Am auzit multe despre Sanctuarul De Urși Libearty. Apoi am și citit multe și-am înțeles că e un loc în care pur și simplu trebuie să ajungem. Măcar o dată. Ne-am planificat, așadar, vizita, dar pentru că atunci era iarna și vremea nu a ținut cu noi, nu am reușit să ajungem. Fix în perioada vacanței noastre, Sanctuarul a fost închis. Nu-i nimic, ne-am zis. Vine ea și vara. Și a venit și așa am reușit și noi să ne îndeplinim dorința. Vă povestesc mai jos cum a fost.

Câteva cuvinte despre Sanctuarul Libearty

Pentru început, e bine să știm că Sanctuarul de Urși Libearty e cea mai mare rezervație de urși bruni din lume. Totuși, urșii de aici sunt speciali din mai multe puncte de vedere, așa cum aveam să aflăm și în timpul vizitei. Absolut toți sunt urși salvați, iar faptul că înainte au avut orice fel de contact cu oamenii îi face diferiți. După cum ne-a explicat și ghidul, în sălbăticie nu vom vedea niciodată atât de mulți urși la un loc sau urși care să fie atât de buni prieteni. Pentru că urșii sunt, de obicei, animale solitare teritoriale. Prin urmare, e bine să înțelegem că urșii întâlniți aici nu au un comportament tipic urșilor sălbatici. Ei sunt fericiți, frumoși și sănătoși, iar sanctuarul e pentru ei un fel de Rai pe pământ, dar, înainte să ajungă aici, toți au suferit și au trecut prin experiențe care i-au marcat și i-au schimbat. Urșii sunt animale sălbatice care ar trebui să locuiască în sălbăticie. Urșii de la Zărnești sunt și ei animale sălbatice, dar sunt animale care, datorită experientelor prin care au trecut, nu ar putea supraviețui în sălbăticie.

Sanctuarul s-a născut în urma unei experiente foarte triste. Povestea Mayei, ursoaica chinuită, care nu a putut fi salvată, a făcut ca din durere să se nască, până la urmă, și bucurie. Cristina Lapis, președinta AMP ( Asociația Milioane de Prieteni ) și-a promis că va face totul pentru ca niciun urs să nu mai treacă prin ce a trecut Maya. Și a reușit pentru că, la fel ca Maya, toți urșii din sanctuar au propria poveste tristă, dar diferența e că tristețea lor se termină și, odată ajunși în Sanctuar, ei învăță să se vindece și povestea lor primește un final fericit.

Cum ajungem la Sanctuarul de Urși de la Zărnești

Drumul – din Râșnov – până la rezervație se parcurge cu mașina și nu e ușor. Mă rog, presupun că cei foarte experimentați îl pot parcurge și pe jos, dar, din punctul meu de vedere, cu copiii e exclus să facem asta și, recunosc, eu nici singură nu cred că l-aș putea duce. Nu sunt atât de antrenată. În plus, atunci când plouă sau ninge, drumul e greu chiar și cu mașina. Când am văzut, vara asta, cum arată, am înțeles mult mai bine de ce în iarnă, când a nins mult, sanctuarul nu a fost deschis pentru public. Prin urmare, sfatul meu e ca, dacă mergeți atunci când vremea nu e cea mai bună, să vă asigurați că mașina este bine echipată pentru un drum dificil. În același timp, e bine să rețineți că, pe cât e de greu, pe atât e de frumos, iar la capătul drumului găsim rezervația mult așteptată, cu o parcare pe măsură.

E bine de știut că rezervația nu e ca o grădină zoologică. Nu putem intra și ieși când dorim și nici nu e deschisă toată ziua. Se organizează tururi ghidate cu locuri limitate, în prima parte a zilei, motiv pentru care eu recomand achiziționarea biletelor online pentru a limita timpul de așteptare, dar și pentru a evita situațiile neplăcute, cand nu mai sunt bilete. Vizite sunt posibile doar cu ghid din mai multe motive, dintre care cele mai importante sunt siguranța turiștilor și bunăstarea urșilor. Pentru oameni, deși există multe măsuri de siguranță, ar putea fi periculos să umble de unii singuri prin rezervație, iar pentru urși ar fi, cu siguranță, deranjant să aibă parte de atât de mulți vizitatori care, poate, nici nu știu cum să se comporte într-un astfel de spațiu. În plus, tururile ghidate se organizează doar la anumite ore pentru ca noi să avem oportunitatea să și vedem urșii. Rezervația se întinde pe un spațiu uriaș, iar urșii nu stau aliniați la gard, pentru vizitatori. Putem avea și acest noroc, dar cel mai bun moment pentru vizită e în apropierea orei mesei, adică fix atunci când sunt organizate tururile, pentru că atunci coboară toți urșii. Altfel, în alte intervale orare, am avea parte doar de o plimbare frumoasă în natură, una în care e posibil să nu vedem nici măcar un urs.

Cum a fost vizita pentru noi

Înainte să intrăm în rezervație, ghidul – o doamnă foarte drăguță, al cărei nume, din păcate, nu l-am reținut – ne-a prezentat regulile cu cea mai mare seriozitate. Între acestea, cele mai importante au fost să nu ne îndepărtăm de grup și să nu ne apropiem de garduri. În grupul nostru au fost, din păcate, și persoane care nu au auzit bine aceste reguli și care tot rămâneau în urmă. Doamna a spus că e posibil ca, din cauza lor, să nu facem tot turul iar primul gând a fost acela că ar fi total nedrept să suferim toți din cauza greșelilor a 2-3 oameni. Ulterior, m-am gândit mai mult la asta și mi-am dat seama că am învățat o lecție importantă în acea zi. Mai întâi, am realizat că această idee ne-a fost expusă încă de la intrare și că, deși nu am înțeles-o în profunzime atunci, alegând să intru, am acceptat-o. Da, doamna ne-a zis de la început că, în cadrul rezervației, intrăm ca un grup, funcționăm ca un grup și ieșim ca un grup. În plus, sanctuarul nu are resursele necesare pentru a îi trata diferit pe cei care aleg să nu rămână cu grupul.

Pe lângă asta, mi-am dat seama că, prea des, noi oamenii ne gândim în primul rând la noi înșine, în condițiile în care suntem ființe sociale care trăiesc în grupuri mai mari sau mai mici. Adevărul e că și cei care observă greșelile altora sunt responsabili. Faptul că tu nu faci nimic rău nu e suficient dacă, în timp ce nu faci nimic rău, stai și privești cum altul face. Toți avem o responsabilitate iar acțiunile fiecăruia au consecințe și asupra celorlalți. Deși e un pic mai greu de digerat, s-ar putea ca atunci când vom înțelege asta să ne fie mai bine. Mă gândesc, de exemplu, nu doar la urși, ci la orice altă situație în care mai mulți oameni suferă din cauza unui singur om și se plâng că nu e corect. Da, nu e corect, dar poate că ar fi mai indicat să ne întrebăm ce putem face concret în această situație, mai degrabă decât să ne plângem sau să fim revoltați. Responsabilitatea e și a fiecăruia dintre noi. Cat despre sanctuar, e bine de știut că, pentru cei care vor să evite astfel de situații, sunt disponibile și tururi individuale. Prețul este mai mare, e normal să fie așa, dar acest preț al biletelor – fie ele pentru tur clasic sau individual – se datorează faptului că întreținerea sanctuarului nu e deloc ieftină.

Revenind la turul rezervației, acesta a început cu un film trist. Toți am ascultat și am privit cu răsuflarea tăiată, mie mi-au curs și câteva lacrimi, copiii au fost și ei impresionați – de reținut că accesul copiilor sub 5 ani nu este permis. E bine să știți că nu sunt prezentate multe detalii, e ok să fie văzut de către copii, dar, în funcție de sensibilitatea fiecăruia, aceștia pot fi mai mult sau mai puțin afectați. E important să ne facem bine temele și să fim pregătiți pentru discuții profunde. În plus, după astfel de momente și după ce tristețea a fost simțită din plin, pentru a nu ne lăsa copleșiți de ea, eu încerc să mă gândesc la ce putem face noi bun pentru a ajuta. O donație, spre exemplu.

Turul în sine e un fel de mică drumeție. Nu am resimțit experiența că fiind una obositoare, mai ales că am făcut multe opriri. Nici copiilor nu le-a fost greu, dar depinde, desigur, de cât de în formă e fiecare, iarna s-ar putea să fie mai greu. Altfel, singura recomandare pe care o am eu e să fim echipați corespunzător, adică îmbrăcați sport, de drumeție și, dacă soarele e puternic, să avem neapărat ochelari de soare și șapcă. Zona e plină de copaci, dar pe traseu sunt și porțiuni unde mergem sau stăm în plin soare.

Cum spuneam, noi am avut noroc și am văzut mulți urși. Am văzut și cum se jucau, am surprins și o mică luptă și i-am văzut și la masă. Dincolo de motivele principale, turul cu ghid e avantajos și pentru că așa aflăm povești și detalii amuzante sau triste, toate interesante. Fiecare urs are un nume și o poveste, iar ghidul ne-a povestit despre toți cei pe care i-am întâlnit, ba chiar le-a oferit copiilor și motivația necesară pentru a consuma mai multe fructe și legume, atunci când ne-a povestit că acestea reprezintă hrana principală a urșilor. În plus, ne-au fost prezentate și alte câteva animale pentru care Sanctuarul a devenit acasă, dar și multe informații importante despre cum e cel mai ok să ne comportăm pentru a nu face rău animalelor și naturii, în general. Cel mai important lucru e ca niciodată să nu hrănim urșii sau alte animale sălbatice. Ghidul ne-a spus că hrănirea urșilor de către oameni e principalul și cel mai important motiv pentru care urșii s-au înmulțit atât de mult în zona noastră și pentru care merg frecvent în zonele cu oameni. A menționat și că, dacă observăm astfel de lucruri, putem suna la 112.

Mi-a plăcut că cei mici au fost atenți și au reținut ce li s-a povestit. Cred că e o lecție pe care toți copiii ar trebui să aibă privilegiul să o asculte, mai ales cand se desfășoară într-un cadru atât de frumos. În plus, și ei au fost foarte încântați și entuziasmați, iar vizita a fost minunată și utilă și pentru noi, oamenii mari. Cu siguranță ne vom întoarce, dar, pană atunci, mai ales că nu am facut prea multe poze, mai urmărim din când în când ursuleții deoarece există un webcam live.

La final, vă mai spun doar că găsim la ieșire și un magazin cu suveniruri superbe unde, desigur, vedetele sunt ursuleții de pluș. Mă așteptam să aibă prețuri foarte mari, dar, spre surprinderea mea, erau chiar decente. Și-au ales și copiii câte un ursuleț, iar eu mi-am luat o cană care să-mi amintească de cât de frumos a fost. În plus, tot acolo putem și să adoptăm simbolic un urs. Prețul nu e mic, dar, din păcate, îngrijirea urșilor costă destul de mult și, din câte am înțeles eu, donațiile joacă un rol foarte important.

Atât pentru azi! Vă doresc o săptămână frumoasă și vă invit să explorați online Sanctuarul de Urși Libearty. E plin de informații utile, povești frumoase, chiar dacă, uneori, și triste, alături de imagini superbe cu urșii adăpostiți aici.

Surse foto – arhivă personală; ursulețul din ultima poză e cumpărat de la rezervație, dar fotografia e făcută în altă zonă.