Trei zile am stat la Râșnov. Al treilea și, probabil, cel mai surprinzător obiectiv a fost Pestera Valea Cetății. A fost și prima peșteră adevărată vizitată împreună cu copiii și asta a contat, dar, per total, au fost mai mulți factori care au contribuit la o experiență de neuitat.

Am pornit cu emoții spre peșteră. Observasem că există activitate pe pagina de Facebook, dar și că site-ul era funcțional. Totuși, cu o zi înainte, un alt obiectiv de pe lista noastră anunțase că e închis din cauza vremii și asta ne-a cam pus pe gânduri. Plus că nu erau prea multe recenzii despre pesteră și pe Facebook avea o notă cam mică, pe nedrept, spun eu acum. Prin urmare, nu știam exact la ce să ne așteptăm și această incertitudine s-a accentuat la fața locului. Priveliștea era absolut minunată și la intrare ne astepta și un afiș mare pe care scria că e deschis, dar noi tot aveam emoții pentru ca ningea tare, era și destul de devreme și locul era pustiu. Ne-am făcut curaj și-am început să urcăm, nu fără să facem glume legat de cât de în siguranță eram sau nu.

Atât pe site, cât și pe afiș, scria că avem de parcurs o distanță de 450 de metri până la peșteră. Ne-am gândit că nu e mult, dar n-am luat în calcul că, atunci când mergi prin zăpadă și urci pe un drum abrupt, cei 450 de metri s-ar putea să înceapă să dilate. Deși ningea tare, se vedeau niște urme de pași. O alta persoană trecuse pe acolo înaintea noastră și asta ne-a făcut să continuăm să sperăm, chiar și atunci când, după ce merseserăm deja foarte mult, tot nu se vedea nimic care să semene cu o peșteră.

Nesiguranța asta nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de peisajul superb. Era atât de liniște și atât de frumos, cum n-am mai văzut de mult timp, iar pentru copii era o premieră. Se jucaseră mult în zăpada de la Dino Parc, dar aici era și mai multă. Ne-am dat seama, încă din acele momente, că va fi meritat efortul, chiar și dacă nu am fi reușit să vizităm peștera.

Într-un final, obosiți, dar fericiți, am ajuns. Ne-a întâmpinat un domn care ne-a salutat prietenos. Pe toți, în special pe copii, lucru care m-a bucurat nespus. Îmi plac mult oamenii care vorbesc direct cu copii și care îi iau în serios, oferindu-le atenția cuvenită.

Apoi am descoperit că mai era și o doamnă care se ocupa de bilete, la fel de drăguță si dânsa. Cât timp soțul meu a plătit, copiii au vorbit cu domnul, despre care aveam să aflu că era ghidul, despre pisici. Am văzut mai multe acolo, nu au stat la poză, dar tare frumoase erau. Copiilor le-a plăcut, iar ghidul ne-a povestit că peștera e vizitată uneori și de o superbă pisică sălbatică.

Îmi era teamă că va trebui să așteptăm să se formeze un grup. Așa scria pe site, dar presupun că oamenii nu se mai așteptau la vizitatori la acel moment ( era luni dimineața) și nici noi n-am fi putut zăbovi pe acea vreme. Nu tremuram, pentru că făcuserăm mișcare, dar afară erau – 7°, deci era prea frig pentru a sta pe loc. Prin urmare, am fost invitați în peșteră.

Ne-am deschis gecile pentru că știam că înăuntru avea să fie mai cald și l-am urmat pe domnul cel drăguț. Copiii au fost fascinați, încă de la intrare, de țurțurii uriași. Eu am încercat să filmez și să fac poze, dar fotografiile din peșteră nu au ieșit foarte spectaculoase. Plus că era nevoie sa fiu atentă pe unde calc și să fiu atentă și la copii.

Nu mă pricep la peșteri, așa că n-aș îndrăzni să o descriu. Eu, din postura unui om simplu, apreciez mult liniștea și misterul pe care le oferă o peșteră, dar și măreția naturii care, singură, poate crea așa o minunăție. Vizita nu a durat foarte mult, dar a fost, cu siguranță deosebită. Am văzut și un mic liliac pe care nici nu l-aș fi observat dacă nu ne-ar fi spus ghidul și m-am bucurat să aflu că cei mici știu diferența dintre stalactite și stalagmite. Mai învăț și eu de la ei. 🙂

Totuși, momentul cel mai magic – și total neașteptat – a fost acela în care am fost anunțați că se va stinge lumina pentru o scurtă perioadă. Obiectivul era ca noi să avem o experiență completă. Să stăm în întuneric și liniște, să respirăm, să ascultăm. M-aș întoarce și mâine pentru a repeta acel moment. Nu am cuvinte să descriu cât a fost de special. Mi-aș fi dorit să dureze mai mult, dar ar fi fost prea mult pentru copii. Le-a plăcut și lor, au spus că nu s-au speriat, mai ales că îi țineam de mână; noi mai facem și în viața de zi cu zi astfel de exerciții, dar nimic nu se compară cu liniștea dintr-o peșteră.

Am aflat, cu această ocazie, că, datorită acusticii speciale, Filarmonica din Brașov organizează aici concerte fără vreun amplificator de sunet. Sper să ajung măcar o dată să ascult un astfel de concert. Îmi imaginez că e absolut superb.

Deși, așa cum spuneam, vizita nu a fost foarte lungă, totul a fost mai mult decât perfect pentru copii și pentru noi. Când turul s-a terminat, i-am mulțumit ghidului, am închis bine gecile și a urmat distracția. Da, să urcăm prin zăpadă poate fi greu, dar coborârea e una dintre cele mai amuzante și frumoase experiențe pentru copii. Eu am făcut și ceva în plus. Am fugit puțin înaintea lor și am filmat și m-am bucurat de un nou moment de liniște.

În concluzie, dacă ajungeți în Râșnov, e bine să știți că Peștera Valea Cetății e deschisă și e deosebit de frumoasă; e îngrijită de oameni drăguți, iar natura ne oferă un spectacol superb, spectacol care începe încă din clipa în care coborâm din mașină, după cum veți vedea și în materialul de mai jos. Desigur, e musai să fim echipați corespunzător. Drumul e îngrijit, dar nu e deloc ușor, mai ales dacă e zăpadă. Copiii foarte mici s-ar putea să nu-l poată urca singuri (noi avem 6 și 8 ani). Pentru ei ar putea fi utilă o sanie, cu mențiunea că, probabil, nu e ușor nici să tragi sania. 🙂 Totuși, din punctul meu de vedere, merită să facem acest efort. Toți copiii se vor bucura de zăpada curată și frumoasă, iar noi vom fi răsplătiți din plin cu râsete și ochișori care strălucesc de bucurie.

Foarte important, în cazul în care suferiți de claustrofobie, această peșteră ar putea fi un prim pas spre a vă depăși teama. Eu am o mare problemă cu spațiile închise, am scris în trecut despre cât de greu mi-a fost să fac un RMN, dar nu am avut vreo problemă în peșteră. Mă gândisem la asta înainte; când am intrat, atenția mi-a fost distrasă de alte lucruri. Mi-am amintit ulterior, dar doar mi-am amintit, fără să simt ceva neplăcut. Peștera e bine luminată și înăuntru se respiră foarte bine. Desigur, în cazul meu a contat foarte mult și faptul că m-am simțit în siguranță.

Înainte de a vă invita să urmăriți filmulețul de mai jos, aș recomanda tuturor celor care vizitează peștera și sunt încântați de vizită, să lase o recenzie pe pagina de Facebook. Mi se pare trist ca un loc atât de frumos să aibă recenzii atât de puține și care nu reflectă realitatea din prezent.

Surse foto – arhivă personală