Recunoștință

Dacă ar fi să găsesc un singur cuvânt pentru a descrie anul 2025, acesta nu ar fi „greu”, deși, cu siguranță, mai ales din a doua parte a lui, reziliența mi-a fost testată în cele mai diverse și mai creative feluri, până în ultima clipă. Fără exagerare când spun „ultima clipă”, ultima discuție de azi-noapte,…

Gânduri

Mereu am crezut că există experiențe pe care nu le poți înțelege în profunzime până când nu le trăiești. În trecutul apropiat, când ne-am luat pisică, mi-am dat seama, încă o dată, cât de mare dreptate aveam, mai ales că pisicuța și-a făcut intrarea în viața noastră într-un mod aparte, intens, venind la pachet cu…

Ce fac medicii la Camera de Gardă?

Am petrecut mai bine de 6 ore la Camera de Gardă a Spitalului Elias din București și, în ciuda timpului de așteptare uriaș, am rămas cu o impresie bună despre tot ce se petrece acolo. Faptul că nu aveam o urgență majoră – lucru care, alături de aglomerația foarte mare de care am avut „noroc”,…

Pisica

Ca și când nu aveam destule pe cap, a mai apărut ceva, iar eu nu știu prea bine ce să fac, prin urmare, scriu. Pe scurt, avem pisică, dar nu pentru că aș fi vrut eu, din contră. După o încercare ratată (cu o pisică salvată, care acum e sănatoasă, fericită și bine îngrijită într-o…

Promisiunea

Zilele astea am realizat că nu-mi dau seama când și cum au trecut deja cinci luni din acest an și cum am reușit să intrăm în a șasea. Au fost atât de pline, iar eu am făcut atât de multe lucruri, încă pur și simplu n-am simțit cum a trecut timpul, uneori am senzația că…

Gânduri pentru mine

Nu am mai scris de ceva timp aici și e foarte posibil să nici nu o mai fac în perioada imediat următoare – cu excepția unui articol despre un ulei de măsline tare fain, pe care-l voi primi pentru testare prin intermediul SuperBlog, motiv pentru care va fi musai să vin și cu un articol….

„Te rog, nu-mi spune să respir.”

Vorbeam cu o prietenă care trecea printr-o perioadă dificilă și i-am zis că am idee legat de ceva ce ar putea să o ajute, moment în care ea mi-a răspuns, în mai multe cuvinte, cu ceva care e foarte bine rezumat de titlul acestui articol – Te rog, nu-mi spune (și tu) să respir. Aceste…

Avem nevoie de povești cu final fericit

Notă! Articolul conține câteva detalii din cartea Maine începe o nouă viață, scrisă de Virginie Grimaldi, detalii care ar putea dilua plăcerea lecturii pentru unii cititori. Astfel de lucruri nu se întâmplă în viața reală, mi-am spus atunci când am terminat prima mea carte scrisă de Virginie Grimaldi, Mâine începe o nouă viață; o carte…

„Doar” o banală răceală

Am crezut mereu că există experiențe pe care le putem înțelege în profunzime doar dacă le trăim. Desigur, ni le putem imagina, dar niciodată nu-i la fel și chiar dacă unii dintre noi pot avea un nivel de înțelegere/empatie mai mare, tot vor simți lucrurile altfel atunci când vor trăi pe propria piele, cu adevărat,…

Curaj

Ador felul în care Eric-Emmanuel Schmitt expune lucruri simple, pe care ar trebui să le știm toți, doar că nu le știm. Și-mi place că, dincolo de faptul că mă delectez de ceva timp cu cărțile lui pentru oameni mari, pot învăța alături de copiii mei din cele pentru oameni mici. Ba chiar pot să…