Mereu am crezut despre mine că nu mă pricep să scriu texte scurte, ba chiar am afirmat așa ceva și într-un articol recent. Și treaba asta e întărită chiar și de experiențe banale, căci mă poticnesc inclusiv la scrierea mesajelor aniversare. Mai rău e că, de-a lungul timpului, mulți oameni, care știau despre mine că-mi place să scriu, mi-au cerut să-i ajut în astfel de situații. Tare greu a fost. Prietenii apropiați știu ce spun. 🙂

Și iată că viața îmi arată, din nou, cât de surprinzătoare poate fi. Și cum nimic nu e imposibil sau bătut în cuie. Pentru că aseară am scris un astfel de text scurt. Și n-am nici cea mai vagă idee dacă e bun sau nu e bun, nici nu contează asta. Ce contează și e surprinzător e faptul că mi-a plăcut nespus. Mi-a plăcut la nebunie să-l scriu și mi-a plăcut și ce-a ieșit. Dintr-un motiv care nici mie nu mi-e clar, cele câteva cuvinte pe care le-am înșiruit într-o poveste minusculă, cu sens, îmi sunt nespus de dragi. Atât de dragi încât trebuie să le scriu și aici.

Totul a pornit de la Editura PORTOCALA ALBASTRĂ, o editură care-i foarte aproape de sufletele noastre și care, pe lângă cărțile deosebite, aduce și alte surprize minunate. Surprize pentru cititorii mari și mici.

Așa se face că, din când în când, pe grupul de Facebook, apar mici concursuri. Cum eu nu-s prea activă pe rețelele sociale, am reacționat cu maxim o inimioară la aceste concursuri. Dar n-am putut să nu remarc cât de interesante sunt. Și diferite. Și provocatoare. Și pur și simplu frumoase. Atât de frumoase, că uneori chiar am fost tentată să particip și eu. De obicei, premiul e o carte, la alegere, din portofoliul editurii, dar, deși iubesc cărțile, nu pentru ele aș fi participat, ci pentru frumusețea concursului. Totuși, n-am făcut-o, m-am luat cu altele, timpul a trecut. Până aseară, când o astfel de postare mi-a apărut pentru a doua oară în față. Și mintea mea a început să lucreze, fără ca eu să o pot controla. Și-am scris ceva. Și după ce m-am gândit și răzgândit de câteva ori, în dimineața asta am lăsat și eu comentariu.

Pe scurt, provocarea era să ne imaginăm variații pe tema poveștii omizii mâncăcioase – Omida mâncăcioasă e cea mai cunoscută poveste a lui Eric Carle și, conform New York Times, una dintre cele mai de succes cărți ilustrate publicate vreodată. M-am apucat să scriu, așadar, în timp ce ma gândeam la Eric Carle, dar și la impactul pe care l-au avut cărțile lui în viața copiilor mei. Și-a ieșit ce vedeți mai jos:

Un copac strălucea în lumina soarelui. Într-o duminică, câteva coli de hârtie s-au născut din el. Scriitorul le-a luat acasă.
Luni colile au cerut să fie hrănite, iar scriitorul a scris pe ele un titlu.
Marți scriitorul a scris primele două pagini din poveste.
Miercuri a făcut trei ilustrații.
Joi scriitorul a scris încă patru pagini din poveste.
Vineri a mai făcut o ilustrație, a scris finalul poveștii și-a meșterit și trei pagini pop-up.
Sâmbătă scriitorul era atât de obosit, încât n-a mai scris nimic. A mers să se plimbe printre copaci și-apoi s-a pus la somn și-a dormit o noapte și-o zi.
Duminică, un copil a descoperit manuscrisul și a început să-l citească. Când a terminat, în mintea lui și-a deschis aripile un minunat fluture. Fluturele a zburat într-o lume fără granițe. Numele lui era „Imaginație”.

Cum spuneam, nu știu cât de bun e sau nu textul ăsta, nici dacă va lua sau nu premiu. Și toate astea nu contează deloc. Pentru că e prima dată când scriu un text scurt pe care pur și simplu îl ador. Iar asta e cu adevărat ceva deosebit.

Altfel, vă încurajez și pe voi să intrați în Club Portocala Albastră. Dincolo de faptul că veți descoperi adevărate comori ale literaturii pentru copii, pur și simplu se întâmplă lucruri tare frumoase acolo. Eu, cel puțin, mă trezesc cu o stare de bine de fiecare dată când interacționez cu vreo postare din aces grup. Iar asta, din nou, e ceva deosebit. 🙂

Sursă foto – Editura PORTOCALA ALBASTRĂ; prelucrare în canva.com