Maria, fetița mea (7 ani), a venit într-o seara de la joacă și mi-a spus că era tristă din cauza felului în care ceilalți copii se purtaseră cu un băiețel. Din ce am înțeles, băiețelul respectiv cam trișa la unul dintre jocuri, iar ceilalți copii îi spuneau, ca răspuns la comportamentul lui, „tu nu te mai joci”. Deși nici ei nu îi plăcuse comportamentul băiețelului, nici atitudinea celorlalți copii nu i se păruse corectă.

Inițial nu am acordat prea mare atenție poveștii ei, o ascultam, dar nu eram întru totul acolo. I-am spus, între altele și fără să fiu prea atentă la ce zic, că mi se normal ca ceilalți copii să nu mai dorească să se joace cu copilul care trișează, i-am spus, aproape mecanic, că așa e într-un grup, cu mențiunea că, de-a lungul timpului, mai avuseserăm discuții despre grupul de joacă și despre cum nu trebuie să facă la fel ca ceilalți, dacă nu dorește.

Nemulțumită de răspunsul meu, ea tot insista că nu e corect ce au făcut și eu mi-am dat seama că nu doar despre întâmplarea propriu-zisă era vorba aici, cât și despre faptul că ea dorea să-mi povestească. Atunci am început să o ascult cu mai mare atenție și, până la urmă, încurajată de prezența mea totală, fetița mică și-a găsit toate cuvintele și a zis: Da, mami, e normal ca ei să nu-și mai dorească să se joace, dar nu să îi spună lui ce să facă! Nu e normal, nu e corect ca un copil să îi interzică unui alt copil să se joace. Dacă nu-ți place cum se comportă un copil, îi spui că nu te mai joci tu cu el, nu îi spui că nu se mai joacă el. Parcul e pentru toți copiii.

Am ascultat-o gânditoare și am zâmbit, mândră de ea. Era atât de simplu și de logic tot ce-mi spunea ea. Și, cumva, atât de corect. O diferență subtilă, dar extrem de mare e între „tu nu te mai joci” și „eu/noi nu ne mai jucăm”, iar ea o sesizase imediat, spre deosebire de mine, care m-am simțit vinovată pentru că nu am ascultat-o cu atenție de la început.

Adevărul e că sunt deja ani buni de când mă străduiesc să mă autoeduc în ceea ce privește comunicarea, să-mi dezvolt asertivitatea și, în general, felul în care vorbesc sau ascult, în așa fel încât să evit cât mai des astfel de subtilități și nu doar atât. Și reușesc, de multe ori, dar cumva asta nu e în starea mea naturală, trebuie să fiu conștientă de ceea ce vreau să fac, să fiu cu adevărat prezentă și să nu fiu afectată de diverși factori perturbatori. Altfel, dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, revin la ce am învățat când eram copil, înainte să știu prea multe despre psihologie sau comunicare. Deși, de cele mai multe ori, îmi dau seama ulterior  de greșeli, treaba asta mă descurajează și uneori am senzația că lucrurile acestea sunt așa de bine fixate înăuntrul meu, că nu voi scăpa vreodată cu adevărat de ele sau de altele, poate mai grave. Dacă acest lucru e adevărat sau nu, nu știu încă, dar cel puțin de altceva sunt din ce în ce mai sigură, iar copiii mei îmi dovedesc asta mereu. Prin strădaniile mele de a mă schimba pe mine în bine, chiar dacă nu reușesc mereu să mă port exemplar, reușesc totuși să întrerup cercul vicios și reușesc să-i învăț pe copiii mei să înțeleagă și să vadă lumea într-un mod diferit. Iar ăsta mi se pare un lucru tare mare și, poate, o încurajare pentru mine însămi, dar și pentru toți părinții care, la fel ca mine, încearcă să facă facă lucrurile mai bine pentru ei și copiii lor și se simt triști sau descurajați atunci când nu le iese mereu. Pentru că adevărul e că ne iese și e suficient să ne privim și ascultăm cu atenție copiii pentru a deveni conștienți de asta. 🙂

Cat despre fetița mică, ea s-a liniștit imediat cum a văzut că am înțeles ce dorea să spună. Uneori sunt complicate lucrurile cu grupurile de joacă, dar (cel puțin la vârste mai mici, nu știu cum e când sunt mai mari), observ că singurul lucru de care are nevoie un copil pentru a își păstra identitatea și pentru a se simți bine cu el insuși, atunci când nu e de acord cu ce se întâmplă în grup, e un părinte care să-l asculte atunci când îi povestește cum a fost la joacă și ce probleme a întâmpinat. Deci, cumva, tot despre comunicare e vorba. 🙂