Trei cărți care prezintă subiecte grele într-un mod atractiv pentru copii

Am promis să revin cu impresii despre cartea Zâmbește, o carte scrisă de Raina Telgemeier, care ne-a impresionat și ne-a ajutat mult. Totuși, nu mă pot abține să vă povestesc și despre celelalte cărți din această colecție, pe care pot doar să mă bucur că le-am descoperit. Toate sunt benzi desenate, deci îi pot atrage chiar și pe cei mai pretențioși mici cititori, și toate prezintă subiecte grele și serioase într-o manieră amuzantă, atractivă și utilă pentru copii.

Încep cu Zâmbește, în care, așa cum spuneam și data trecută, Raina ne povestește experiența ei cu aparatele dentare și diverse proceduri ortodontice/stomatologice. Totul se întâmplă în urma unui accident, în care Raina își pierde cei doi dinți din față, iar toate acestea o afectează în mod negativ, atât în relație cu ea însăși, cât și în relație cu prietenii și colegii. Noi am început să citim cartea în sala de așteptare de la cabinetul medicului ortodont, am comandat-o în aceeași seară, am terminat-o de citit în ziua în care a ajuns comanda și, de atunci, ambii copii deja au recitit-o de câteva ori. Din câte îmi dau seama, o să fie genul acela de carte care, oricât de tare am iubi și îngriji noi cărțile, o să fie afectată iremediabil de faptul că va fi recitită și răsfoită de nenumărate ori. Atât de tare le-a plăcut și asta în condițiile în care doar unul dintre ei poartă aparat dentar, deci povestea este la fel de interesantă și pentru cei care nu trec printr-o astfel de experiență. Iar pentru cei care totuși sunt nevoiți să treacă prin lucruri asemănătoare, mi se pare foarte drăguț și util că Raina a ales să includă în carte și câteva fotografii reale cu ea însăși.

În ceea ce privește Curaj, dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt pentru a o descrie, aș spune că-i o carte despre anxietate. În fapt, e o carte despre prietenie, relațiile cu frații și/sau colegii, frici de tot felul, inclusiv anxietate, tot felul de alte emoții,  preadolescență, terapie și, mai ales, curaj. Copiii au citit-o singuri și apoi au insistat să o citim și împreună, iar eu am acceptat, mai ales când am auzit că în această carte Raina merge la terapie. Mi s-a părut o oportunitate bună de a discuta cu ei despre asta și de a normaliza cumva mersul la terapie. Aș vrea ca ei să trăiască într-un viitor în care să apelezi la un terapeut, atunci când ai o problemă, să nu mai fie, sub nicio formă, ceva care sa nască glume, rușine sau critici. Desigur, probabil asta nu se va întâmpla, dar cel puțin sper ca ei să aibă o viziune sănătoasă asupra procesului terapeutic și mă bucur pentru faptul că această carte a deschis pentru noi un subiect atât de interesant. Per total, e foarte faină și ea și e la fel de iubită și apreciată ca Zâmbește. De fapt, după ce a terminat întreaga serie, Maria mi-a spus că aceste cărți au fost exact ce avea ea nevoie în perioada asta, i s-a făcut o pofta uriașă de citit și mai vrea și altele la fel. Cum spuneam mai sus, cum n-am avut altele ca ea fix când le-a cerut, s-a apucat să le recitească. Pe aceasta, dar și Fantome, o carte pe care o avem de ceva vreme în bibliotecă, e scrisă tot de Raina Telegemeier și a fost și este, la rândul ei, tare iubită de copiii mei.

Surori e cea de-a treia carte din serie. A fost și ea citită de copii și apoi de toți trei, împreună, la insistențele lor. Este la fel de amuzantă și frumoasă ca celelalte două și în ea e vorba, desigur, despre Raina și sora ei mai mică, Amara, iar povestea e perfectă pentru frați și/sau surori sau pentru prieteni foarte buni care, așa cum e și normal, se mai și ceartă uneori. Nu am găsit un citat potrivit pentru a fi extras din ea, dar asta nu o face mai puțin prețioasă.

De asemenea, în aceasta serie autobiografică avem și o carte jurnal Zâmbește. Noi am comandat-o în dublu exemplar, copiii încă nu au început să scrie în ea, dar am răsfoit-o, și eu, și ei, pare interesantă și utilă.

În speranța că v-a fost util acest articol, va invit să descoperiți și alte recomandări de cărți frumoase pentru copii și vă doresc lectură plăcută.

Lasă un comentariu