1. Există cel puţin un suplinitor în fiecare şcoală.
2. Dacă alegeţi o şcoală de elită nu înseamnă că acolo nu veţi găsi suplinitori, din contră.
3. Ei obţin la examenul de titularizare note cuprinse între 10 (zece!) şi 5 şi ocupă posturi în ordinea descrescătoare a mediilor.
4. Principala diferenţă dintre un titular şi un suplinitor e dată de durata contractului de muncă pe care îl semnează şi nu, cum v-aţi aştepta, de note sau cunoştinţe.
5. Foarte mulţi dintre ei au promovat deja examenul de definitivat. Ba chiar şi examenele de obţinere a gradelor didactice.
6. Există suplinitori calificaţi şi suplinitori necalificaţi. Şi e o diferenţă între ei.
7. Unii dintre ei au ajuns suplinitori după ce au participat la un examen de titularizare unde erau disponibile doar posturi pentru suplinire.
8. În fiecare an ei află din sursele media cum fac de ruşine învăţământul românesc, prin notele mici pe care le-au luat. Unii dintre ei se uită cu neîncredere la notele de 8, 9 şi 10 pe care le văd afişate ca fiind ale lor şi nu reuşesc să-şi dea seama de ce le văd doar ei.

Cine doreşte, găseşte mai jos explicaţiile:

1. Există cel puţin un suplinitor în fiecare şcoală.

Fiecare şcoală are un director, care este şi profesor în acea şcoală. În momentul în care profesorul devine director el este nevoit să renunţe, provizoriu, la o parte din ore, pentru a îşi îndeplini noile atribuţii. Orele la care renunţă sunt considerate rezervate şi sunt susţinute de un suplinitor.

2. Dacă alegeţi o şcoală de elită nu înseamnă că acolo nu veţi găsi suplinitori, din contră.

Nu e o regulă scrisă undeva, dar majoritatea inspectorilor provin din şcoli de elită. Ei sunt profesori ale căror posturi rămân rezervate pe perioada în care activează ca inspectori. Faptul că rămân rezervate înseamnă că, atunci când nu mai este inspector, respectivul profesor se poate întoarce la catedră, pe acelaşi post. Până atunci, în locul lui predă un suplinitor. Fără să fie acelaşi în fiecare an, din contră.

3. Ei obţin la examenul de titularizare note cuprinse între 10 (zece!) şi 5 şi ocupă posturi în ordinea descrescătoare a mediilor.

Suplinitorii chiar au şi note de 10 (zece!) Serios. Nu e un mit. E o realitate. Toţi cei care au nevoie de dovezi pot accesa http://titularizare.edu.ro/2018/ şi selecta afişarea notelor în ordine descrescătoare. Dacă nu au apărut încă notele de anul acesta, sunt disponibile cele din anii trecuţi.

Posturile sunt ocupate în ordine descrescătoare a mediilor, ceea ce înseamnă că nu toţi cei care au susţinut examenul chiar ajung în sistem. Uneori nici măcar cei cu  note mari nu reuşesc să intre.

Participanţii la examenul de titularizare nu sunt profesori, doar îşi doresc să devină. Cei cu note de 2 şi 3 nu ajung profesori, tocmai datorită acestor note.

4. Principala diferenţă dintre un titular şi un suplinitor e dată de durata contractului de muncă pe care îl semnează şi nu, cum v-aţi aştepta, de note sau cunoştinţe.

Un suplinitor semnează contract pe o perioadă determinată de un an şi un titular semnează contract pe perioadă nedeterminată. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că doar unele posturi sunt titularizabile şi ele sunt puţine sau deloc, iar acest lucru n-are nicio legătură cu nota sau competenţele candidatului. Pentru a fi titularizabil, un post trebuie să fie complet şi să aibă viabilitate de minim 4 ani. Adică să existe garanţia că va exista cel puţin 4 ani.

Altfel, suplinitorii sunt şi ei tot profesori. Pot să fie şi diriginţi şi au fix aceleaşi obligaţii ca un profesor titular. Nu şi aceleaşi drepturi

5. Foarte mulţi dintre ei au promovat deja examenul de definitivat. Ba chiar şi pe cele pentru grade.

Pentru a susţine aceste examene nu-i nevoie să fii titular, iar dacă le promovezi nu te transformi în profesor titular. Teoretic, ele îţi oferă un alt statut. Dar doar teoretic. Pentru că, în ochii lumii, suplinitorul cu gradul I tot suplinitor e.

6. Există suplinitori calificaţi şi suplinitori necalificaţi. Şi e o diferenţă întrei ei.

Suplinitorii calificaţi sunt cei care au studii în domeniul în care lucrează şi au susţinut un examen de titularizare în acelaşi domeniu. Suplinitorii necalificaţi nu au studii în acel domeniu şi nici dreptul de a participa la examenul de titularizare.

7. Unii dintre ei au ajuns suplinitori după ce au participat la un examen de titularizare unde erau disponibile doar posturi pentru suplinitori.

Înainte de înscrieri sunt afişate listele cu posturi pentru suplinire şi posturi titularizabile. De multe ori, ultimele nu există şi candidatul bifează cu pixul, în fişa de înscriere, căsuţa în dreptul căreia e precizat că a luat la cunoştinţă că nu există posturi titularizabile. Examenul pe care îl susţine tot de titularizare se numeşte, chiar dacă e imposibilă titularizarea acelui candidat, în acel an.  De exemplu, anul acesta, în Bucureşti, nu există posturi titularizabile pentru Psihologie şi Cultură civică, iar la Geografie există unul singur care necesită atestat/aviz special. În Sibiu nu există pentru Limba Franceză, iar în Timiş pentru Geografie, Istorie şi Franceză. A se nota că am dat doar exemple, după o căutare rapidă. Cazurile sunt mai multe, posibil chiar pe judeţele oferite de mine ca exemplu. Oricine poate verifica acest aspect, în detaliu, pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2018/, selectând judeţul şi apoi lista cu posturile disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

8. În fiecare an ei află din sursele media cum fac de ruşine învăţământul românesc, prin notele mici pe care le-au luat. Unii dintre ei se uită cu neîncredere la notele de 8, 9 şi 10 pe care le văd afişate ca fiind ale lor şi nu reuşesc să-şi dea seama de ce le văd doar ei.

Mass-media are obiceiul de a scoate mereu în evidenţă jumătatea goală a paharului. Adică fix aşa: „ jumătate din candidaţii la examenul de titularizare au luat note sub 7”. Afirmaţie care înseamnă că:  „jumătate din candidaţii la examenul de titularizare au luat note peste 7”. Indiferent de cum variază procentele, mereu au existat şi vor exista aceia cu  note mari, cum spuneam şi mai sus. Ei însă sunt total, sau aproape total, ignoraţi şi dacă nu au norocul să prindă un post titularizabil sunt stigmatizaţi pentru că în contractul lor de muncă scrie suplinitor şi nu titular. Nu pierd însă cine ştie ce pentru că, în România, nici dacă eşti profesor titular nu-i mare lucru, la nivelul opiniei publice.

 

Photo by Beth Rufener on Unsplash