De mai mult timp am început să îmi fac cumpărăturile pe Emag Supermarket, care e de fapt Mega Image. Pe lângă avantajele de a cheltui mai puţini bani – când comand on-line iau ce am nevoie, când merg în magazin îmi vin tot felul de idei și uneori cheltuiesc chiar dublu – și de a nu mai căra bagaje, căci curierul mi le lasă direct în holul de la intrare, aceşti oameni mai oferă ceva. La fiecare comandă, mă bucur tare pentru că primesc mici surprize drăguțe. Ador cadourile în general, dar micile surprize mi se pare că dau o altfel de savoare vieții.

De obicei, sunt minim doua produse oferite cadou, iar diversitatea e mare, începând cu iaurturi, sau diverse snack –uri, până la lapte de soia și alte băuturi.  Unele îmi plac, altele le dau mai departe. Toate îmi provoacă cel puţin un zâmbet.

Faza e că treaba asta respectă un tipar, în sensul că dau acelaeși cadouri pe o perioada destul de mare timp. Ajunsesem, la un moment, dat să nu mai am loc de muştar în casă. Era bun produsul oferit de ei, recunosc, dar cum nu sunt chiar așa mare consumatoare de muștar,  am dat şi prietenei mele şi-am dus chiar şi la mama la ţară. Ca să mai eliberez din spațiu.

De câteva săptămâni m-au înnebunit cu chipsurile din porumb și un fel de cidru.

Eu am zis nu, când am văzut cidru. Mai nou, beau vin roşu şi credeam că nimic nu mă poate face să-l înlocuiesc. Plus că băuturile acidulate nu sunt chiar preferatele mele.  Totuși, aceasta venea ambalată în niște cutii tare drăguțe și mai era și gratis. Am zis că nu păţesc nimic dacă o testez.

Gustul mi s-a părut interesant, dar, deși era mică cutia, n-am băut-o până la capăt. Și nici pe a doua, căci erau doua la pachet.

Numai că oamenii nu s-au lăsat și mi-au oferit două cutii și la următoarea comandă și tot așa. De fiecare dată, eu am băut din ce în ce mai mult și a început să îmi placa gustul din ce în ce mai mult. Până acum, când,  ghiciți cine își cumpără Strongbow din magazin. Da, eu…

Întâmplarea asta mi-a amintit de Tudor, când avea aproape trei ani şi am cumpărat un opritor pentru ușa de la camera lui, al cărui scop era să înlocuiască o carte ce funcționa ca opritor improvizat.

Preț de vreo trei săptămâni,  de mai multe ori pe zi, eu puneam opritorul,  iar el îl dădea la o parte și punea cartea. Până într-o zi, când nu a mai făcut asta.

Acum, sunt sigură că faptul că s-a obișnuit Tudor cu opritorul și chiar a început să îi placa e un lucru bun. Măcar și doar pentru carte.

Nu sunt așa de sigură că-i bine pentru mine să beau băutura asta. Morala poveștii însă, rămâne aceeași: indiferent, sau în ciuda acelui nu iniţial, dacă insişti suficient,  s-ar putea sa ajungi în punctul în care să îţi placă. Un obiect nou, un fel de mâncare, o băutură, sau chiar o nouă rutină.