Sunt câteva zile bune de când tot încerc să-mi fac ordine în cap și să scriu despre asta. E greu însă, atunci când pe rețelele sociale e plin de postări despre cât de tare e miniseria Adolescență coruptă de pe Netflix, despre cum toată lumea ar trebui s-o vadă, eventual împreună, în familie, dacă vorbim de părinți de adolescenți. E greu, mai ales pentru că, în mintea mea, nu e despre laude, dar și pentru că filmul chiar e foarte bun. Cum să spui ceva mai puțin bun despre un film foarte bun? Cu siguranță trebuie să-ți alegi bine cuvintele.
În toate aceste zile, am citit două postări altfel – probabil mai sunt și altele, două au ajuns la mine. Prima dintre ele, aparută pe pagina Asociației Zi de Bine, a fost ca o gură de aer proaspăt. Iată, mi-am zis, mai vede și altcineva că ceva e în neregulă aici.
Pe cea de-a doua am descoperit-o în această dimineață, îi aparține Dianei Stănculeanu, o femeie pe care o admir mult, și în ea este scos în evidență faptul că acest film NU ar trebui văzut împreună cu copiii și, mai ales, el nu are puterea de a schimba sau de a îi educa pe aceștia.
Ei bine, postarea aceasta mi-a dat mai mult curaj, mai ales că și eu cred la fel. Totuși, mă abțin în continuare de la a face o recenzie a filmului. Mi-am zis că-i musai să-l mai văd o dată. La acest moment pot spune doar că sunt de acord cu faptul că e un film foarte, foarte bun, iar actorii au jucat impecabil. Mai sunt de acord și cu faptul că el reprezintă un semnal de alarmă important și, da, ar trebui văzut de cât mai mulți oameni, fie ei părinți de adolescenți sau nu. Însă drumul început cu această miniserie ar fi incomplet dacă ne-am opri aici, mai ales că cei mai mulți dintre noi am rămas cu un gust amar la final. Și, nu, nu cu asta ar trebui să rămânem sau nu aici ar trebui să ne oprim pentru că, dacă asta-i tot, atunci acest tot e fix nimic. Cum spuneam, filmul reprezintă un semnal de alarmă, dar după ce un semnal de alarmă e tras, atitudinea sănătoasă nu e să stai pe loc și să suferi, ci să faci ceva, iar în acest caz eu recomand tuturor unul dintre cele mai bune filme despre adolescență; un film care ne explică în profunzime ce se întâmplă în această perioadă, ne ajuta să-i înțelegem mai bine pe copiii noștri și, în același timp, îi ajută și pe ei să să se înțeleagă mai bine pentru că e un film care poate fi văzut, conform recomandărilor producătorului, începând de la vârsta de 6 ani. Și deși asta înseamnă că poate fi văzut și de copii, singuri, e musai să fie văzut în familie. Și poate că nu se compară cu Adolescence, mai ales că vorbim despre o animație, n-avem actori care să ne impresioneze pentru prestația impecabilă și nici nu înghețăm de teamă atunci când îl privim, nici măcar nu e vorba despre asta, ci despre ce putem face pentru a ne sprijini și proteja copiii într-o lume în care-i din ce în ce mai greu să procedăm astfel. Și primul pas, după ce semnalul de alarmă a fost tras, e să îi înțelegem pe copiii noștri și să le fim aproape, iar pentru asta nu-i nevoie să ne apucăm să studiem individual despre cum funcționează rețelele sociale, să le confiscăm telefoanele și să le invadăm intimitatea sau, eventual, să le interzicem de tot. Nu, nu-i nevoie de toate astea, e suficient să vorbim cu ei și să-i ascultăm cu adevărat și putem face asta pornind de la filmul Întors pe Dos 2 , disponibil pe Disney – desigur, ideal ar fi să vedem mai întâi Întors pe Dos 1 – un film care nu ne va marca în sens negativ, ci ne va oferi speranță și, poate, câteva revelații importante despre cum putem să facem bine.
Update!
Pentru că, între timp, mi-am amintit și de câteva cărți, las mai jos și un scurt material cu câteva recomandări foarte utile pentru părinți. Este vorba despre cărțile scrise de Adele Faber și Elaine Mazlish, pe care le putem găsi la Curtea Veche Publishing , dar și despre cartea lui Daniel Siegel, Mintea și creierul adolescentului, apărută la Editura Herald.
carrusel 