Basmul şi „învăţăturile” lui

Aproape fără să-mi dau seama, la un moment dat, m-am trezit întrebându-mă dacă şi când ar fi potrivit să le fac cunoştinţă copiilor mei cu basmele. Felul în care  s-a strecurat în mintea mea ideea că ar fi ceva în neregulă cu basmele rămâne, încă, un mister. Cert e că am început să mă documentez…

Un fir de aţa /  De ce are nevoie un copil

Am învăţat de atâtea ori lecţia asta în ultimii trei ani şi jumătate… Şi tot de atâtea ori am uitat-o, de fiecare dată însă pentru perioade din ce în ce mai scurte de timp. Mă gândesc acum la cât de mare importanţă acordăm jucăriilor şi cât de mult căutăm, uneori, acea jucărie care să reuşească…