Cărțile – văzute prin ochii unor copii

Astăzi e ziua lui Tudor, băiețelul meu încă mic și, în același timp, din ce în ce mai mare. Se împlinesc 8 ani de când eu sunt mama lui și 8 ani de când el nu încetează să ne provoace și să ne uimească în fiecare zi, făcându-ne să-l iubim din ce în ce mai tare. Aseară, de exemplu, înainte să adoarmă, mi-a spus că el vrea neapărat să primească o anumită carte. Și, azi, când și-a deschis primul cadou și a găsit-o înăuntru, s-a așezat imediat pe pat și a început să o citească. Așa, pur și simplu, fără să se mai uite la celălalt pachet. E drept că știa că azi va primi doar un cadou mai mic pentru că petrecerea e programată peste câteva zile, dar, chiar și așa, tot mi s-a părut fascinat să-l văd comportându-se astfel.

L-am privit și mi-am amintit de prima lui carte cu povești. Era încă mic, avea mai puțin de un an și cunoaștea doar o parte mică din lumea asta mare. Toamna doar ce începuse și începuse brusc. Băiețelul a rămas foarte surprins atunci când am ieșit afară și-a constatat că e foarte frig. Nu cunoștea frigul. Era ceva nou pentru el. Îmi amintesc cum, în ziua aia, a stat mai bine de o jumătate de oră în pătură. El, care nu stătea locului nici cinci minute și nu suporta să fie învelit, m-a lăsat să-l pun în pat și și-a tras singur patura peste el. I-am pus o carte lângă el și m-am dus să fac un ceai cald. Când m-am întors, l-am găsit cu ea în mâini. Părea și mai mic, în patul nostru mare și cu pătura uriașă peste el. Și era absolut uimitor să-l privesc și să văd cât de concentrat privea ilustrațiile. M-am băgat lângă el, l-am luat în brațe și-am început să-i citesc. Mai citisem, pe poze, de multe ori; citisem și poezioare scurte și haioase… Dar asta era prima noastră poveste, citită cuvânt cu cuvânt. Iar el mă asculta fascinat, într-un moment ce părea presărat cu praf magic adevărat.

De-atunci a tot trecut timpul. Cărțile sunt parte din viața noastră. Zi după zi. Ne ajută să ne conectăm, să pornim discuții interesante, să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și unii pe alții. Am început în acea zi, noi doi, și-apoi ni s-a alăturat Maria. A fost o provocare la început, când ea era foarte mică și n-avea răbdare să citim povești mai lungi, cum deja se obișnuise Tudor. Am depășit-o rapid și-acum călătorim împreună, zilnic, în lumi dintre cele mai diverse. Fetița mică iubește cărțile la fel de tare și cea mai mare dorință a ei este să învețe să citească singură. Nu, nu exagerez. De vreun an, la toate ocaziile speciale, își pune aceleași două dorințe (nu, n-avem limită la dorințe si nici nu le spunem în gând 🙂) . Vrea să aibă o pisică și să învețe să citească. Această ultimă dorință vine pentru că iubește cărțile, dar vine și din admirația nemarginită pe care i-o poartă frațiorului ei mai mare. Vrea și ea să stea în pat, cu o carte în mâini și să citească așa cum citește el. Aproape a reușit, exersează zilnic de două luni. Ar fi reușit mai repede dacă eu aș fi avut mai mult timp, dar știu că, de data asta, dorința i se va îndeplini rapid. Ziua ei e tot acum, săptămâna aceasta. Vineri, pe 11 noiembrie, Maria va sufla în lumânări și cel puțin una din dorințele ei se va îndeplini în viitorul apropiat. Până atunci, continuă să exploreze pe toate celelalte planuri.

De fapt, toți trei încă explorăm pe toate planurile. Atunci când citim o carte nouă, o atingem ușor, îi simțim coperta și paginile, mai fine sau mai aspre. Cel mai mult îmi place cum își afundă amândoi năsucurile între pagini și respiră adânc. Au învățat asta de la mine. Eu ador mirosul cărților noi și se pare că le place și lor.

Ne cuibărim apoi, toți trei, și eu încep să le citesc. Uneori mă ascultă ca vrăjiți; alteori mă întrerup și-mi pun întrebări; adesea discutăm pe baza ilustrațiilor. Este, în orice caz, o experiență complexă, pe toate planurile. Pornim împreună în aventuri, creștem împreună. Da, și eu. În fiecare zi mă minunez de cât de multe pot afla din cărțile pentru copiii și, de câte ori pot, celebrez asta și aici, pe blog.

Odată am citit o carte în care se vorbea despre o lume fără cărți. M-a înduioșat naivitatea copiilor mei. Ei, care-au crescut cu cărțile de când erau foarte mici, văd asta ca pe ceva imposibil. Mai degrabă ar putea crede în revenirea dinozaurilor la viată, decât în probabilitatea de a nu mai avea cărți. Da, ei iubesc cărțile și iubesc cărțile tipărite pe hârtie. Nu-și imaginează lumea fără ele și nici eu n-aș putea. Mai ales pentru copii, cred că e vital să ia contact fizic cu cartea adevarată, să o vadă, să o simtă, să o guste… La figurat, desigur, deși Maria le-a gustat și la propriu când era bebelușă. În orice caz, cred că o carte tipărită pe hârtie e ca un portal magic prin care intri, cu totul, într-o altă lume; o lume unică pentru că fiecare om e unic și-atunci când omul întâlnește cartea, se contopesc în ceva nou din care fiecare are de câștigat. Cred asta pentru că văd zilnic, în copiii mei, magia pe care cărțile o fac să se nască înăuntrul lor.

Cred că, în lipsa cărților tipărite, experienta de a citi ar fi incompletă. Dar asta nu înseamnă că nu le apreciez și pe celelalte.


Am început să ascultăm carți citite de alți oameni în urmă cu câțiva ani, când am făcut eu laringită și nu puteam vorbi decât în șoaptă. Acelea au fost singurele momente în care nu le-am citit povestea zilnică dintr-o carte adevarată, cum îi spun copiii cărții tipărite pe hârtie.

Le-a plăcut să asculte și, de-atunci, ne-am tot întors la cărțile în format audio, la audiobooks. Le văd extrem de utile într-o grămadă de momente, în special atunci când mergem cu mașina. Eu am rău de mișcare, mă descurc destul de bine să-l țin sub control, dar doar dacă stau liniștită. Să le citesc copiilor nu e o opțiune și nici cu ecranele nu ne place să exagerăm. Suntem departe de a fi perfecți, am apelat și noi la desenele animate de pe YouTube atunci când drumul a fost aglomerat și deja nimeni nu mai avea răbdare, dar, în general, încercăm să evităm asta. Ne-a ajutat mult să ascultăm povești. Timpul a trecut mai ușor pentru ei, mai ales că și Maria se simte rău în mașină, dar și pentru noi. Nu știu cine s-a gândit prima dată să creeze un audiobook, dar tare bine a făcut. Mai ales noi, în lumea asta modernă, avem parte de atât de mult timp în care suntem blocați și pe care, cumva, îl pierdem. Petrecem ore în șir în trafic sau în sălile de așteptare. O pereche de căști, atunci cand suntem în public sau la volan, ne pot ajuta să valorificam acest timp și să ne fie mai ușor atunci când ne e greu. Plus că au o magie aparte cărțile audio. Parcă aduc ceva din căldura unui cămin, a părinților, a bunicilor și-a ceaiului fierbinte și aromat. Pe mine aproape că mă fac să mă simt din nou copil, ca atunci când tatăl meu îmi citea povești seara. Da, aș spune despre audiobooks că sunt ca un părinte care știe să ți se ofere fix atunci când ți-e dor de el.


Dar cărțile tipărite pe hârtie și cele în forma audio nu sunt singurele forme în care-am luat contact cu acel cuprins extraordinar al altor minți omenești. Da, am citit și încă citim și cărți pe telefon. E-books.

Am început eu, pe vremea când Tudor era bebeluș și dormea ziua doar pe un om viu. Eu nu puteam dormi așa și-mi era greu. După o perioadă de ceva ce aș putea numi disperare, am căutat soluții și le-am găsit. Mi-am cumpărat o lanternă specială pentru cărți, deoarece doream să citesc și cărți clasice, dar am început și să citesc pe telefon. Aș putea spune că m-au salvat cărțile. Sunt prea multe de povestit, dar cred că, azi, aș fi un om diferit și-am fi o familie diferită, nu în sensul bun, dacă eu n-aș fi găsit atunci această soluție de a mă deconecta de viața de zi cu zi și, în același timp, de a mă conecta cu mine însămi.

Copiii au cunoscut mai târziu acest tip de carte. Am început cu cărți în engleză pe care le găseam fizic mai greu. Azi citim și în română de pe telefon, când stăm mai mult în parc și ei obosesc de atâta joacă sau când suntem în vacanță și nu vrem să ne încărcăm bagajul cu prea multe cărți clasice. În plus, ne-au ajutat și în momente mai grele. Când am ajuns în spital, pe nepregătite, mintea mea era prea înghețată pentru a putea inventa povești, iar cărțile noastre erau acasă, ele ne-au salvat. Da, cred că un e-book e ca un prieten bun care îți sare în ajutor fix atunci când ai nevoie.


Bazându-mă pe toate aceste experiențe ale noastre, eu cred că o carte este utilă și prețioasă indiferent de formatul în care vine și cred că asta nu se va schimba niciodată. Da, lumea e în continuă schimbare, uneori se aud voci care spun că vor dispărea cărțile clasice. Eu vreau să cred că nu-i așa. La fel ca și copiii mei, nu-mi imaginez o lume în care să nu mai pot inspira adânc mirosul proaspăt al unei cărți noi. Și spun asta în condițiile în care apreciez mult și celelalte tipuri de cărți. Da, cred că și ele au un viitor frumos în față. Cred că, în lumea asta, e loc pentru toți și pentru toate și vechiul se îmbină cu noul, fără a se elimina unul pe altul. Copiii mei simt la fel. Ei nu vorbesc și nu gândesc despre audiobook, e-book sau carte clasică. Pentru ei sunt audiobook, e-book și carte clasică, deoarece există un moment potrivit pentru fiecare și fiecare tip de carte are rolul lui și-ascunde propriile comori. prin care reușește să îi atragă.

Editura NICULESCU exemplifică asta într-un mod desăvârșit. E una dintre cele mai longevive edituri din România, înființată la scurt timp după Revoluție. Actualul general manager spune că tatăl lui și, totodată, unul dintre părinții editurii, a spus, într-un moment cu mare încărcătură emoțională, în timp ce privea un autobuz în flăcări, în timpul mineriadei, că o să-și deschidă o editură. Și așa a făcut și așa s-a întâmplat că s-a născut, pentru noi, un prieten care ne-a înmânat o cheie magică. Aceea cu care putem deschide ușile celor mai frumoase lumi pe care doar imaginația noastră le poate cuprinde.

Editura NICULESCU ne-a fost alături la școală, când eram mici și acum, iată, se adaptează la lumea modernă și ne e alături în continuare printr-o varietate mai mare de cărți clasice, dar și prin audiobooks și e-books. Nu mai găsim aici doar carte școlară, deși, într-un fel, drumul editurii tot prin zona de educație trece. Totuși, acum vorbim despre educație pe toate planurile, inclusiv dezvoltare personală sau parenting.

Noi cunoaștem deja o parte din cărțile lor, iar copiii le indragesc atât de tare încât Tudor a acceptat ca azi, fix de ziua lui, să facem o mică ședință foto cu ele, să vi le arătăm și vouă. Preferatele lor sunt vedetele din fotografii:

  • Poduri și Tuneluri. Magnifica artă a proiectării lor. face parte din colectia Prima mea carte STEM, este scrisă de Ian Graham și i-a ajutat pe copii să găsească răspunsul la multe dintre întrebările pe care le aveau și la care eu nu știam să răspund.
  • Orașul sălbatic. Descoperă animalele care trăiesc lângă noi. este scrisă de Ben Hoare și este tare iubită pentru că e în ton cu o pasiune la fel de dragă. Ne place natura, iubim cartierul nostru verde și copiii sunt prieteni cu toate viețuitoarele de-aici, începând de la pisici și până la melci și furnici.
  • Nu în ultimul rând, cea mai nouă dintre toate, GRIT. Tăria de caracter. Povești care să ne îmbărbăteze în vremuri grele. le place mult deoarece cuprinde povești adevărate ale unor oameni deosebiți care-au trecut prin mari încercări și-au reușit să le depășească. În general, copiii sunt fascinați atunci când descoperă că și oamenilor mari le e sau le-a fost greu. Impactul e și mai mare atunci când vorbim despre persoane celebre, cum sunt Beethoven sau Einstein.

La rândul meu, am scos și eu din biblioteca de oameni mari, două comori de la Editura NICULESCU, pentru a vi le prezenta. E vorba, în primul rând,despre Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice., scrisă de Dr.Clarissa Pinkola Estés, o carte care-i tare prețioasă pentru noi, femeile, dar și pentru bărbații care vor să ne cunoască mai bine. Promit să scriu un articol doar despre ea, în viitor.

Am mai ales, apoi, Vanatorii de zmeie, scrisă de Khaled Hosseini, pe care o consider utilă pentru noi toți. Ajută enorm să cunoaștem si să înțelegem alte culturi și, în același timp, să nu ne oprim din a ne minuna de cât de tare ne asemănam unii cu alții, deși, aparent, suntem atât de diferiți.

La final nu mă pot abține să nu vă prezint și alte cărți din oferta Editurii NICULESCU. Pentru că se anunță BlackFriday cu reduceri de 50% la toate cărțile plus o carte cadou, în perioada 11-13 noiembrie, am tot zăbovit pe site-ul editurii zilele astea. Copiii au venit și ei pe lângă mine și s-au bucurat mult de faptul că, atunci când am ajuns la categoria cărți pentru copii, au putut răsfoi câteva pagini din fiecare carte. Asta i-a ajutat să le evalueze mai bine și să-si dea seama cam ce și-ar dori. Pentru că e săptămâna lor specială, m-am gândit sa vă prezint alegerile lor. Poate vă inspiră.

La final, vă doresc spor la citit. Simt eu că v-am cam făcut poftă.

Articol scris pentru SuperBlog 2022

Surse foto&prelucrare – arhivă personală + niculescu.ro

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. C spune:

    Ce articol, copii, carti si scriitoare minunati si minunate! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. DucesaTm spune:

      Îți mulțumim mult!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s