Cum mai spuneam cândva,  fiecare are piticii lui. Îi am și eu pe ai mei, dar vreau să precizez de la bun început că piticii mei nu doresc să dea vreo lecție cuiva. Vor doar să-și spună punctul de vedere.

Tot despre mine mai vreau să spun că nu sunt și nici nu mă consider vreo expertă în ceea ce privește limba română, deși e limba pe care o vorbesc de când mă știu. În general,  cred că vorbesc și scriu corect (cu pixul). Aici, pe blog, am observat adesea greșeli făcute de mine. Pe la primele m-am supărat. Am învățat apoi să fiu mai indulgentă, că doar eu știu cum scriu, când scriu. Bucăți de texte pe telefon, unde textul predictiv mai rău mă încurcă  ( totuși, pentru că am ales să scriu cu diacritice, nu pot să renunț la el și altă modalitate de a scrie pe telefon cu diacritice nu am găsit până acum ), bucăți pe laptop, direct în word sau în Google docs, toate cu ochii împăienjeniți de somn și dintr-o dorință de a scrie care s-a dovedit a fi mai puternică decât perfecționismul meu. Acum câțiva ani aș fi publicat un text perfect sau deloc. Mai învățăm însă să facem și compromisuri.

Dincolo de aceste greșeli, sunt convinsă că mai sunt și altele. Semne de punctuație și,  probabil, chiar cuvinte sau expresii greșite. Pentru că, de-a lungul timpului, am descoperit câteva astfel de cuvinte pe care le foloseam greșit.  Nu m-am supărat.  M-am bucurat de descoperire și în data următoare n-am mai greșit. Probabil însă că mai sunt și alte greșeli pe care le fac și de care nu mi-am dat seama încă.

Totuși, ca să mă disculp cumva, încerc sa îmi reamintesc mie că blogul ăsta e o pasiune. Da, public texte, dar, tot așa, din când în când, mai și pictez, iar eu am zero talent la pictură. Prin urmare, nu organizez nicio expoziție și nici nu-mi pun la vânzare tablourile.

Ce mi se pare greu de acceptat însă e felul cum se ajunge ca oameni care lucrează în acest domeniu – deci sunt plătiți pentru ce scriu și nu vorbesc neapărat de bloguri – pot face greșeli și încă unele grave.

Desigur că exemple sunt multe, dar e un anumit cuvânt care îmi zgârie tare urechile atunci când îl aud. Calitativ. Aparent, nu-i nimic în neregula cu el. E un cuvânt ca oricare altul. Dar când spui despre un produs că e calitativ și mai și strigi asta în gura mare, în condițiile în care ești un site cu renume, devine o problemă.

Exprimarea am auzit-o în multe locuri, dar n-am dat așa mare atenție. Apoi, într-o dimineață, am primit un mail de la un renumit magazin on line, care-mi plăcea pe vremea aia.  Eram astfel anunțată că au primit mai multe rochii calitative. Reactia mea? Dezabonare, pe principiul că măcar mailul să-l țin curat. Am vrut să fac și mai mult de atât dar timpul nu mi-a permis și apoi am uitat.

Viața a mers mai departe, cu mențiunea ca acel control pe care-l am pe mail nu-l am și pe facebook, unde mă lovesc de o mulțime de lucruri interesante. As putea să imi dezactivez contul, dar cum nu-s pregătită să fac așa ceva, azi m-am trezit cu un anunț de la un alt magazin. De data asta era vorba de covoare calitative. Ironia sortii e că eu chiar voiam să-mi cumpăr unul. Poate chiar de la ei. Nu mai îndrăznesc acum, că știu sigur că nu mi-as dori în casă un covor calitativ, orice ar însemna asta.

Desigur că ce povestesc eu aici sunt lucruri minore, deși reclamele astea sunt făcute și ele de niște oameni de la care ai avea pretenția să scrie și să se exprime corect. Din câte știu, nu-s nici ieftine, deci e totusi ceva. Sunt însă alte lucruri mult mai grave, pe care nu mă apuc eu sa le numesc aici că e si așa plin internetul.  Pare că ies la iveală din ce în ce mai mult oameni aflați în funcții cărora nu le fac cinste. Și ne minunăm cu totii, dar de fapt explicația e simplă. Ei sunt produsul acestui sistem de învățământ despre care eu și mulți alții spunem că nu e bun deloc. Ca ei mai sunt mulți și or sa fie din ce în ce mai mulți, dacă nu se schimbă ceva.

În ton cu asta, mi-a placut mult acest articol. Precizez că   nu mă interesează nimic altceva despre domnul care l-a scris și detest politica. Articolul însa e foarte bun și e chiar despre ce e și ce are nevoie învățământul românesc. Mi-a plăcut în special cum spunea că nu-i deloc greu să facem și noi o programă finlandeză, de exemplu. Durează  puțin și nici nu costa enorm – trebuie doar să o traducem. Dacă însă n-aveam oameni pregătiți corespunzător pentru a o pune în practică, n-am făcut nimic.

Cred că are dreptate. S-a întâmplat să fiu în școală când s-a introdus clasa pregătitoare și s-a făcut acea superficială pregătire a învatatorilor. Oamenii pe care i-am cunoscut eu recunoșteau că n-au înțeles nimic și habar n-au ce să facă. Sunt sigura că au fost ca ei mulți și fiecare a făcut cum a crezut mai bine, fără ca asta să însemne că e bine.

Până când nu se va investi în pregătirea cadrelor didactice,  putem spune că avem chiar și  un învățământ calitativ, . Nu-i așa mare problemă însă. Până la urmă, chiar și dex-ul poate fi modificat, dacă nu s-a fi modificat deja și vorbesc eu prostii aici.

Altfel, calitativ nu înseamnă de calitate.