Nu am mai scris de ceva timp aici și e foarte posibil să nici nu o mai fac în perioada imediat următoare – cu excepția unui articol despre un ulei de măsline tare fain, pe care-l voi primi pentru testare prin intermediul SuperBlog, motiv pentru care va fi musai să vin și cu un articol….
Autor: Marianna
Cum transformăm eșecul în oportunitate?
Ce e eșecul, de ce apare teama de eșec și care-i diferența dintre oamenii care reușesc să strălucească după o înfrângere și ceilalți? Cum putem transforma eșecul în succes și cum ne putem ajuta copiii să aibă o viață mai bună, din acest punct de vedere? Ei bine, acestea sunt câteva dintre întrebările la care…
Cel mai bun film despre adolescență – de văzut împreună cu copiii
Sunt câteva zile bune de când tot încerc să-mi fac ordine în cap și să scriu despre asta. E greu însă, atunci când pe rețelele sociale e plin de postări despre cât de tare e miniseria Adolescență coruptă de pe Netflix, despre cum toată lumea ar trebui s-o vadă, eventual împreună, în familie, dacă vorbim…
Cum îi protejăm pe copii de consumul de droguri
Din păcate, subiectul acestui articol e unul de o importanță destul de mare în zilele noastre. Pericolul reprezentat de consumul de droguri, alcool sau țigări s-a intensificat de-a lungul ultimilor ani și copiii se confruntă cu astfel de tentații la vârste din ce în ce mai fragede. Din fericire, din ce în ce mai mulți…
Spring SuperBlog 2025
Primăvara aceasta a venit atât de brusc și cu atât de multe întâmplări, care aproape m-au copleșit, încât n-am apucat să scriu despre un eveniment tare fain, care a început pe 1 Martie. Vorbesc despre Spring SuperBlog, desigur, concurs de blogging creativ, despre care am tot scris în ultimii ani și-al cărui trofeu l-am și…
„Ultima pisică neagră” – una dintre cele mai bune cărți pentru copii
Cartea asta e diferită, nu-i ca alte cărți, mi-au spus copiii după ce citisem cam un sfert din Ultima pisică neagră. I-am aprobat și ei au adăugat că le place foarte, foarte mult. N-au știut să-mi spună punctual ce anume făcea ca această carte să fie deosebită, dar eu m-am bucurat pentru faptul că ei,…
Cărți despre femei puternice – pentru femei puternice
Întotdeauna mi s-a părut ușor nedrepată împărțirea cărților în funcție de cititorii cărora li se adresează, rezultând astfel cărți pentru femei, cărți pentru bărbați, cărți pentru adolescenți sau cărți pentru copii și altele asemenea. Eu cred că o carte bună nu poate fi încadrată cu adevărat într-o astfel de categorie. Multe dintre cărțile pentru copii…
Cărți scrise de autori români – cele mai prețioase mărțișoare pentru copii
Articolul de azi e unul special, cu recomandări de cărți pentru copii, cărți perfecte pentru a fi oferite în dar la începutul lunii martie. Alegerea lor e una subiectivă, veți vedea mai jos ce vreau să spun, dar poate că fix acest aspect le face și mai prețioase. Cum spuneam în urmă cu ceva timp,…
Trei cărți care prezintă subiecte grele într-un mod atractiv pentru copii
Am promis să revin cu impresii despre cartea Zâmbește, o carte scrisă de Raina Telgemeier, care ne-a impresionat și ne-a ajutat mult. Totuși, nu mă pot abține să vă povestesc și despre celelalte cărți din această colecție, pe care pot doar să mă bucur că le-am descoperit. Toate sunt benzi desenate, deci îi pot atrage…
„Te rog, nu-mi spune să respir.”
Vorbeam cu o prietenă care trecea printr-o perioadă dificilă și i-am zis că am idee legat de ceva ce ar putea să o ajute, moment în care ea mi-a răspuns, în mai multe cuvinte, cu ceva care e foarte bine rezumat de titlul acestui articol – Te rog, nu-mi spune (și tu) să respir. Aceste…