Copiii se plictisesc repede. E un lucru deja știut, mai ales că frecvent aud despre părinți care se plâng că au dat o mulțime de bani pe o jucărie, iar copilul nici nu se uită la ea, sau s-a jucat zece minute și apoi n-a mai vrut să o vadă, desi implorase ore sau zile în șir ca să o primească.

Totuși, eu cred că nu e neapărat vorba de plictiseală. Pentru că, aceiași copii sunt capabili să se angreneze timp îndelungat în activități din care cu greu reușim să-i scoatem, ne exasperează când ne cer să repetăm același joc de sute de ori și pot să se joace cu aceeași jucărie de pluș până o rup și chiar și după aceea.

Prin urmare, desi titlul poate induce în eroare, o să scriu mai degrabă despre toate acele lucruri care stau în spatele percepției greșite a părinților, cu privire la plictiseala copiilor lor. Copiii mei m-au învățat despre ele.

Așadar, de ce se „plictisesc” copiii așa repede:

1. Pentru că primesc jucării care nu sunt pe gustul lor. Copiii, la fel ca și oamenii mari, sunt diferiți. Ce îi place unui copil nu e musai să îi placa și altuia. Pe lângă multe alte povesti auzite sau citite,observ asta în fiecare zi, la cei doi copii ai mei. Ca exemplu voi oferi nu neapărat o jucărie, ci un balansoar pentru bebeluși, care, indiferent de orice alte aspect, promite că face minuni și liniștește copilul, motiv pentru care nici nu e ieftin deloc. Adevărul e că cel care ia decizia cu privire la acest aspect e chiar bebelușul – așa mic și neștiutor. Primul meu copil a adorat balansoarul și l-a folosit până a crescut destul de măricel și abia mai încăpea înăuntru. Fetița, în schimb, nici nu a vrut să-l vada și pentru ea am avut un balansoar care costa peste 1000 de lei. Noroc că îl primisem cu împrumut. Nici nu vreau să-mi imaginez cum e să dai atâția bani pe un obiect și copilul să urle când îl vede.

Altfel, dacă suntem suficient de atenți la semnalele lor, putem să intuim ce fel de jucării le plac cu mult înainte ca ei să se exprime corect verbal. În ceea ce le privește pe cele foarte scumpe, ar fi de preferat să le testăm dacă avem posibilitatea.

2. Pentru că primesc jucării alese în grabă, pe baza aspectului lor comercial. E vorba despre acele jucării cu un aspect deosebit sau cu tot felul de sunete haioase, care au darul de a atrage copiii ca un magnet. Numai că durata lor de viață e foarte scurtă pentru că, în realitate, nu sunt deloc practice. Uneori mi se pare că diversitatea atât de mare care exista pe piață, în zilele noastre, nu-i neapărat un lucru bun. pentru că găsim și foarte multe produse proaste, care au fost concepute pentru a fi vândute și nu neapărat pentru a se și juca un copil cu ele.
Există totuși câteva jucării consacrate cu care în general e destul de greu să dăm greș. Ele au trecut testul timpului și testul multor copiii. Pot numi doar două dintre ele, care i-au ținut ocupați zile în șir pe copiii mei – pe amândoi – și încă îi mai țin – Matrioșka și Slinky. De exemplu, Matrioșka am cumpărat-o pentru că mi-a fost mie drag de ea. Eram foarte conștientă de acest lucru, dar mi-am asumat, pentru că era ieftină. Prețul s-a simțit în modul în care era construită – se putea mult mult mai bine. Chiar și așa însă, amândoi copiii mei au fost extrem de încântați de această papușică. Fiecare în felul lui, dar amândoi pe termen lung și asta clar spun ceva despre jucarie.

3. Pentru că primesc jucării alese după criteriile adultului de lângă ei. Dădeam mai dus exemplul cu Matrioska, care s-a dovedit a fi un caz fericit și a avut în plus conștientizarea faptului că știam ce fac și am pornit fără niciun fel de așteptări de la copii. Dacă ar fi aruncat păpușa într-un colt al casei, singurul lucru pe care l-aș fi făcut ar fi fost sa o iau de acolo – eventual sa mă joc eu cu ea 🙂 . Nici prin cap nu-mi trecea să mă supăr pe ei pentru că nu le place. Există însă și toate acele momente care se petrec cumva la nivel inconștient, când cumpăram copiilor jucării care ne-au plăcut sau ne-ar fi plăcut nouă, când eram mici, sau jucării care ne plac noua acum.

Îndeplinindu-ne dorințe prin intermediul copiilor noștrii nu îi ajutăm cu nimic pe aceștia, din contră. Ar fi mai sănătos să îi lasăm să își trăiască viața lor, fără să facem comparații de genul –”Pe vremea mea nu era așa ceva. Tu nu știi să apreciezi nimic.” Copilul nu trăiește ” în vremea noastră „, iar ” vremea noastră ” a apus de mult.

4. Pentru ca primesc jucării care nu au fost oferite la momentul potrivit.Departe de mine gândul de a îndeplini copilului orice dorință, pe loc. Ideea cu lista de dorințe, pentru ziua lor, sau pentru Crăciun, mi se pare minunată. Numai că nu cred că ar trebui să facem din asta o regulă bătută în cuie și-ar trebui să ținem cont de cât de tare își dorește copilul un anumit obiect, utilitatea obiectului și, mai ales, vârsta copilului și cât timp mai e până la Crăciun/ziua lui. De ce? Pentru că la vârste mici copiii se schimbă incredibil de repede și în acest sens fetița mea, Maria, mi-a dat o lecție. Nu prea știam ce să îi cumpar de Crăciun pentru că are o mulțime de jucării rămase de la frățiorul ei. Am găsit totuși ceva, fiind atentă la ea, numai că asta se întâmpla cu vreo lună înainte de Crăciun. Până la Crăciun, ea a trecut de perioada respectivă și cadoul meu nu a mai fost apreciat. Morala e că unele cadouri ar trebui oferite la timpul lor sau deloc. Daca copilul își doreste în ianuarie un anumit obiect, pe care il au toti colegii lui si noi i-l oferim cand deja e vacanta, de ziua lui, in iulie, s-ar putea ca mai degrabă să il intristam.

5. Pentru ca primesc jucării prea mari (și scumpe). Jucăriile foarte mari și scumpe vin la pachet cu acel „wow” și în general, chiar țin copilul ocupat mai mult de 30 de minute. Dar chiar și aici, trebuie să ținem cont de cîteva aspecte – în general e nevoie de asistența unui adult la montare, motiv pentru care ele nu țin doar copiii ocupați – poate de asta și sunt așa apreciate; nouă ne-a luat vreo două ore să montăm cadoul de Crăciun primit de Tudor. Apoi, desi au o durată de viață mult mai lungă, la un moment dat copilul tot se satură și, practic, te trezești cu încă o piesă de mobilier în casă pe care nu prea îți vine să o depozitezi în cutie, mai întâi pentru că nu vrei să treci iarăși prin două ore de montare, apoi pentru că parcă te doare sufletul să o ții depozitată, când ai dat atâția bani pe ea.

Jucăriile mici au avantajul de a putea fi depozitate în cutii și de a atrage din nou copilul, peste câteva zile sau mai mult. Cele mari mi se par potrivite pentru o casă cu mult spațiu de depozitare – în care să poată fi depozitate fără a fi dezasamblate. Asta nu înseamnă că regret că i-am făcut așa un cadou copilului de Crăciun. S-a bucurat prea tare și prea frumos ca să regret, dar, totuși, nu cred că voi repeta experiența curând.

6. Pentru că primesc jucării prea multe. Am fost martoră de câteva ori la astfel de întâmplări, din fericire, doar o data la copiii mei. Când copilul primește prea multe cadouri în același timp e copleșit și dezorientat. Nu mai știe în ce direcție să se uite și nu mai știe cu ce să se mai joace. Sau, dacă are un preferat, ignoră toate celelalte cadouri – fapt care le face, practic, inutile – și se joacă doar cu unul. În foarte multe cazuri, astfel de momente se încheie cu o criză de plâns și un eveniment ce se dorea a fi frumos se transformă într-unul urât

7. Pentru că adulții de lângă ei sunt plictisiți. După atâtea jucării e cazul să spun câte ceva și despre adulți. Dacă nouă chiar ni se pare – privind obiectiv – că al nostru copil nu se implică în activități și chiar se plictisește repede, o soluție ar fi să privim puțin la noi înșine. Noi ne implicăm cu advărat în activități – nu mă refer doar la cele cu copilul, ci la activitățile noastre, de zi cu zi – sau suntem plictisiți și fără chef de nimic? În general, copiii copiază comportamentul adulților.

Într-un final, vestea proastă, sau nu neapărat proastă – depinde ce ne dorim pentru copiii noștrii – e că nicio jucărie nu va echivala interacțiunea umana și copilul mereu o va prefera pe aceasta din urma. Tind să cred că echivalentul jucăriilor pentru copiii mai mari sunt jocurile video și tv-ul și mi-e greu să cred că un copil care a beneficiat din plin de interacțiune va alege un ecran în locul unui joc interactiv, cu oameni adevărați. Cu asta îmi aduc aminte de băiețelul meu, pe când avea vreo doi ani și ceva. Avea un program aproape zilnic de desene , de 10-15 minute, timp în care eu făceam un duș și el stătea cuminte în țarc (pe care doar pentru asta îl folosea).  De unde înainte trebuia să negociem oprirea televizorului,  după ce în acest interval de timp am început să includ și baița surioarei lui, nou-născută, și el s-a prins că se petrece în casă ceva mult mai interesant decât desenele, a refuzat să mai stea la tv. Greu pentru mine, dar am fost mândră de el în acel moment.