Zilele trecute vorbeam cu copiii deapre Moș Crăciun. Le-am spus atunci că Moș Crăciun există și va exista mereu atât timp cât oamenii vor găsi bucurie în a dărui. Le-am spus că asta-i magia Moșului cu barbă albă. El devine real datorită tuturor oamenilor care aleg să dăruiască ceva cu ocazia Crăciunului.
Nu știam atunci că azi voi primi un cadou special, unul care mi se pare că exprimă într-un mod minunat ideea de mai sus. Cadoul a venit pe neașteptate de la Editura NICULESCU , iar eu am zâmbit imediat cum am văzut mesajul de la curier. Am zâmbit pentru că ador surprizele, dar m-am bucurat și mai tare atunci când am citit mesajul special venit de la Diana Dinca-Lupu. Pentru că acest cadou, primit azi, nu-i doar pentru a mă bucura eu de faptul că am primit ceva frumos și special, ci și pentru a simți bucuria de a dărui, la rândul meu. Da, am primit două cărți, una pentru a o citi alături de copiii mei și alta pentru a o dărui. Ele au venit însoțite de două semne de carte tare frumoase, unul pentru mine, personalizat, și unul pentru a fi dăruit împreună cu cartea. Și nu vă pot spune în cuvinte cât de minunat mi s-a părut acest gest, astfel că folosesc această ocazie și pentru a le mulțumi Editurii NICULESCU și lui Gabi Ralea, creatoarea semnelor de carte. Copiii au fost încântați și au ajuns la concluzia că prin acest dar Moș Crăciun devine și mai puternic.

Mai ales, folosesc această ocazie și pentru a vă aminti să nu uitați să dăruiți și o carte cu ocazia acestui Crăciun. La Editura NICULESCU găsim o mulțime de cărți pentru oameni mari, dar și cărți pentru copii, mai ales pentru cei însetați de cunoaștere. Preferatele noastre sunt cele din colecția HISTRONAUȚII, dar ne-a plăcut mult și GRIT. Tăria de caracter. Povești care să ne îmbărbăteze în vremuri grele și abia așteptăm să exersăm și scrierea creativă. Sumt sigură că va fi interesant.
Atât pentru azi. Un weekend minunat și plin de inspirație vă doresc.

