„Umanii” – Matt Haig

-Să presupunem că urăști și disprețuiești oamenii în profunzime sau, în orice caz, că le poti vedea toate defectele. Oare cum ai putea să le spui asta în detaliu, adică jignindu-i în cele mai profunde și creative feluri, fără ca ei să se supere, ba chiar să aprecieze gestul?

-Nu știu…

-E simplu. Te prefaci că ești un extraterestru venit dintr-o lume, mult mai evoluată.

Aceasta e o bucățică dintr-o discuție reală, pe care am avut-o cu soțul meu atunci când am început să citesc cartea Umanii, scrisă de Matt Haig. O carte la care am râs. Mult.

Desigur, la fel ca și în cazul altor cărți scrise de acest autor, pentru mine finalul era previzibil, într-un fel sau altul. Exagerând puțin și făcând abstracție de dimensiuni și alte aspecte, aș putea spune că sunt ca niște basme moderne cărțile lui Matt Haig. Știi că se vor termina cu bine, intuiești cumva și morala, dar vrei să le citești în continuare. Pentru că nu finalul e cel mai important, ci drumul parcurs până la final, iar tu vrei să descoperi cum anume se merge pe acest drum si ce minuni se gasesc pe parcursul lui. Apoi, mai vrei să le citești și pentru că-ți place nespus starea pe care ți-o dau. Îți place să râzi în hohote și îți place și să te emoționezi până la lacrimi, în timp ce te simți în siguranță. Pentru că știi că atunci când vei da pagina vei râde din nou.

Da, după cum deja v-ați dat seama, pot spune că Matt Haig a devenit unul dintre scriitorii mei preferați, fie că vorbim despre cărțile pentru copii sau despre cărțile pentru oameni mari. Mai mult, ar fi prima mea alegere atunci când am o dispoziție mai puțin bună și vreau să mă simt mai bine. Pentru că aceste cărți sunt și ca o ședință – sau mai multe – profundă de terapie. Întâmplător sau nu pentru că, de fapt, sunt convinsă că autorul știe foarte bine ce face, suferind, la rândul lui, de depresie – între altele, când avea 24 de ani a vrut să se sinucidă – și dovedind o înțelegere deosebită și foarte clară a sufletului uman.

Umanii, în mod special, s-ar putea să fie cartea mea preferată dintre cele scrise de Matt Haig. Cum sugeram mai sus, găsim în ea cele mai mari defecte – deși defecte e puțin spus – ale oamenilor și le observăm pe toate prin ochii unui extraterestru, acesta din urmă spunând totul pe șleau, fără menajamente. Într-un mod atât de autentic, încât te gandești că autorul trebuie să fi simțit la un moment dat ceva asemănător. Desigur, găsim și defecte pe care noi, oamenii, le-am percepe mai degrabă ca lucruri bune, fapt care face povestea mai picantă și mai amuzantă. Și, da, în mod deloc surprinzător, găsim apoi și cele mai faine lucruri pe care noi, oamenii, suntem capabili să le facem, descoperind astfel și cât de minunați suntem. Desigur, totul se vede și mai bine prin acest contrast puternic creat de autor.

Dacă balanța se echilibrează sau dacă rămâne înclinată într-o parte sau alta, rămâne să descoperiți singuri, dacă veți citi cartea. Cert e că aceasta reprezintă, din punctul meu de vedere, și un fel de elogiu adus omenirii. Și-ar trebui, probabil, să vă asigurati că aveți acces și la YouTube atunci când o veți citi. Pentru că veți dori să ascultați muzică. 🙂

Nu în ultimul rând, dincolo de o lectură pur și simplu frumoasă, cred că această carte poate fi un sprijin real pentru persoanele care suferă de depresie sau pentru cei care au alături persoane care suferă de depresie. Găsim aici și unul dintre cele mai negre scenarii ale depresiei, acela în care apar gândurile suicidare, unul din personajele din carte fiind un adolescent care încearcă să se sinucidă. Scrisoarea pe care acesta o primește mai târziu e una pe care eu aș printa-o și-aș pune-o la îndemâna oamenilor, în general. Căci tare bine-ar fi dacă am cunoaște toți lucrurile scrise acolo, atât pentru momentele în care noi suntem triști, cât și pentru acelea în care cei dragi nouă sunt triști sau deprimați și dorim să-i ajutăm. Desigur, în sprijinul afirmațiilor mele, las mai jos câteva bucăți din înțelepciunea lui Matt Haig.