„Când viața îți dă lămâi…”

Acest articol nu e ce ar putea să pară la prima vedere. Eu chiar am lămâi. Din acelea adevărate, cu coajă galbenă și parfumată. Multe! Prea multe.

Cum s-a întâmplat? Mai simplu decât m-aș fi gândit vreodată. Totul a început duminică seara, când am constatat că nu mai aveam câteva produse de bază în casă. De obicei sunt destul de organizată, dar se mai întâmplă și astfel de lucruri. Nu m-am îngrijorat totuși, am intrat în lista cu produse favorite din Freshfull – sunt client fidel, îmi place, poate vă povestesc cândva și despre asta – și-am zis să fac o comandă rapidă, cu livrare în dimineața următoare. Nimic mai simplu, doar că eram foarte obosită și-n loc să iau 6 bidoane cu apă, cum doream, am luat 6 pungi cu lămâi (!). De ce? Pentru că în lista mea aceste produse erau, pur întâmplător, unul lângă altul și nu m-am uitat atent. Așa se face că în dimineața următoare m-am trezit – la propriu, căci soțul meu a preluat comanda înainte să mă ridic eu din pat – cu o plasă plină cu lămâi. Am verificat comanda, am înțeles ce și cum, am zâmbit, ca să fac haz de necaz și, imediat cum am putut, i-am anunțat pe copii că aceasta va fi „săptămâna limonadei”. O decizie logică și sănătoasă, mi-am zis. Căci ce altceva să faci atunci când ai câteva kilograme de lămâi? N-ai ce. Faci limonadă.

Desigur, lucrurile nu s-au așezat cum le-am gândit eu, căci, datorită noii mele „prietene”, hernia de disc cervicală, activitățile zilnice și banale sunt o provocare și totul durează o eternitate. Așa se face că luni am reușit, cu chiu cu vai, să fac mâncare pentru două zile plus un chec. Acesta din urmă cu lămâie, evident. Însă n-am mai apucat să fac și limonada. S-ar fi descurcat copiii singuri, nu era problemă, dar aparatul era undeva sus și, până la urmă, am amânat momentul, ca să nu fac iar vreo prostie, convinsă fiind că marți vom bea limonadă.

Cum, necum, nici ieri n-am reușit să o facem pentru că ieri după-amiază am mers la kinetoterapie. Când ne-am întors, nu mai avea nimeni poftă sau energie de stors lămâi, nici de băut sucul lor, mai ales că mâncaserăm și înghețată pe drum. Prin urmare, am amânat iar. Până azi, când chiar am reușit. Da, în timp ce pregăteam un pește – cu lămâie! –  am făcut și o limonadă foarte concentrată – cum altfel? – care arată și miroase delicios. Am servit deja o porție, mai bem și mai târziu. Cu biscuiți, chec nu mai avem, dar să zicem că nu-i asta problema cea mare. Chiar deloc, căci problema e alta – n-am consumat nici măcar un sfert din lămâile pe care le avem și, deși le țin în frigider, presimt totuși că nu vor avea o viață prea lungă, căci sunt lămâi din acelea netratate – nu mă întrebați cât m-au costat, acesta e un detaliu pe care, pentru sănătatea mea psihică, l-am șters complet din memorie.

Concluzia e că cel mai probabil nu voi putea salva toate lămâile. Da, sunt convinsă că sunt o mulțime de lucruri pe care le-aș putea face cu ele, dar corpul nu mă susține în acest moment al vieții mele. Prin urmare, tot pentru sănătatea mea psihică aș spune că, atunci când viața ne dă lămâi – fie ele adevărate sau nu – e ok și să nu facem nimic cu ele. Până la urmă, o fi ea bună vitamina C sau limonada gustoasă, dar să nu exagerăm, deoarece, se știe, nici excesul nu e bun. Altfel, uneori chiar e ok să nu știm ce să facem cu lămâile din viața noastră și uneori chiar e ok și să nu facem nimic. Nici nu se întâmplă tragedii dacă alegem această cale.🙂


Am scris acest articol în urmă cu vreo oră. Între timp mi-a venit o idee și i-am spus soțului meu să ia câteva pungi din acelea pentru cuburi de gheață, pe care să le umplem cu suc de lămâie nediluat și să le punem în congelator. N-am mai încercat vreodată, deși sigur am auzit pe undeva, nu-mi amintesc unde, dar mă îndoiesc profund de faptul că aș fi inventat eu asta acum, pe loc. În orice caz, s-ar putea să fie chiar fain. Practic, cu puțină miere, un pahar cu apă și câteva cuburi cu suc de lămâie înghețat vom putea prepara limonadă în orice moment. Și, ca să revin și la partea psihologică, noua concluzie e că atunci când viața ne dă lămâi – fie ele adevărate sau nu – e ok să luăm o pauză și sa nu facem nimic cu ele. Dacă se strică, nu-i o tragedie, însă înainte să se strice, s-ar putea să fim surprinși în mod placut și să descoperim soluții simple. 🙂

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Când viața îți dă lămâi, fă limonadă! O zi bună!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu