Aș putea începe cu ″fiecare om are piticii lui″, numai că eu chiar nu cred că ce urmează mai jos reprezintă, în vreun fel, un ″pitic″. Pe scurt, eu cred că e normal, frumos și cel puțin decent ca oamenii să se salute între ei; să se salute dacă se cunosc și să se salute dacă nu se cunosc, dar interacționeză în vreun fel. Adică, dacă eu intru într-un magazin să cumpăr ceva, mi se pare normal să salut vânzătoarea și, la fel de normal, mi se pare ca ea să-mi răspundă.

Numai că-s foarte mulți oameni care nu fac asta și, pe lângă ei, mai sunt și toți aceia care au pretenția să fie salutați atunci când se consideră în vreun fel superiori celui din fața lor. Asta în condițiile în care, din ce știu eu, cel care salută primul e cel care intră într-o încăpere. Poate mă înșel însă; recunosc că n-am citit încă niciun cod al bunelor maniere.

Cert e că printre aceștia ultimii îi includ pe unii profesori , dar și, în general,  pe foarte mulți adulți puși față în față cu un copil. Parcă îi și aud cum spun – ″Dar tu nu știi să saluți?! / Pe tine nu te-a învățat nimeni să saluți?! ″.

Adevărul e că nu. Nimeni nu l-a învățat pe acel copil să salute. Pentru că, cel mai probabil, în clipa în care cineva a încercat să îl învețe să salute era deja prea târziu.

Copiii învață prin imitație și unul din primele lucruri pe care le învață e salutul simplu – să spună ″pa pa″ , sau ″bună/salut″ etc. Când fac asta, ei sunt foarte serioși și se descurcă de minune, numai că, de mult prea multe ori, ca răspuns la salutul lor primesc un ″Vai ce draguț(ă)/ haioas(ă) e! ″, eventual însoțit de râsete, dacă adultului îi e drag de copii. În varianta cea mai proastă, dar la fel de răspândită, cei mici sunt ignorați total. Ca răspuns la ignorare, unii sunt mai încăpățânați, cum e fetița mea cea mică, care spune ″pa″ din ce în ce mai tare până când reușește – cam în 80% din cazuri – să obțină un răspuns. Nu aș putea însă să spun cât va dura determinarea ei. Cert e că destul de mulți renunță la un moment dat.

Mai sunt și acei adulți care răspund la salutul copiilor mici, cu condiția să nu fie ocupați. De reținut că treaba atît de importantă pe care o au nu îi împiedică să le răspundă oamenilor mari, dar cei mici nu sunt oameni mari. Să le răspunzi e așa, ca și cum le-ai face o favoare, sau ca și cum te-ai juca cu ei. Cum să întrerupem treburile de oameni mari pentru o joacă?(!)

După o vreme, copiii aceștia se fac mai mari. Suficient de mari încît adulții din fața lor să nu-i mai poată ignora. Să nu ne imaginăm însă că asta vine la pachet cu anularea statului de inferioritate pe care-l are copilul pentru că dacă cumva, acum, când nu mai pot fi ignorați, îndrăznesc să nu salute, sau să nu răspundă ei la un salut, sunt prost-crescuți sau lipsiți de respect. Oamenii mari uită că au fost și ei, la rîndul lor, la fel de lipsiți de respect.

Apoi, acești copii devin adulți…

Ca exemplu, unul din lucrurile care nu mi-au plăcut mie la prima educatoare a copilului meu a fost faptul că nici măcar o clipă nu și-a plecat privirea spre el. Nu i-a spus ″bună″, nu i-a spus ″pa″ – nici chiar atunci când, la îndemnul meu, a salutat-o el; m-a salutat doar pe mine și mi-a spus să-l las în clasă. Așa, ca pe un obiect care nu înțelege și nu simte nimic.

Prin contrast, am un vecin despre care nu prea știu mare lucru – de fapt nu știu nimic – dar care e tare supărat, să zicem, și care nu salută și nu răspunde la salut la cam jumătate din vecini, din motive ce par absurde. Eu nu-mi amintesc să-l fi deranjat cu ceva, dar cu siguranță trebuie să fi greșit în vreun fel, din moment ce mă număr printre cei neprivilegiați. După vreo câteva încercări ratate, am încetat să-l mai salut. Totuși, lăsînd la o parte ironia la adresa lui, acest om a răspuns la salutul copilului meu care i s-a adresat direct, prea mic fiind să știe că există și divergențe între vecini.

Să-mi reiau însă ideea de la început… Eu cred că e normal, frumos și cel puțin decent ca oamenii să se salute între ei. Copiii sunt și ei oameni și cel mai bun lucru pe care-l putem face atunci când un copil ne salută este să îi răspundem. Ba mai mult, cred că ar trebui să-l salutăm și dacă nu o face el primul. Pentru că așa învață. Prin exemplu, nu prin pedepse și cicăleli care apar atunci când crește suficient de mare încât să nu mai treacă neobservat în ochii oamenilor mari, prea mari ca să-și ocupe timpul cu așa lucruri neimportante, cum sunt copiii mici.

Sursa foto

https://pixabay.com/ro/gr%C4%83dinar-gradina-turnare-bun%C4%83-1015584/