Se dau două locații care oferă servicii pentru copii/ părinți, ambele  cu oameni draguti și cu loc de joacă pentru cei mici, bonus.

De aici însă, lucrurile încep să se diferențieze. Primii sunt foarte stricți cu privire la întreținerea locului de joacă de către cei care îl folosesc. Nu încurajează și nu acceptă ca jucăriile să nu fie puse la locul lor după folosire. Atunci când asta se întâmplă, atrag atenția celor în cauză sau postează fotografii cu locul de joacă vraiște, solicitând ca acest lucru să nu se mai întâmple. Evident că se întâmplă din nou, pentru că pe lume există prea mulți oameni cărora nu le plac regulile și ordinea.

Cea de-a doua locație însă vine cu o altă perspectivă. Postează tot o fotografie cu locul de joacă, la fel de dezordonat, însoțită de mesajul – “Așa arată locul de joacă la finalul unei zile pline. Asta arată că se simt ca acasă copiii.”

Cum o fi mai bine, oare?

Mai întâi, mie îmi pare că atunci când mergem într-un loc e necesar să respectam regulile de acolo. Dacă aceste reguli nu sunt pe placul nostru, soluția e simplă – nu mai frecventam acel loc; în niciun caz nu mergem acolo pentru a contesta regulile.

Partea cu ordinea și curățenia nu mă deranjează în vreun fel – ador ordinea și sufăr destul de tare că nu prea mai am parte de ea 🙂 – , deci nu am vreo problemă cu primul loc de joacă. Nici nu m-am simțit vizată atunci când s-au postat fotografiile pentru că noi strângem mereu jucariile. Totuși, trebuie să recunosc că am rămas cu un gust amar; nu-mi dau seama dacă din cauza părinților  care nu reușesc să respecte niște reguli simple, sau pentru că postarea ascundea ceva supărare sau furie – oamenii erau vizibil deranjați de ce se petrecea. Poate,  totuși ar fi functionat mai bine alta strategie și nu neapărat arătarea cu degetul, în public.

Le-am dat însă dreptate până în seara asta, când mi s-a părut parcă mai înțeleaptă cea de-a doua perspectivă – De ce să ne supărăm, când am putea să ne bucurăm?

Cred că e cam la fel și cu dezordinea de acasă. De regulă, într-o casă ordonată mereu, un copil nu se joacă, fără ca asta să însemne că nu trăiește un copil în acea casă. Copiii ar trebui să se joace, iar morala e deja clasică – lucrurile sunt într-un fel sau altul în funcție de modul subiectiv în care le privim. Astfel, pentru oamenii din prima locație, părinții și copiii care au lăsat locul în dezordine sunt nepăsători și lipsiți de respect, iar asta e deranjant și frustrant. Pentru ceilalți, sunt niște oameni care s-au simțit bine acolo, iar ei sunt mulțumiți și percep întâmplarea  ca pe un semn că au făcut treabă bună și au construit un loc iubit de clienți.