Despre evaluările de la clasele primare

Ieri a susținut fetița mea prima probă din Evaluarea Națională la clasa a II-a. O evaluare care pare că îi insultă inteligența. Ei, dar și tuturor copiilor de aceeași vârstă.

Găsiți aici un articol mai bine argumentat pe această temă, dar, pe scurt, copiii au fost puși să transcrie… un text, o propoziție, un cuvânt… Da, li s-a cerut și să despartă în silabe (două cuvinte) și să găsească sinonime și antonime dar, pe scurt, toate au fost activități mai degrabă tehnice, care testau doar un anumit tip de competențe și nu pe acelea cu adevărat importante. Așa se face că Maria a venit acasă spunându-mi că a fost foarte ușor și întrebându-mă de ce a fost atât de ușor.

Scriu acest articol chiar dacă nu știu nota ei. Notele sunt prea puțin importante pentru mine, mai ales la un asemenea test. E foarte posibil ca Maria să ia punctaj maxim, la fel cum e posibil ca, văzând subiecte atât de ușoare (pentru ea), să le fi tratat cu superficialitate și să fi omis câte ceva. Chiar și așa, tot va lua punctaj mare și tot irelevant va rămâne. Relevant e că sunt în țara asta atât de mulți copii care studiază după o programă supraîncărcată, folosesc o mulțime de auxiliare pentru aprofundarea cunoștințelor și, pe scurt, muncesc enorm, mult prea mult pentru vârsta lor,  iar ieri s-au trezit în față cu niște subiecte ce nu semănau deloc cu ce au studiat anul acesta, fiind mult sub nivelul de la clasă și care, probabil, le vor asigura o notă mai bună chiar și celor care nu s-au străduit atât de tare.

Ce înseamnă asta pentru copii? E simplu. Cei care au muncit* vor simți că au muncit degeaba și-ar fi putut foarte bine să nu o facă, iar ceilalți vor primi confirmarea faptului că se poate și așa (susținută oricum și de alte practici din școli). Desigur, împinși de la spate de părinți și profesori, mulți dintre primii vor continua să muncească, dar pentru unii va fi și mai greu de-acum înainte. Practic, e ca și când i-ai pune să facă 100 de flotări zilnic, un an întreg, iar la final le-ai da un examen la care ar trebui să efectueze exerciții de încălzire. Cei care au făcut flotările nu înțeleg de ce și pentru ce le-au făcut, iar cei care nu le-au făcut primesc confirmarea faptului că n-are sens să muncească. Oricum ar fi, nu e bine pentru nimeni.

A nu se înțelege de aici că susțin programa supraîncărcată și examenele grele. Din punctul meu de vedere, copiii noștri muncesc mult prea mult, iar aceste evaluări naționale la clasele mici nu sunt neapărat necesare. Dar dacă tot muncesc atât de mult și dacă tot se susțin aceste evaluări, ar fi bine să fie și răsplătiți corect pentru asta și sigur nu e corect ca, spre exemplu, să fie publicate modele de subiecte atât de diferite cu mai puțin de o lună înainte de examen, după ce copiii s-au pregătit atât de mult timp pentru altceva.

Legat de faptul că aceste evaluări nu contează și nu ar trebui să fie stresante, există mai multe nuanțe. Oficial nu contează, dar sunt o mulțime de copii asupra cărora se pune extrem de multă presiune. Chiar și fetița mea, în fața căreia am avut o atitudine relaxată autentică cu privirea la acest examen și care, din ce am înțeles, nu a fost presată direct nici de doamna învățătoare – a existat o presiune indirectă prin faptul că s-a lucrat intens pe cartea cu modele de teste de evaluare – a venit acasă cu povești despre cum dacă nu ia acest examen nu trece în clasa următoare și altele asemenea. Deci, fie că vrem sau nu, o presiune există. Și, la final, ce poți face? Dacă îi spui copilului că niște persoane care habar nu au ce fac și cărora puțin le pasă de copii se ocupă de învățământul din țara noastră, scade motivația școlară, dar și respectul față de profesori și instituție. Dacă îi minți, prin omisiune sau direct, le produci confuzie. Care e soluția? Nu am idee la acest moment.

Pe partea cealaltă, mă uit la copilul mai mare, care a muncit și el enorm anul acesta, mult mai mult decât sora lui, căci la clasa a IV-a programa își propune să creeze adevărate genii, fără să-i pese de individualitatea fiecarui copil sau de faptul că geniile se nasc. Timpul lui liber s-a redus considerabil și a sacrificat îndeplinirea altor nevoi pentru a își hrăni pasiunile (deși eu tot nevoi le-aș numi). Astfel, în fiecare seară se culcă mai târziu pentru că stă să citească. Totuși, nu cred că va mai rezista mult, a obosit, a început să adoarmă cu veioza aprinsă și cartea în brațe. Și mă gândesc acum la toți cei  care îi critică pe copii pentru că nu citesc. Sunt sigură că în anul următor el va citi și mai puțin, clasa a V-a presupune și mai multă muncă, dar noi, adulții, continuăm să vrem să citească cei mici fără să le oferim timpul pentru a face asta. Le cerem performanță școlară, dar nu le îndeplinim nevoile de bază și mă refer aici la hrană și somn (cei mai mulți copii nu dorm suficient și primesc clasicul sandvici sau, mai rău, produse de patiserie și dulciuri la pachet), de cele psiho-emoționale nu mai vorbesc. Pe scurt, știm doar să cerem, fără să fim atenți la ce oferim. Și, da, am o părere și despre Evaluarea Națională de la clasa a IV-a. Aici, din punctul meu de vedere, timpul de lucru este prea scurt pentru ce se cere. Să pretinzi, de exemplu, tuturor copiilor de clasa a IV-a să scrie bine o compunere fără să folosească ciorna e nerealist. Nu, ciornele nu sunt interzise, dar timpul de lucru nu permite să scrii textul de două ori, situație în care sfatul de a reciti ce ai scris devine inutil. Dacă observi că ai greșit ceva sau ai fi putut face mai bine, oricum nu contează pentru că timpul nu-ți permite să refaci și scriind direct pe foaia de examen e destul de dificil să corectezi.

Și, da, acest articol conține multe frustrări, care s-au tot strâns, firesc, în acest an de adaptare la sistemul de învățământ românesc, motiv pentru care poate că nu are cel mai blând ton sau nu oferă prea multe argumente într-o direcție sau alta, dar cumva trebuie să încep să scriu și despre asta. Poate data viitoare mă voi descurca mai bine. 🙂


*Discuția despre cât și cum muncesc copiii e mult mai complexă decât am exprimat eu mai sus și evoluția unui copil la școală depinde foarte mult de sprijinul pe care îl are acasă. Din păcate, nu toți copiii au sprijin constant și suficient din partea unui adult, iar asta nu îi face mai puțin buni sau muncitori decât cei care se bucură de acest privilegiu.

Lasă un comentariu