În urmă cu mai mulți ani – îmi dau seama că am uitat numărul exact – când ne-am mutat în apartamentul în care locuim și în prezent, acesta era aproape gol. Practic, ne-am mutat cu o saltea gonflabilă, un suport de umerașe din Ikea și mai multe cutii de carton, stivuite de-a lungul pereților. În…
Categorie: Eu şi copiii mei
Copiii noștri sunt mai buni decât noi
Maria, fetița mea (7 ani), a venit într-o seara de la joacă și mi-a spus că era tristă din cauza felului în care ceilalți copii se purtaseră cu un băiețel. Din ce am înțeles, băiețelul respectiv cam trișa la unul dintre jocuri, iar ceilalți copii îi spuneau, ca răspuns la comportamentul lui, „tu nu te…
În vizită la Reptiland
Reptiland se afla de mult timp pe lista noastră cu locuri de vizitat, dar, cu toate acestea, n-am reușit să ajungem, deși e relativ aproape de noi. Totul până marți, când în sfârșit ne-am mobilizat, iar eu am avut prima mea plimbare mai lungă, doar cu copiii, de când m-am îmbolnăvit. Și n-am regretat deloc,…
Ziua Copilului e și ziua oamenilor mari
Întotdeauna mi-a plăcut să le fac urări și oamenilor mari de Ziua Copilului. Și deși anul acesta n-am trimis și probabil nici nu voi trimite prea multe mesaje de acest fel, tot pot scrie aici, pe blog, câteva rânduri despre asta. Prin urmare, vă urez tuturor o zi minunată și, mai ales, vă doresc să…
Nu știu cum să-mi ajut copiii și asta e ok
Mă confrunt cu o provocare în ceea ce-i privește pe copiii mei. Nu e vorba despre ceva grav, nici ceva nesemnificativ nu e. Fiind mamă de deja câțiva ani buni, nici nu e prima dată când mă confrunt cu o situație dificilă. Totuși, până acum am fost mama aceea, aproape – sau mai mult –…
Ziua în care vom învăța să acceptăm copiii…
Se întâmpla în pandemie, la puțin timp după eliminarea unor restricții, într-un loc de joacă pentru copii și aș vrea să subliniez acest ultim lucru. Era un loc de joacă, nu un parc, se vedea asta cu ochiul liber și, în caz că mai era nevoie, era și semnalizat ca atare. Deși nu era prima…
„Flautul fermecat”
Unele experiențe pot fi exprimate în cuvinte, altele nu. Azi înțeleg asta mai bine ca niciodată, căci pur și simplu nu-mi pot găsi cuvintele pentru a descrie aici ceea ce am trăit ieri. Și totuși, trebuie să scriu. Chiar dacă știu că ale mele cuvinte nu vor putea transmite, cu adevărat, povestea magică pe care…
Cum îi învațăm pe copii să recunoască un răufăcător
Cam pe la începutul anului, în tramvai și într-un anumit context, doi adulți în toată firea, un bărbat și o femeie, au început să facă mișto de mine și de copiii mei. Eu eram cu spatele la ei, i-am ignorat total, nu-mi plac conflictele de genul ăsta și nici nu cred că astfel de oameni…
Etichete și idei preconcepute
E destul de greu să scriu acest articol fără să îmi expun copiii mai mult decât aș vrea, dar nevoia de a-l a scrie e mare, astfel că încerc, cu mențiunea că de data aceasta nu voi spune numele copiilor. Pe scurt, am decis să-i înscriu pe copii la niște cursuri. Problema era că nu-i…
Să ne bucurăm de primăvară (lecții de la copii)
Zilele trecute, într-o zi călduroasă, le-am dat copiilor haine mai subțiri și am plecat în parc. Atât de frumos era afară, încât atunci când am ieșit din casă ei au început pur și simplu să alerge și să râdă, spunând tare că le place foarte mult. Am zâmbit, dar primul gând care mi-a venit în…