Crăciunul a fost mereu sărbătoarea mea preferată și probabil așa va rămâne. În copilărie nu mi-au plăcut vreodată agitația de dinaintea acestei sărbători, nici frigul mușcător al iernilor de demult, dar îmi plăcea liniștea din seara de Ajun și din ziua ce-i urma. Și-mi mai plăcea și aceea apropiere dintre membrii familiei, căci acesta era unul din puținele momente când toți ai casei își îngăduiau să respire ușurați și să se strângă laolaltă, să-și povestească unul altuia tot felul de întâmplări și să se lase pătrunși de bucuria copiilor entuziasmați de venirea mult așteptatului Moș Crăciun. Un Moș mai degrabă sărac, după standardele din zilele noastre, dar a cărui sărăcie n-am perceput-o vreodată atunci. Magia era mai puternică.

Magia Crăciunului se simțea și în aer, știu azi că această sărbătoare e una dintre cele mai aromate sărbători și, sunt sigură, ea n-ar mai fi la fel fără mirosul îmbietor al cozonacilor fierbinți,  fără scorțișoara ce înnobilează într-un mod desăvârșit turta dulce pufoasă, fără prospețimea crengilor verzi de brad sau fără  portocalele zemoase și parfumate. Și, poate în mod surprinzător pentru o persoană care momentan nu consumă alcool, Crăciunul n-ar mai fi la fel fără vinul aromat din care ies aburi fierbinți și îmbietori. Pentru că, da, Crăciunul este și despre vin fiert.

Din copilărie îmi amintesc și cum, în seara de Ajun, plecam prin sat la colindat și treceam pe la fiecare gospodărie. Frigul era crunt, nici n-aveam hainele de azi, dar satul era atât de vesel și plin de viață, încât acesta era un detaliu nesemnificativ. O seară în care, îmi dau seama, toți oamenii din sat se întâlneau, într-un fel sau altul, pentru a-și ura toate cele bune și a se bucura împreună  de sărbătoarea Crăciunului, se înalță peste orice altceva. Iar colacii – numiți colindeți – , merele sau nucile pe care le primeam erau cele mai de preț comori, însoțite, din loc în loc, de mici păharele din care ieșeau aburi fierbinți și aromați, în așa fel încât satul întreg mirosea a scorțișoară și a tot felul de alte mirodenii, pe care oamenii le-adăugau în vinul roșu pentru a-l transforma într-o licoare magică, cu darul de a încălzi suflete și de a dezgheța trupuri.

Desigur, vinul nu era pentru copii, deși, uneori, în urma multor rugăminți stăruitoare, cei mai mari dintre noi primeau câte-o gură, de poftă. Că era bine sau rău, nu-i cazul să judecăm azi, cert e că, după vreme îndelungată în care doar am râvnit la asta, pentru mulți dintre noi momentul acela, în care am putut să bem prima ceașcă întreagă de vin fiert aromat a fost unul magic, chiar dacă la acea vreme nu mai eram copii. Pentru că vinul fiert e o băutură aparte, una care-ți desfată toate simțurile, dar mai ales sufletul, transformându-se, pe măsură ce-l savurezi, într-o poartă care te duce mai aproape de căldura Crăciunurilor trecute.

Așa se face că, de fiecare dată, în perioada sărbătorilor de iarnă, ca și cum o alarmă care depășește granițele timpului s-ar face auzită, în mod neștiut, înăuntrul meu, mi se face poftă de vin fiert. Și-așa se face că atunci când am primit spre testare vinul Pinot Noir de la Beciul Domnesc, am văzut cu ochii minții ceainicul cu licoarea roșie, aburindă și delicioasă. Și vă spun un secret: vinul nu se fierbe prea mult de obicei, pentru a se păstra și aromele lui naturale, dar putem face un  compromis dacă, în caz că nu consumăm alcool, vrem ca acesta din urmă să se evapore mai mult și să ne permită totuși să ne bucurăm de gustul deosebit.

Altfel, vinul, în formă pură, era mereu prezent și pe masa de sărbătoare, o masă încărcată cu bunătăți tradiționale românești, pe care nu știam să le apreciez la adevărată lor valoare în acele vremuri, blamând-o mai degrabă pe mama pentru că petrecea prea mult timp în bucătărie pregătind tot felul de preparate complicate de care eu abia mă atingeam. Între timp, am înțeles cât de terapeutic era tot acel proces pentru ea, dar și cât de importantă era, în fapt, masa de Crăciun. Aceasta, apărută în urma trudei nesfârșite a goapodinelor de demult sau de-acum era și este în primul rând despre oameni. Oamenilor le place să stea la masă, asta îi apropie, iar mesele de sărbători funcționează ca niște punți între oameni, dizolvând distanțe, chiar dacă uneori doar pentru scurt timp, dezlegându-le oamenilor limbile și, mai ales, sufletele. Da, mesele de sărbătoare sunt despre oameni și de asta le acord și eu o atenție deosebită în prezent, chiar dacă nu pregătesc toate felurile tradiționale de mâncare, ci merg pe o combinație de gusturi, încercând să prepar câte un fel preferat de mâncare de-al fiecărui membru al familiei, fie el tradițional sau nu. Și chiar dacă am și azi preparate tradiționale pe care nu le consum, mi se pare fascinant cum, atunci când pe la nări îmi ajung aromele cândva atât de familiare, papilele gustative mi se activează instant, pofta devenind mai puternică decât gândul, în timp ce trupul mi se umple de-o căldură aparte. Și nu mănânc, dar gust din toate și mă bucur de asta. Și știu, din anii trecuți, cum gustul ăsta devine cu adevărat desăvârșit atunci când e însoțit de o înghițitură dintr-un vin bun, iar vinul bun care mă inspiră să scriu azi este, din nou, unul românesc, cu tradiție și istorie îndelungată, Monumentul Beciul Domnesc, care a fost inclus în patrimoniul cultural al României și adăpostește peste 100 000 de sticle de vin, fiind dovada cea mai pură a acestui fapt.

Despre Compania Beciul Domnesc v-am mai povestit într-un articol anterior, când v-am prezentat vinul Sigillum Moldaviae.  Azi însă vă povestesc despre Beciul Domnesc, unul dintre cele mai cunoscute și iubite branduri de vin din România, un vin care se prezintă a fi un ambasador al gustului autentic românesc, perfect pentru cele mai frumoase și emoționante sărbători. Căci așa cum acest vin se naște într-un loc special, în Vrancea, unde se întâlnesc granițele dintre Muntenia, Ardeal și Moldova, așa și Crăciunul are darul de a reuni, în jurul mesei, generații diferite de români, copii, părinți și bunici sau neamuri mai îndepărtate, totul într-un moment în care timpul pare că se oprește în loc. Iar asta se întâmplă chiar și atunci când, din motive diverse, nu putem fi alături de persoanele cu care ne-am dori să împărțim aceste momente speciale. Sau cel puțin eu așa simt și-n fiecare an în care am petrecut un Crăciun liniștit, alături doar de mica mea familie, atunci când casa s-a umplut de toate aromele specifice, sufletul mi s-a umplut de dor, dar și de împlinire și bucurie. Pentru că, de fiecare dată, de Crăciun, copilul din mine se trezește la viață și, prin el, toate amintirile și toți oamenii dragi îmi sunt alături în suflet. Și vă invit și pe voi să vă lăsați cuprinși de căldura și magia Crăciunului, neapărat alături de o ceașcă de vin fierbinte și aromat. Apoi, desigur, puteți sa duceți experiența la un alt nivel, acordând atenția cuvenită mesei de Crăciun. Fie că alegeți să fie ceva simplu sau ceva complicat, fie că doriți un meniu tradițional sau mai modern și indiferent de cât de plină sau mai puțin plină e casa, masa de Crăciun este specială și-i musai să fie aranjată frumos. Un vin bun, servit în paharele potrivite, o va completa mereu într-un mod desăvârșit, iar vinurile de la Beciul Domnesc, disponibile într-o varietate de sortimente, de la aromata Tămâioasă Românească, un vin cu note de miere și flori, potrivit aperitivelor și deserturilor, și până la celebrul Cabernet Sauvignon, alegerea ideală pentru carnea roșie, sunt aici pentru a satisface orice gust și, mai ales, pentru a trezi în noi amintiri prețioase și pentru a ne aduce căldură în suflete și trupuri.

Articol scris pentru SuperBlog 2024

Surse foto – beciuldomnesc.ro & canva.com; prelucrare în canva.com