Ziua Copilului e și ziua oamenilor mari

on

Întotdeauna mi-a plăcut să  le fac urări și oamenilor mari de Ziua Copilului. Și deși anul acesta n-am trimis și probabil nici nu voi trimite prea multe mesaje de acest fel, tot pot scrie aici, pe blog, câteva rânduri despre asta. Prin urmare, vă urez tuturor o zi minunată și, mai ales, vă doresc să vă amintiți de voi, pe vremea când erați copii. Pentru că faptul că toți am fost cândva copii e unul din puținele lucruri de netăgăduit pe lume asta, iar Ziua Copilului e un moment bun pentru a ne reconecta cu copilul din noi. S-ar putea să descoperim, nu fără uimire, că aveam mare nevoie să facem asta.

Mai ales, cum poate am mai spus și în alte rânduri, cred că  într-o zi ca aceasta e bine să ne amintim că ceea ce contează cel mai mult pentru un copil suntem noi. Cei mai mulți dintre copiii noștri vor uita activitățile și/sau cadourile făcute sau primite cu această ocazie. Însă dacă ne vom conecta cu adevărat cu ei, îi vom face să râdă și vom râde și noi, din toată inima, împreună cu ei, multe emoții bune vor rămâne întipărite pentru totdeauna în sufletele lor. Și în alte noastre, desigur.

La mulți ani! Fie că sunteți oameni mici sau oameni mari, cu un copil ascuns în suflet!

Sursă foto – arhivă personală

Lasă un comentariu