Azi am fost la ANAF. Nu a fost prima dată. Am mai ajuns aici și în trecut, ultima dată în urmă cu vreo doi ani, pentru banala adeverință de venit.

Ca de fiecare dată,  azi am observat același lucru și mi-am pus aceleași întrebări. Acum însă am blog și pot să și scriu despre asta.

Foarte mulți intră aici total dezorientați. Se uită în toate părțile,  apreciază, poate, faptul că e frumos amenajat spațiul,  sau faptul că există bonuri de ordine care reduc timpul de așteptare și aduc un plus de civilizaţie. Apreciază şi  multitudinea de formulare tip, pentru toate nevoile, aranjate pe categorii şi disponibile gratuit. E raiul pe pământ, din punct de vedere al organizării,  pentru cine e familiarizat cu termenii și procedurile din domeniul ăsta.

Unii însă – cum am fost și eu azi – se pun în fata automatului de bonuri de ordine și îl privesc ciudat,  încercând să descifreze limba în care comunică acesta. Pare română, dar totuși ..

Alți privesc, la fel de ciudat, teancurile de formulare și nu știu ce să aleagă.

Cei care nu reușesc să se înțeleagă cu aparatul ridică privirea debusolați. Se uită în dreapta,  se uită în stânga și cerșesc ajutor din ochi.

Funcționarii publici sunt aşezaţi în spatele birourilor , cu ochii în acte, sau discutand cu câte un contribuabil mai deștept, sau poate doar mai norocos, care a reușit să identifice ghiseul unde i se poate rezolva solicitarea. Sunt mult prea ocupați și serioși. Nu prea îţi vine să le ceri ajutorul.

Și-atunci apare el. Uneori, vine singur și te întreabă ce nevoie ai, cum a făcut  azi cu mine și cu încă o persoana. Alteori, îl vezi cum vorbește cu alții, prinzi curaj și te duci şi-l rogi să te ajute și pe tine. Și mereu o face. Vorbește frumos, fără sa exagereze, și calm. Îți spune spre ce ghișeu să te îndrepţi și, pentru cei mai neîndemânatici, apasă chiar butonul ce eliberează minunea de bon de ordine. Îți dă și formularul pe care trebuie sa îl completezi, ba chiar îți dă și pix, pe care uneori ţi-l ofera înainte  să-l rogi. L-am văzut azi oferind pixul unui domn mai în vârstă.

Are răbdare mare de tot. Nu ridică tonul, nu vorbește și nu privește urât. Ba chiar are o privire blândă, în ciuda funcției pe care o ocupă. După cum am văzut că revenea la el aceeași persoană, de mai multe ori, pe parcursul a doar câteva minute, cred că spune şi-acelaşi lucru de mai multe ori. Mereu la fel.

El e agentul de pază de la Fisc. Am citit bine pe uniformă. E clar agent de pază și cred că-n fişa postului său sunt trecute cu totul alte lucruri decât cele pe care le face. Și totuși le face. De ce le face și cum reuşeşte să rămână calm? N-am găsit încă un răspuns,  dar mă îndoiesc de faptul că ar avea vreun salariu uriaș, sau că primește vreo primă substanțială pentru asta. Ar fi frumos şi cu siguranţă ar merita, dar parcă, totuși, nu-mi vine să cred că se întâmplă asta.

Trist e că, din ce am văzut, nici banalul mulțumesc nu-l primește mereu. Unii poate nici nu conștientizează cât de prețios e ajutorul lui.

Am așteptat aproximativ 15 minute azi, acolo. Nu era aglomerat.  În tot acest timp, agentul de pază a ajutat cel puțin 10 persoane, inclusiv pe mine. Și pentru asta îi mulțumesc.

Photo by Tyler Easton on Unsplash