesant, scris într-un mod atractiv pentru copii. Abia așteptăm să citim fiecare cuvânt din carte și presimt că vom deveni fanii acestei colecții. Iar dacă sunteți pe-aici de mai mult timp, știți deja că nu mă prea înșel în astfel de situații, căci așa ni s-a întâmplat și cu HISTRONAUȚII. În plus, reducerile de până la 50% de pe site-ul Editurii NICULESCU, prea ne fac cu ochiul. Mai ales că-s valabile în toată luna martie, prima lună de primăvară, ca să ne putem bucura mai mult timp, cum dorea Tudor.

Una peste alta, pentru mine, aceasta carte, Eu, Cleopatra și vechii egipteni. Live din țara piramidelor, a venit într-un moment în care tare mi se făcuse dor să citesc istorie. Zic că-i semn bun că s-a întâmplat așa.
Altfel, știați că, dincolo de preferințele sau nostalgiile personale, chiar există zone în care mărțișoarele se poartă mai mult timp? Cam până când vine primăvara cu adevărat. Practic, oamenii poartă în piept flori, trifoi și alte simboluri ale primaverii până în clipa în care acestea ajung să-i înconjoare de-adevăratelea. Mi se pare tare frumos și mă gândesc că de-acum încolo chiar am putea face și noi asta, semn că băiețelul a avut, din nou, dreptate.
Așadar, o primăvară frumoasă vă doresc! Și, în continuare, cât mai multe mărțișoare. 🙂
Sursă foto – arhivă personală & canva.com; prelucrare în canva