Nu am mai scris de ceva timp aici și e foarte posibil să nici nu o mai fac în perioada imediat următoare – cu excepția unui articol despre un ulei de măsline tare fain, pe care-l voi primi pentru testare prin intermediul SuperBlog, motiv pentru care va fi musai să vin și cu un articol. Altfel, sunt aproape blocată pe planul ăsta, deoarece mă preocupă destul de tare un alt subiect despre care – încă – nu pot să scriu public și care îmi umple mintea în așa fel încât, deși îmi vin și-un milion de alte gânduri, acestora din urmă nu le pot da o formă coerentă în scris.

Chiar și așa, m-am apucat totuși de acest articol – atunci când am început, nu știam ce o să cuprindă; e o nevoie înăuntrul meu, care mă face să-mi fie dor, dar și să vreau cumva să sparg gheața. Mereu mi-e greu, după pauze, să găsesc un fel de a reveni pe blog, mă gândesc că asta se poate întâmpla și pentru că n-am plecat cum se cuvine. În același timp, știu că scrisul e terapeutic și deși în continuare scriu zilnic, chiar dacă nu public, știu că scrisul pe blog are un alt efect.

Astfel, dacă tot am ajuns aici și tot spuneam că mintea îmi e blocată de ceva complicat, mai exact un anumit eveniment, pe care-l aștept cu teamă, care uneori mă duce aproape de starea de înghețare, dar și entuziasm și nerăbdare, în același timp, mă gândesc să povestesc puțin despre asta.

Așadar, atunci când urmează un eveniment important pentru noi, perioada de așteptare poate să fie dificilă, mai ales când nu avem nici cea mai vagă idee despre cum vor decurge lucrurile. Sau, mai bine spus, atunci când știm că există cu adevărat posibilitatea să fie bine, dar și rău. În cazul meu, obiectiv vorbind, există patru mari variante care, desigur, pot avea, la rândul lor, diferite nuanțe. Pe scurt, lucrurile pot să iasă foarte bine, bine, rău sau foarte rău și fiecare din aceste variante e cu adevărat posibilă, iar rău sau foarte rău înseamnă că viața îmi va cam fi întoarsă pe dos și, mai important, nu voi fi singura afectată, însă va trebui să fiu cea mai puternică. Teoretic, asta n-ar fi imposibil, am mai avut perioade în viața mea când am fost cea mai puternică, însă nu pot să nu remarc că a trecut ceva vreme de-atunci, nu mai știu exact cum sunt acum. Cert e că în prezent am momente când îmi doresc să opresc timpul în loc și momente când îmi doresc  să treacă tot într-o fracțiune de secundă, să văd care va fi deznodământul. Nu am vreo putere asupra curgerii timpului, deci nu pot cu adevărat să-l influențez, dar starea pe care o am are efecte asupra felului în care în care îl percep, iar efectele, așa cum era de așteptat, sunt fix opuse: când vreau să treacă timpul repede, mi se pare că trece mai încet, când vreau să stea pe loc, trece prea repede. E normal, n-am inventat eu asta.

Desigur, tot ce simt nu-i chiar plăcut, nici măcar când pare a fi plăcut. Aș putea să-mi distrag atenția și chiar o fac uneori, cititnd ficțiune – mai puțin decât mi-aș dori – și, mai ales și mult mai des decât în mod normal, uitându-mă la seriale ușoare, obicei pentru care uneori mă simt vinovată, mă gândesc că aș putea face lucruri mai productive cu timpul meu. Totuși, îmi  dau seama acum că ar trebui să fiu mai blândă cu mine. Evenimentul care urmează chiar e important, e normal să fiu stresată și e normal și de dorit să-mi iau mai multe pauze în care să ies din starea asta de tensiune.

Desigur, mulți ar spune să nu mă mai gândesc la ce-ar putea fi rău, să nu-mi mai fac griji. Ca o persoană care are problema cu controlul, îmi e practic imposibil să fac asta și, dacă totuși aș face-o, m-aș autosabota pentru că doar aș ignora ceea ce simt pe dinăuntru. Și una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat în ultimii ani e aceea că emoțiile și gândurile nu dispar pur și simplu, dacă le ignorăm ele tot vor găsi o cale să iasă afară – ca un vulcan care erupe în cel mai nepotrivit moment – și va fi mult mai rău atunci. Prin urmare, încerc să-mi accept grijile și să păstrez un echilibru, să înțeleg că probabilitatea de a se întâmpla una sau alta dintre variantele de mai sus e cumva la fel pentru fiecare, să nu mă las copleșită sau acaparată de ideea că va fi rău, ci să admit că e doar una dintre posibilități.

Desigur, asta nu înseamnă că-i ușor când mă gândesc la faptul că s-ar putea să fie rău. Din contră, mă încearcă niște senzații tare neplăcute, inclusiv fizice. Însă un alt lucru important pe care l-am învățat în ultimii ani e acela că uneori e bine să ne pregătim pentru lucrurile mai puțin plăcute, în felul ăsta vom fi în siguranță. Exemplul cel mai banal ar putea să fie acela despre centura de siguranță. Dacă ignorăm probabilitatea de avea un accident și nu purtăm centura, în ideea că nu ni se poate întâmpla nouă, ne expunem unor riscuri care pot avea efecte dezastruoase. Prin urmare, mai bine punem centura, iar centura mea de siguranță pentru evenimentul care va urma e reprezentată de niște mesaje; mesaje de la mine pentru mine, pe care, dacă le-aș citi la acel moment, probabil m-ar ajuta, motiv pentru care le las scrise mai jos. Pentru mine și pentru oricare alt om care ar putea avea nevoie de ele.

Va trece și asta. Toate trec, până la urmă, așa cum primăvara vine în fiecare an și așa cum soarele răsare în fiecare dimineață.

Lumea e mult mai mare decât poți vedea cu ochii și toate înseamnă mult mai mult decât poți percepe la un anumit moment.  Toate au un sens și în toate există și ceva bun; chiar dacă nu-l vezi fix în acest moment, el ți se va dezvălui la un moment dat.

Copiii sunt mai puternici și mai independenți decât crezi. Eu au înăuntru o mulțime de resurse, sunt inteligenți și perfect capabili să se descurce chiar și în cele mai dificile situație. În caz că nu ești convinsă, amintește-ți de toate momentele în care te-au uimit, dar și de tine, când erai copil.

Fiecare zi e plină cu de toate, bune și rele, exercițiile de recunoștință de la finalul zilei îți pot aduce momente de liniște și conectare.

Amintește-ți mereu că prezentul e cel mai important și prin prezent mă refer fix la clipa pe care o trăiești acum, nu la situația nefericită în care te afli în acest moment al vieții tale. Respirația conștientă chiar ajută.

Râsul e cel mai bun medicament. Nu uita să râzi. La un film bun, dar, mai ales, cu copiii.

Chiar ești puternică. Toți avem în noi resurse pregătite pentru momentele de criză, dacă nu le poți vedea acum, înseamnă că pur și simplu încă nu ai nevoie de ele.

Acestea fiind scrise, în cazul în care vă confruntați și voi cu evenimente viitoare stresante, nu uitați să fiți blânzi cu voi și, mai ales, să respirați. Oricum ar fi, chiar trec toate la un moment dat.

Sursă foto – canva.com