Azi e despre lucruri simple și frumoase, despre cum gesturi aparent banale ne pot salva în momente dificile, dar și despre mine și blogul meu. Desigur, mai e și despre geluri de duș și creme parfumate, iar dacă vreți să aflați care-i numitorul comun al tuturor acestor lucruri, dar și cum se leagă ele într-o poveste, vă invit să citiți mai departe.
Gelul de duș care m-a salvat
În urmă cu câțiva ani, într-un moment dificil, din punct de vedere emoțional, am primit un sfat tare prețios, care încă e viu și puternic în mintea mea și pe care vi-l împărtășesc și vouă azi.
Se întâmpla într-un context în care trebuia să iau o decizie importantă pentru unul dintre copiii mei, aveam prea puține informații pentru a ști exact în ce direcție să mă îndrept, și, într-un timp foarte scurt, am devenit de-a dreptul copleșită emoțional. Știam, instinctiv, în ce direcție să mă îndrept, dar eram nesigură, o întâmplare din trecutul meu mă făcea să mă îndoiesc de tot ceea ce credeam și simțeam. Eram îngrozită de faptul că aș putea să fiu subiectivă, că, în lipsa unor date complete despre situația din prezent, aș fi putut să merg într-o direcție sau alta în funcție de ce mi se întâmplase mie și nu în funcție de ce i se întâmpla copilului. Îmi era teamă că ceea ce simțeam nu era instinctul meu de mamă, ci rămășițe din emoțiile copilului rănit care am fost cândva. În plus, eram, la acel moment, înconjurată de foarte mulți oameni și fiecare avea o părere, iar asta, în loc să mă ajute, îmi adâncea confuzia, mai ales că cei mai mulți dintre ei se declarau împotriva direcției despre care eu intuiam că e cea mai bună.
Ei bine, în contextul acesta, am avut o discuție cu o femeie minunată. Era psihoterapeut, dar ne-am văzut o singură dată, eu n-aveam timp de psihoterapie, iar cabinetul era și mult prea departe. I-am spus de la început că va fi o întâlnire unică și că am nevoie de ceva, orice, care să mă scoată cât de cât din acea criză, să mă ajute să-mi fac ordine în minte și să iau rapid o decizie, căci timpul mă presa. Și m-a ajutat, iar unul dintre sfaturile primite a fost, în mod poate surprinzător, să-mi cumpăr un gel de duș nou. Pentru că, așa cum spuneam, mă simțeam copleșită și afectată de părerile oamenilor din jur, unele dintre acestea fiind critici deghizate în păreri, dar și pentru că mă simțeam nesigură și slabă în fața problemelor, această femeie m-a învățat cum să pun o barieră între mine și oamenii ale căror opinii mă afectau, cum să diminuez modul în care ele mă afectau și cum să mă simt mai puternică. Poate părea copilăresc la prima vedere, dar a funcționat și încă funcționează, mai ales că, între timp, am perfecționat metoda. Mi-a spus, deci, să-mi cumpăr un gel de duș fain și, în timp ce-l întind pe corpul meu, să-mi imaginez cum construiesc un strat invizibil de protecție și cum cuvintele celor din jur nu mă mai pot atinge și, în același timp, să-mi imaginez cum acea armură mă ajută să devin mai puternică, în timp ce conștientizez toate resursele pe care le am înăuntrul meu.

În ciuda unei reticențe pe care o aveam, la acea vreme, cu privire la orice metodă de mindfulness sau ceva asemănător, disperarea m-a făcut să am o minte foarte deschisă și i-am urmat sfatul întocmai. Ulterior, mi-am dat seama că mai erau și alte efecte secundare ale acelui ritual. Dincolo de bariera de protecție sau armura invizibilă, în acele momente în care foloseam gelul de duș și mă concentram pe a îl întinde cât mai bine pe pielea mea, mă relaxam. Mintea mea lua o pauză binemeritată de la tot ce o copleșea, iar asta îmi dădea răgazul să mă încarc cu energie bună. În plus, am crezut cu atâta ardoare în acest sfat și în eficiența lui, încât am reușit cu adevărat să mă simt mai bine și să-mi limpezesc mintea. Am luat apoi hârtie și creion, am scris negru pe alb tot ce știam despre mine și m-ar fi putut afecta în acel moment, am scris ce știam despre copilul meu și despre ce i se întâmpla. Și am luat o decizie. Și am rămas fermă, chiar și când oameni dragi mi-au spus că e decizia greșită. Și a fost decizia cea mai bună, știu asta azi, pentru că, ulterior, la câteva luni distanță, tot ce încă mai era în ceață a devenit clar.
Câteva cuvinte despre mine și despre blogul meu
Întâmplarea de mai sus mi-a venit instant în minte atunci când am primit spre testare produsele din gama Coconut Orange Vibes de la Ziaja România, alături de o provocare tare faină – să ne descriem pe noi și blogul nostru și să spunem ce avem (sau nu) în comun cu produsele Ziaja Romania. Și mi se pare tare interesantă abordarea, mai ales că m-am întrebat adesea cum arăt eu doar prin blogul meu. În mod natural, eu îl percep ca fiind o parte din mine, dar, îmi dau seama, în absența întregului, nu șiu exact ce și cât transmite el de fapt. Fără falsă și inutilă modestie, știu că scriu frumos uneori și mă exprim cel mai bine prin scris, sunt capabilă să spun asta în acest prezent, chiar dacă încrederea în mine îmi lipsește, dar oare, această lipsă de încredere se vede aici? Sau se vede aici faptul că în viața reală sunt o introvertită incurabilă? Da, iubesc nespus oamenii și îi admir în egală măsură, dar prezența lor prelungită mă obosește și îmi consumă rapid energia chiar și când îmi sunt dragi. Spre exemplu, am învățat să mă trezesc dimineața devreme doar ca să am câteva momente în care să fiu doar eu cu mine, fără copii și soț. Și, în general, după câteva ore petrecute în prezența unor alte ființe umane, indiferent de cât de tare mi-au plăcut, am nevoie de o pauză de liniște. Iar blogul acesta, un blog care nu iese prea mult în evidență, în mod premeditat, e o modalitate prin care fac ce-mi place, adică scriu ce-mi trece uneori prin minte, fără ca asta să mi se pară obositor. Pentru că introvertismul nu-i sinonim cu timiditatea, deși e adesea confundat cu ea, și nici nu dispare când te ascunzi în spatele unui ecran, iar mie mi se pare obositor, în egală măsură, să fiu activă în mediul online. Dar am nevoie să mă exprim, acest lucru ajutându-mă, de asemenea, să-mi pun ordine în gânduri, și-atunci o fac aici, linistit, ieșind doar rareori din cochilie pe rețelele sociale, care mi par chiar la fel sau chiar mai agitate și agitante decât viața reală. Prin urmare, dacă e să-mi descriu blogul și cum pot face asta doar prin prisma felului în care îl percep eu, neputând să mă văd prin ochii voștri, el e pentru mine acel ceva care mă ajută să-mi păstrez mintea limpede, să mă liniștesc atunci când sunt agitată, să mă simt mai puțin neputincioasă în momentele grele, dar și, destul de des, el funcționează și ca o listă virtuală a lucrurilor frumoase care-mi provoacă bucurie în viața de zi cu zi, o listă la care revin uneori, când am nevoie.

Altfel, dacă aici, pe blog, mă protejez rămânând pe cât posibil în umbră și mă încarc cu energie transpunând tumultul de gânduri care-mi trec prin cap în propozitii cu sens, de cele mai multe ori bine organizate, în viața reală folosesc în continuare gelurile de duș, atat pentru a mă relaxa, cat și pentru a mă încărca pozitiv si a mă proteja. Nu sunt atât de disciplinată încât să fac exercițiul de mai sus zilnic, probabil m-aș schimba radical dacă aș reuși. Îmi amintesc însă de el periodic, în special în momente grele și mereu am mai multe tipuri de gel de duș în baie. Spre exemplu, în primăvara si vara care doar ce au trecut, acesta a fost unul dintre trucurile care m-au ajutat să nu cedez psihic în contextul herniei de disc. Masajul cu gel de duș, conștientizarea tuturor părților din trupul meu care încă funcționau bine, mirosul discret care rămânea apoi pe pielea mea, toate m-au ajutat să rămân prezentă și să nu fiu dărâmată de tot ceea ce mi se întâmpla. Astfel că, da, gelurile de duș și cremele parfumate ocupă un loc special în baia și în sufletul meu, iar cadoul de la Ziaja România nu putea să-mi provoace decât bucurie, mai ales că, după cum veți vedea mai jos, nu e prima dată când ne întâlnim.
Despre arome fructate și Ziaja Romania
Cu Ziaja România m-am întâlnit prima dată în urmă cu câțiva ani. Pentru că produsele Ziaja sunt unele prietenoase cu pielea, iar eu, grație copiilor mei, sunt client fidel BebeTei și Farmacia Tei, am avut oportunitatea de a le descoperi aici. Mult timp cumpărăturile de felul acesta erau unica mea pauză de la copii și de fiecare dată când când mergeam la cumpărături, îmi luam și mie ceva drăguț. Produsele Ziaja mi-au plăcut pentru că aveau și au un preț accesibil, și, mai ales, erau și sunt blânde cu pielea. Asta contează mult, eu am o piele foarte sensibilă, mă irit instant dacă folosesc un produs care nu-i ok. Astfel că nu-i cred pe cuvânt pe cei de la Ziaja România atunci când spun că au produse cu peste 90% ingrediente naturale, doar îmi ascult pielea și, pentru că ea mi-a dat undă verde, vă invit să urmăriți o scurtă prezentare a gamei Coconut Orange Vibes de la Ziaja România. Mie, așa cum ați intuit deja, mi-a plăcut cel mai mult gelul de duș Coconut & Orange Vibes, cu parfum subtil de nectar de bergamotă și cocos, care a adăugat o nouă aromă faină și revigorantă în baia mea. S-a potrivit perfect pentru că, așa cum spuneam, în timp am perfecționat metoda de mai sus și de aceea mă asigur că am mereu mai multe tipuri de gel de duș la dispoziție. Am observat că, dacă folosesc aceleași arome, intervin rutina și obișnuința și ritualul nu mai e așa eficient. În plus, acum am avut parte chiar și de mai multă diversificare, deoarece în gama Coconut & Orange Vibes există și un mousse & scrub cu granule fine pentru corp. Pe lângă mirosul de cocos, care se întâmplă să-mi fie tare drag, mi-au plăcut în mod special acele granule fine, mereu am preferat un scrub mai blând în detrimentul unui cu granule mari. Altfel, e bine de știut că în gama de produse Ziaja România găsim și cremă de față sau de corp, loțiune tonică, șampon și balsam pentru păr și chiar și balsam pentru buze. Și, da, toate conțin până la 98% ingrediente vegetale și nu sunt testate pe animale.
Ce am eu în comun cu Ziaja Romania
Revenind la produsele testate acum, precum și la provocarea lansata de Ziaja România, eu nu cred că, prin felul meu de-a fi, am cu adevărat ceva în comun cu ele. Sunt, aparent, o persoana liniștită și calmă, dar viața mea interioară e atât de tumultuoasă și haotică, încât nu cred că aș putea avea ceva în comun cu niște produse care îndeamnă la frumusețe și relaxare. Totuși, ne întâlnim în acel punct în care ele îmi induc acea stare de liniște fără de care n-aș putea să-mi supraviețuiesc mie și lumii. Și, după cum am punctat mai sus, un efect asemănător îl are pentru mine și blogul meu, care e un fel de sanctuar de pace, liniște și relaxare, căci el mă ajută să-mi pun ordine în gânduri. Cum spuneam, nu știu exact cum apare acest blog în ochii celorlalți, poate că unele articole de-ale mele sunt prea triste ori agitante, ce vreau să spun este că scrierea lor are fix efectul opus asupra mea. Și, deoarece chiar și în cele mai negre momente, m-am străduit să văd partea plină a paharului sau măcar picăturile bune, cred că acesta e un alt punct în care acest blogul meu se intersectează cu Ziaja România. Așa cum gelurile de duș și cremele mă ajută să mă relaxez sau, după caz, să mă încarc cu energie bună și să mă îmbrac cu o armură invizibilă, așa mă ajută și scrisul pe acest blog. Prin urmare, poate că nu ne asemănăm în felul de a fi, ci în efectele finale, iar asta e posibil să fie chiar mai important.
Acestea fiind scrise, la final vreau să le mulțumesc celor de la Ziaja România pentru cadoul frumos și, mai ales, să vă mulțumesc vouă, celor care citiți acest blog. De fiecare dată când fac o astfel de analiză introspectivă, care implică și blogul, redevin conștientă de faptul că existați cu adevărat, iar asta nu încetează vreodată să mă uimească și mereu mă simt recunoscătoare. Prin urmare, vă mulțumesc și vă invit, dacă aveți vreodată nevoie de un boost de energie sau de o armură invizibilă, să testați trucul de mai sus. În combinație cu produsele Ziaja România, desigur. 🙂

Articol scris pentru SuperBlog 2024
Surse foto – Ziaja România & canva.com; prelucrare în canva.com









Un comentariu Adăugă-le pe ale tale