Cum să fii eficient când nu ai timp

shallow focus of clear hourglass
Fotografie de Jordan Benton pe Pexels.com

Una din cele mai mari probleme ale părinților – dar nu doar a lor – pare că e timpul. Totuși, dacă adunăm momentele libere de peste zi, s-ar putea sa rămânem uimiți de cât timp avem fără copil. Numai că nu-i așa de simplu și unii oameni au înțeles asta. În acest sens am citit la un moment dat o carte pentru părinți care era un pic mai specială. Încă de la început, autoarea preciza că a organizat conținutul în capitole și subcapitole de dimensiuni mici și foarte mici, pentru a putea fi citite în 5-10 minute- cam cât durează momentele de “libertate” ale părinților. Toate bune și frumoase. Am apreciat mult aceasta carte. Numai că nu toate cărțile sunt scrise astfel și nu toate activitățile pot fi făcute în reprize de 5-10 minute. Sau nu în mod eficient.

Îmi amintesc cum, la primul bebeluș, mă apucam să fac curățenie în casa luni și terminam pe la sfârșitul săptămânii – nu, nu locuiesc în vreo vilă, dar copilul nu dormea singur. Ideea e că nu simțeam deloc ca am făcut curat. Ba chiar eram destul de nemulțumită pentru că, deși mă străduiam, atunci când în sfârșit terminam părea că n-am făcut nimic și, pur și simplu, o luam de la capăt.

Acum, de exemplu, am vreo două ore libere, seara. Nu știu dacă e puțin sau mult – mie îmi pare puțin – dar pe lângă faptul că la acea ora sunt deja obosită, nu știu de ce să mă apuc mai întâi: să mănânc, să îmi fac o baie, să scriu pe blog, să fac mâncare pentru ziua următoare, să lucrez la proiectele mele, să fac comanda la supermarket, să mai vb cu soțul meu pe care nu l-am văzut toată ziua, să citesc o carte etc. De odihnă nici nu mai vorbesc.

De cele mai multe ori fac câte puțin din fiecare, deși sunt conștientă de faptul că nu e deloc productiv astfel pentru că, chiar daca vorbim de două ore legate, ajung tot la activități fragmentate.

Am devenit și mai conștientă de asta când am citit despre multitasking și lipsa de eficienta a unei astfel de “organizări” în Mintea organizată. Numai că, de data asta, mi s-a relevat și o soluție.

Desigur că e mai bine să citesc 5 pagini dintr-o carte decât deloc, dar totuși, de ce să citesc doar 5, sau mai bine spus, de ce să citesc 5 pagini zilnic, când as putea citi 100 intr-o seară? Cum? Renunțând la fragmentarea activităților și propunându-mi să fac o activitate, maxim două, pe seară. Adică, intr-o seară doar citesc, în alta scriu pe blog, în alta mă ocup de lucruri administrative, în alta mă relaxez și tot așa.

Desigur, poate părea descurajat să lași bucătăria plină de vase murdare și să te așezi confortabil pe canapea pentru a citi o carte, dar cred că e mult mai eficient. Plus că cei care au mașini de spălat vase au scăpat din start de problema asta, iar altfel, vasele pot fi spălate și în reprize de 5 minute.

Pe lângă asta, pentru a evita întreruperea activităților din motive inutile și de multe ori neimportante, mi-am dezactivat aproape toate notificările de pe telefon. În felul ăsta îmi verific mailul mult mai rar. Înainte, îmi bâzia telefonul toată ziua și, bineînțeles, îl verificam imediat sau aproape imediat, întrerupând ceea ce făceam. De prea multe ori însă era doar vreo informare sau, mai rău, un spam. Nu cred ca am avut în ultimele luni măcar un singur e-mail care să necesite răspuns urgent, prin urmare, notificările instant nu își au rostul.

Altfel, partea cu organizarea activităților pe zile funcționează foarte bine și la copii. Noi avem de ceva timp un astfel de program pentru copii, dar nu mă gândisem să-l aplic și la mine. Uneori, soluția evidentă e cel mai greu de observat. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s