Toți ne transformăm de-a lungul vieții, experiențele ne schimbă, uneori aceste transformări se produc atât de lent încât nici nu suntem conștienți de ele, le sesizăm abia peste mult timp, când alți oameni ne spun că nu mai suntem la fel, alteori ele se întâmplă într-un mod mai vizibil, mai brusc. Oricum ar fi, singurul lucru cert rămâne acela că suntem într-o continuă schimbare, din prima clipă de viață și până la final.

La fel m-am transformat și eu, de-a lungul timpului, dar cred că cea mai radicală schimbare s-a petrecut atunci când am devenit mamă și, desigur, încă se mai petrece, pe măsură ce copiii mei cresc, pe toate planurile, inclusiv din punct de vedere alimentar, lucru despre care vreau să scriu astăzi.

Cum mi-am învățat copiii să iubească mâncarea

Încă de la început, am acordat o mare atenție alimentației copiilor mei. N-am uitat nici azi cum mesele, în copilăria mea, erau extrem de neplăcute pentru mine și la asta au contribuit și părinții mei, prin faptul că mă presau foarte tare să mănânc tot, mereu, fără să-mi permită să țin cont de gusturile sau nevoile corpului meu.

Prin urmare, mi-am dorit pentru copiii mei să aibă o alimentație sănătoasă și echilibrată, la fel ca orice părinte, dar, mai ales, mi-am dorit ca ei să aibă o relație frumoasă cu mâncarea, să mănânce cu bucurie, mesele să fie plăcute și să le rămână în minte ca momente frumoase din familie și nu ca acele clipe în care mama îi bătea la cap să lase farfuria goală.

Pentru asta am lucrat, în primul rând, la atitudinea mea, dar, recunosc, nu-mi pot asuma meritele în totalitate. Primul meu copil a fost un adevărat gurmand, încă de la prima linguriță, când auzea că „mergem să păpăm” un zâmbet uriaș înflorea pe fețișoara lui mică și întreg trupul îi deborda de entuziasm, lucru care a făcut ca începutul să fie ușor. Desigur, lucrurile nu s-au repetat și la al doilea copil și, după cum se știe, frații având tendința de a învăța unii de la alții, nu neapărat atunci când vorbim de comportamentele dorite, a urmat o perioadă de criză și cu primul născut, deci n-a fost totul mereu roz și-a fost o adevărată provocare pentru mine să rezist tiparelor învățate în copilărie. Privind însă felul în care s-au așezat lucrurile ulterior, aș putea spune că mi-a ieșit și, dincolo de lucrul cu mine, pe plan psihic, pentru a reuși să le respect dorințele și nevoile, sunt sigură că a contat mult și faptul că m-am străduit să le ofer o alimentație echilibrată și diversificată, folosind, pe cât posibil, ingrediente de cea mai bună calitate pentru un gust cât mai bun.

Să nu vă imaginați totuși că înainte era dezastru, adevarul e că eu n-am fost niciodată o persoană care să mănânce nesănătos, chiar și în facultate, când eram mereu pe fugă, consumam fast-food doar ocazional, corpul meu pur și simplu nu putea duce. De când au apărut copiii însă, am trecut la nivelul următor, având o atenție sporită pe toate planurile, și am observat cât de mult contează asta. Am resimțit efectele direct, deoarece, implicit, eu și soțul meu am început să mâncăm la fel ca cei mici, și am observat asta și indirect, la ei. Copii care, așa cum spuneam, după ce am depășit ușoară criză de câteva luni, au ajuns să aibă o relație foarte ok cu mâncarea și, deși nu mai reacționează mereu cu același entuziasm, în general vin la masă cu plăcere și bucurie, dar și copii care uneori sunt capabili să facă mai bine ca noi diferența dintre un produs alimentar de calitate superioară și unul care nu se ridică la acest nivel.

Pentru a ajunge în acest punct, ne-am îndreptat în mod conștient, deși nu în totalitate, spre o dieta mediteraneană, despre care știam că e recomandată ca fiind una dintre cele mai gustoase și sănătoase. Asta înseamnă că atât cei mici, cât și noi am început să mâncăm zilnic fructe și n-am mai renunțat la acest obicei. În același timp, dacă înainte de copii mâncam pește ocazional, ulterior a devenit un obicei, în prezent mâncăm pește de două ori pe săptămână și, de fiecare dată când e posibil, consumăm și legume crude, salatele nu lipsesc aproape niciodată din meniul nostru. Nu în ultimul rând, pentru ca mesele să fie cât mai delicioase, m-am asigurat că am în bucătarie aliați de nădejde, pentru un plus de gust și de aromă, atât în alimentația copiilor, când și în cea a soțului, în perioada în care a fost nevoit să țină un regim alimentar fără sare. Atunci am descoperit cel mai clar cum sarea e mai puțin importantă, în timp ce alte ingrediente sunt adevăratele vedete, între acestea aflându-se verdețurile și diferitele condimente, dar și uleiul de măsline, neapărat de calitate superioară, motiv pentru care am ales, încă de la început, Monini și am rămas fideli acestei alegeri până în prezent, motiv pentru care, în continuare, vă povestesc mai multe despre uleiul nostru preferat.

Uleiul de măsline Monini

Cum spuneam și mai sus, noi am ales Monini pentru copii și pentru noi încă de la început. Cunoșteam deja savoarea și aroma uleiului de măsline, iar cel care ne-a atras primul atenția asupra lor a fost chiar Jamie Oliver, alături de care, sunt sigură, mulți alții, la fel ca noi, au învățat să ducă gătitul la un nivel cu totul superior. Nouă ne plăcea în mod special să gătim uneori împreună și, dincolo de emisiunile de pe TVR 2, dintr-un trecut care acum pare foarte îndepărtat, aveam și vreo două cărți de bucate scrise de Jamie, acestea însoțindu-ne pe parcursul experiențelor noastre. Așa am învățat eu să fac cea mai delicioasă pizza și așa am descoperit că până și o banală focaccia se poate transforma într-o delicatesă dacă-i adaugi uleiul de măsline potrivit și câteva frunze de busuioc proaspăt. Pentru că uleiul de măsline extra-virgin poate înnobila aproape orice preparat, de la salatele proaspete și până la preparate mai complicate, cu pește sau diferite cărnuri.

Revenind la Monini, acesta s-a născut în Italia, în urma cu mai bine de un secol și se remarcă prin faptul că aduce  în bucătăriile noastre uleiuri de măsline extra virgine, obținute exclusiv prin presare la rece. Mai mult, acestea vin într-o mulțime de variante, pentru toate gusturile, de la uleiul clasic și până la cel aromatizat. Desigur, ca să fie experiență completă, Monini ne oferă, pe lângă ulei de măsline extra-virgin, oțet, diferite aperitive și, desigur, măsline. Iar dacă vreți să descoperiți unul din felurile în care savurăm noi uleiul de măsline, în familie, vă invit să citiți mai multe despre masa noastră preferată.

Masa noastră preferată

De departe, masa noastră preferată e cea de duminică, când gătește bucătarul șef, adică soțul meu. Și nu o face oricum, el transformă gătitul într-o experiență deosebită, de la primul pas până la final.

Peștele, unul dintre alimentele noastre preferate, nu e preferatul meu atunci când vine vorba despre gătit. Deși saramura și ciorba de pește îmi ies absolut delicioase, în alte preparate peștele îmi cam pune probleme. Prin urmare, gătirea peștelui a intrat în atribuțiile soțului, care s-a specializat mai ales în prepararea doradei, a păstrăvului și a somonului. Așa se face că, în fiecare duminică, cu foarte mici excepții, când e musai să plecăm de-acasă, mâncăm doradă cu legume la cuptor, alături de salată orientală și sos de usturoi. Împreună, desigur și, mai ales, pe îndelete, întreg procesul fiind o experiență intensă, pe toate planurile, încă din clipa în care soțul meu intră în bucătărie și noi încercăm să ne facem de lucru prin restul casei, mințindu-ne că nimic important nu se întâmplă, în timp ce toate simțurile devin din ce în ce mai active și ne contrazic.

Aromele ne îmbie încă de la început, legumele proaspete, usturoiul, uleiul de măsline, pătrunjelul, busuiocul sau rozmarinul sunt cele cu care începe toată povestea. Apoi, pe măsură ce sunt gătite și se întrepătrund într-un ceva nou, delicios, așteptarea devine aproape chinuitoare și ne provoacă fluturi în stomac, ca atunci când suntem îndrăgostiți și abia așteptăm o următoare întâlnire. Și, din acest moment, copiii încep să deschidă timid ușa bucătăriei, întrebând cât mai e, din ce în ce mai nerăbdători.

Finalul, deși se lasă așteptat, nu ne dezamăgește. După ce ne-a activat simțul olfactiv din plin, soțul meu vrea să ne bucurăm și vizual și aranjează masa într-un mare fel. Peștele este dezosat și așezat frumos pe un platou, legumele sunt și ele tăiate și neapărat împărțite în mod egal, altfel există riscul să se declanșeze mici lupte pentru ciuperci sau orice altceva se nimerește să fie mai gustos în acea zi.

Și-apoi, după ce totul a fost astfel aranjat,  bucătarul ne mai prelungește puțin agonia,  adăugând, sub ochii noștri, două din cele mai prețioase ingrediente – lămâie proaspătă și ulei de măsline Monini. Fără ele, experiența nu ar fi completă.

Urmează gustul care, ei bine, e divin și discuțiile de la începutul mesei se concentrează fix pe acest aspect, cu gura plină și printre plescăituri și alte sunete de plăcere, toți lăudăm bucătarul și ne minunăm ca-n prima zi de cât de delicios poate să fie totul. Apoi discuțiile se îndreaptă într-o mulțime de alte direcții, în timp ce savurăm pe îndelete toate gusturile și texturile, masa asta reprezentând pur și simplu timp frumos petrecut împreună și, cred eu, o amintire de neprețuit pentru copii, dar și pentru noi, care ne va însoți mult timp de-acum încolo. Pentru că mesele sunt despre preparate delicioase, pregătite cu cele mai bune ingrediente, dar sunt și despre a fi împreună, în familie, iar acesta e unul dintre cele mai prețioase lucruri pe care le putem avea.

Articol scris pentru SuperBlog 2025

Surse foto – monini.ro