Necunoscut

Acest articol s-ar putea să nu fie la fel ca cele precedente și – sper – nici ca cele care îi vor urma.

M-am sinucis virtual, ștergându-mi blogul (ducesa-tm.ro). Aș vrea să spun că regret sau că îmi pare rău, dar nu pot. Cel puțin nu încă. Poate cândva.

Am primit o lovitură puternică și acesta a rupt pur și simplu o parte din mine care s-a dovedit a fi, simbolic sau nu, ducesa-tm.ro. Nimic nu va mai fi la fel. Cel puțin pentru mine.

Partea bună la o sinucidere virtuală e că poți reveni asupra deciziei. Ce a fost poate fi cumva refăcut, dovadă faptul că vechile mele articole apar pe acest blog nou. Totuși parcă nu mai sunt la fel, desi sunt aceleași.

N-am șters ducesa doar pentru public. Am șters tot ce aveam, on-line și off-line pe mobil, incluzând zeci de articole nepublicate și vreo două jumătăți de cărți. Am fost la un pas de a șterge totul și de pe laptop, dar copiii mei – sau soarta – pur și simplu nu m-au lăsat. Erau amândoi bolnavi în ziua aceea și mă solicitau maxim. Plus că ștergerea a fost epuizantă și ea.

Copiii, alături de cunoștințele mele limitate – despre care vorbeam la începutul primului blog – în acest domeniu au transformat acest proces într-unul destul de dificil. M-am poticnit destul de tare în ce aveam de făcut și am avut nevoie de multă determinare ca să duc totul la capăt – motiv pentru care spun că nu a fost o decizie impulsivă. WordPress e destul de ușor de utilizat, dar dacă nu ai câteva cunoștințe acțiunile pot fi greoaie la început. Reușești însă până la urmă, după multiple încercări.

În cazul meu, pentru că pur și simplu blogul refuza să se șteargă – dintr-un motiv simplu pe care aveam să-l descopăr ulterior – am început să apăs aiurea pe tot ce găseam. Nu era ca și cum ar mai fi contat dacă aveam să fac vreo prostie, pentru că, până la urmă, oricum s-ar fi șters. Așa s-a întâmplat că, fără nici cea mai mica dorință de a face asta, printre multe alte acțiuni, mi-am exportat conținutul pe mail. Un mail pe care ulterior l-am șters. Într-un final, am reușit să șterg și blogul și asta a fost. O durere cruntă mi-a umplut sufletul, dar am continuat, ștergând și cele două mailuri primite de la wordpress, prin care eram anunțată că timp de 30 de zile conținutul blogului va fi păstrat și, dacă doresc să îl restaurez, să dau replay la mail.

Apoi, au început să treacă zilele – poate voi scrie cândva cum m-am simțit, poate nu – și o altă veste neașteptată m-a lovit. Vestea asta a schimbat ceva. Nu am simțit nicio clipă că aș putea restaura ducesa-tm.ro în forma în care a fost și că aș putea continua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am simțit însă că, desi o parte din mine, blogul vechi nu era doar despre mine. Era mult mai mult și poate că nu aveam dreptul să-l șterg. Poate că e bine ca acea parte din mine să rămână undeva. Ducesa-tm.ro nu mai e și nici nu o să mai fie, dar a fost totuși și să-i șterg orice dovadă a existenței e cel puțin nedrept. Viața e neprevăzută. Poate cândva, cineva care cunoaște persoana din spatele ducesei va avea nevoie să o regăsească undeva. E atât de mult din mine în acele articole…

M-am gândit mult cum să fac și-am început prin a restaura mailurile primite de la wordpress – ele erau doar în coșul de gunoi, nu dispăruseră de tot. Apoi, am solicitat restaurarea ducesei în varianta gratuită – cererea e în așteptare, rămâne de văzut dacă se va materializa – care să rămână, pur și simplu.

Într-un final, am făcut acest site nou și aseara nu m-am putut abține și-am importat conținutul de vechiul blog. Ce-i drept eram și curioasă. Nu arată la fel și nici nu va arăta, dar sunt aceleași cuvinte. Cuvintele mele.

Nu știu care va fi drumul acestui site în viitor. Deși e plin, îl văd gol. Nu e aranjat în niciun fel și nici nu știu când voi începe acest demers. Poate azi, poate peste o lună. Nu știu nimic și nici nu îmi propun să știu. Știu doar că, într-un fel sau altul – pe acest blog, sau doar în varianta originală, gratuită, dacă va fi restaurată de wordpress – vechiul blog va rămâne și nimeni, niciodată nu-l va mai șterge. Dacă o să am vreodată dubii cu privire la asta, eventual îmi voi limita accesul la el. Mă îndoiesc însă că se va întâmpla așa ceva pentru că, așa cum spuneam, acel blog nu e doar despre mine și nu mai cred că am dreptul să-l șterg.

În cazul în care urmăritorii mei de pe blogul cel vechi ajung pe aici – poate întâmplător, poate voi face vreo legătură dacă blogul va fi restaurant, nu știu – vreau să le spun că le mulțumesc – nu erau mulți, dar erau importanți – și îmi pare rău că n-am făcut un anunț oficial. E destul de greu să faci atunci asta, când e vorba de așa o decizie.

Despre motivele care au dus la așa o decizie nu-i cazul să vorbesc acum și nici scopul acestui articol. Cele care m-au făcut să revin asupra deciziei sunt și mai complicate, sau foarte simple, dacă ne gândim că nu există cale de mijloc. Sper ca balanța să nu incline în partea mai puțin bună, dar indiferent de ce va fi – și nu știu ce va fi pentru că pare că sunt lucruri mai puternice ca voința și dorința noastră pe lumea asta; ca exemplu, eu n-am reușit nici măcar să șterg un blog de tot (si asta e bine), desi știu că mi-am dorit tare atunci – las mai jos melodia mea preferată din toate timpurile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close