Din păcate, subiectul acestui articol e unul de o importanță destul de mare în zilele noastre. Pericolul reprezentat de consumul de droguri, alcool sau țigări s-a intensificat de-a lungul ultimilor ani și copiii se confruntă cu astfel de tentații la vârste din ce în ce mai fragede.

Din fericire, din ce în ce mai mulți părinți de copii încă mici devin preocupați de acest subiect și încearcă să prevină apariția unor astfel de comportamente. Pentru că prevenția este cel important și eficient lucru pe care îl putem face și despre asta voi scrie și eu în acest articol. Prin urmare, dacă ați deschis acest articol pentru că vă confruntați deja cu astfel de probleme, vă invit să citiți informațiile de aici, unde veți găsi o listă cu locuri în care puteți primi ajutor real.

Revenind la prevenție, e bine, pentru început să stabilim ce înseamnă ea. Să previi ceva presupune să faci lucruri înainte ca acel ceva să se întâmple tocmai pentru ca el să nu mai aibă loc. Astfel, punem copiii în scaune de mașină sau le dăm cască de protecție atunci când merg cu bicicleta pentru a preveni rănile grave, care ar putea rezulta în urma unui accident; la fel, dar la un nivel mai simplu, ne îmbrăcăm cu hainele potrivite temperaturilor de-afară pentru a preveni dezvoltarea unei răceli sau mergem la medic pentru analize de rutină deoarece dorim să prevenim dezvoltarea unor boli grave. În același timp, discutăm cu copiii despre corpul lor, despre libertatea fiecăruia, despre intimitate și consimțământ pentru a preveni abuzurile. Și la fel ar trebui să facem și atunci când este vorba despre droguri. Pentru că un om, fie el adult sau copil, nu poate să se ferească de ceva ce nu cunoaște. Ba chiar, destul de mulți tineri ajung dependenți din greșeală, pentru că n-au știut cu ce se confruntă sau pur și simplu au fost păcăliți.

Totuși, ceea ce teoretic ar putea să pară ușor – o simplă discuție – în practică se poate să fie mai dificil, iar mulți dintre noi s-ar putea să nu știm cum anume să inițiem și să ducem astfel de discuții; uneori s-ar putea chiar să ne temem de faptul că am distruge inocența copiilor vorbindu-le despre lucruri atât de serioase. Adevărul e că prevenția are efecte mai bune atunci când e începută mai devreme și, în același timp, o discuție, oricât de serioasă, adaptată la vârsta copilului, nu are cum să-l traumatizeze. Traumatizante ar putea să fie aflarea unor informații nepotrivite sau incorecte din surse care nu-s de încredere sau trăirea pe propria piele a unor experiențe pentru care copilul nu era pregătit și în urma cărora nu primește ajutorul potrivit. Altfel, simpla discuție, purtată, cum spuneam, folosind un limbaj adaptat vârstei, nu va traumatiza copilul, nici nu-i va răpi inocența.

În ceea ce mă privește, de-a lungul timpului am mai discutat cu copiii ( în prezent 8 și 10 ani) despre droguri și/sau medicamente care pot fi periculoase dacă nu-s administrate corect, fără însă să insist foarte mult pe subiect. Aceste scurte discuții au avut loc în diferite contexte, care le-au impus cumva. Spre exemplu, chiar anul acesta ne-au ajuns și nouă la urechi informații despre provocarea cu paracetamol și, deși ai mei copii nu au conturi pe rețelele sociale, mi s-a părut important să vorbesc cu ei despre asta, să le reamintesc că e bine să filtreze mereu informațiile primite – din orice surse – și, mai ales, să fie responsabili cu privire la medicamente. Le-am povestit despre medicamente care se eliberează pe bază de prescripție medicală și cele pentru care nu e nevoie de așa ceva, despre efectele adverse pe care le au uneori medicamentele și am insistat asupra paracetamolului un medicament util și, în același timp, aproape inofensiv, dacă-i luat în dozele potrivite. Le-am spus cum o supradoză de paracetamol poate să distrugă ireversibil rinichii, le-am povestit despre dializă și despre cât de dificil e de realizat un transplant.

Am făcut toate acestea folosind cuvinte potrivite vârstei lor, păstrând un ton calm și prietenos, evitând să folosesc vocea aceea de adult care le știe pe toate și ține un discurs moralizator. Mai ales, am fost deschisă dialogului, iar ei au avut o mulțime de întrebări, la care eu m-am străduit să răspund corect.

În acest context am început să citim ultima carte scrisă de Alex Donovici, Țup. Regăsirea, o carte care-i o adevărată comoară pentru orice părinte care vrea să abordeze problema drogurilor. Spun asta deoarece orice carte pentru copii, care abordează subiecte dificile, are acest dar – ne ajută, pe noi, părinții, să inițiem și aprofundăm discuția, să înțelegem mai bine cum să ne adresăm copiilor și ce-i important să le spunem și-apoi chiar să găsim idei noi de dezvoltare a acestor subiecte; în același timp, astfel de cărți îi ajută pe cei mici să se deschidă mai ușor și să integreze mai bine anumite informații. Și, da, cum spuneam, cartea cu Țup s-a ridicat la înălțimea așteptărilor și, pe lângă multele informații regăsite înăuntrul ei, ea ne-a oferit această oportunitatea de a purta câteva discuții importante și utile, discuții care reprezintă, de multe ori, primul și cel mai important pas pentru a preveni anumite comportamente nedorite.

Revenind la carte, pentru cei care nu știu, Țup este o ciocârlie fără arpi, eroină a unei întregi serii de cărți apărute la Editura Curtea Veche,  pe care noi o cunoaștem de deja mult timp și o îndrăgim foarte tare. Fiecare carte din serie abordează câte un subiect dificil într-un mod amuzant și atractiv pentru cei mici. Și treaba asta e foarte adevărată și importantă. Nu exista carte cu Țup la care copiii mei să nu fi râs măcar o dată în hohote, iar asta i-a făcut să îi iubească pe micuța ciocârlie și pe prietenii ei și mai tare. În plus, un copil care râde e un copil mai relaxat și un copil relaxat are mai multe șanse să înțeleagă în profunzime mesajele pline de înțelepciune din fiecare carte. Apoi, dacă personajele sunt construite într-un mod atractiv, copilul se poate identifica cu unele dintre ele și, din nou, va fi mult mai receptiv la mesajele importante.

Totuși, atunci când vorbim despre cărți care fac parte dintr-o serie, deci și despre cărțile cu Țup, e bine de știut că poate să nu fie eficient să începem să citim doar cartea care ne interesează, căci impactul acesteia asupra copilul va fi mult mai mic, ba chiar ar putea fi deranjant. Spre exemplu, dacă un părinte care dorește neapărat, din motive mai mult sau mai puțin urgente, sa abordeze problema drogurilor, începe să-i citească celui mic ultima carte cu Țup sau, mai rău, îl pune pe acesta să o citească singur, fără să cunoască primele cărți din serie, s-ar putea ca efectul final să nu fie cel dorit, din contră. Deși, teoretic, aceste cărți au sens și citite individual, pentru copil Țup va fi doar un personaj necunoscut, care-l îndeamnă să gândească și să acționeze într-un mod anume. Altfel, dacă sunt cărțile citite în ordine, mai ales atunci când abordează progresiv subiecte dificile, copilul ajunge să cunoască personajele, să le iubească și să le respecte și, în acest fel, mesajele pe care acestea le transmit au un impact mult mai mare. Apoi, așa cum spuneam, e bine să cititm astfel de cărți împreună cu copiii, chiar și când copiii sunt mai mari, tocmai pentru a profita de oportunitatea de a discuta cu copilul despre aceste subiecte, pornind de la cele scrise în carte. Iar dacă, cu adevărat, nu le putem citi împreună, e bine ca măcar să le citim în paralel și, poate, să organizăm un fel de club de carte la final. Altfel, dacă lăsăm copilul singur, cu informația din carte și atât, s-ar putea ca asta să nu fie suficient. Cartea trebuie să ne fie sprijin și nu să fie văzută ca un instrument magic care schimbă sau educă copii de una singură.

Prin urmare, concluzia e că atunci când dorim să prevenim apariția unor comportamente/ obiceiuri nepotrivite, este util sa discutăm despre asta și putem folosi ca sprijin o carte care tratează astfel de subiecte, cu condiția să o citim împreună sau în paralel cu copilul și, dacă este o carte dintr-o serie, să citim întreaga serie.

În ceea ce privește cărțile cu Țup, așa cum spuneam, ultima carte din serie abordează problema țigărilor, a alcoolului și a drogurilor, chiar dacă aceste cuvinte nu sunt folosite în mod explicit în carte, autorul preferând să utilizeze altele și lase părinților libertatea de a folosi termenii corecți. Mai exact, Țup și ceilalți pui din carte (pui care sunt deja adolescenți acum) se confruntă cu apariția unui nou personaj în pădure, personaj care îi învață să pufăie ( să fumeze), dar care nu se oprește aici, dorind, se pare, să îi învețe pe copii să consume smog (droguri). Țup rezistă tentației de a pufăi, Gelu și alți prieteni de-ai ei nu reușesc. Îngrijorați pentru viitorul puilor, Țup, Buhu Pădurii, Melcul Fulger și ceilalți profesori, alături de părinți concep un plan prin care să îi facă pe copii să înțeleagă pericolele la care se expun. Indirect, lecțiile învățate de puii din poveste ajung și la copiii și părinții care citesc cartea. Și, da, în ciuda subiectului extrem de serios, tot au fost momente în care copiii au ras tare, autorul nu a uitat să presare și câte-o glumă, ca să-i ajute pe cei mici să se destindă.

Desigur, cum era de așteptat, totul se termină cu bine și, în plus, având în vedere că aceasta a fost ultima carte din serie, despărțirea de Țup a fost blândă, mai ales că cei mici știu că se vor putea oricând reîntâlni cu ea, din moment ce se află la loc de cinste în bibliotecă noastră.

Revenind la subiectul principal al acestui articol, nouă ne-a fost de mare ajutor această carte și, în plus, ne-a făcut mare placere să o descoperim, iar pe voi vă îndemnăm că, dacă încă nu ați făcut cunoștință cu micuța ciocarlie fără aripi, să nu mai zăboviți. Cei mici se vor bucura nespus să descopere aceste cărți și, în plus, vor învăța și lecții prețioase, care le vor oferi o bază solidă în lupta cu marile tentații pe care, invetitabil, toți le vor întâlni la un moment dat. Iar dacă doriți o mostră din poveștile scrise de Alex și Cristina Donovici, vă reamintesc că pe multe dintre acestea le puteți asculta gratuit pe Poveștile Cristinei.

Surse foto; arhivă personală; prelucrare în canva.com