Aerul

De două zile mă simt tare rău și ciudat. Starea mea îmi amintește de felul în care mă simțeam pe vremea cand nu aveam copii și, în noaptea dintre ani,mă prindea dimineața trează. Îmi reveneam însă repede, căci dormeam apoi aproape toată ziua. Acum însă dorm toată noaptea, iar ieri am dormit și la prânz. Cu toate acestea, nu scap de un fel de ceață din mintea mea, combinată cu o oboseală pe care o simt în tot corpul. E drept că nu mă doare capul, dar nici mult nu mai am.

Am fost în vacanță timp de două săptămâni. Se explică starea mea, veți zice, dar asta depinde de ce înțelegem prin vacanță. Dacă își imaginează cineva că în vacanța asta m-am odihnit și-acum mi-e greu să intru în rutina vieții normale, e departe de adevăr, căci viața mea n-a fost cu mult schimbată. Singurul lucru pe care nu l-am făcut a fost să gătesc. În rest, viața mea a fost la fel, ba chiar mai grea un pic, fizic vorbind, căci am fost singură cu copiii, fără soțul meu. Astfel că n-am luat pauză de la aproape nimic și nici nu m-am întors la ceva diferit – să nu uităm că eu n-am un loc de muncă la care să mă întorc după vacanță, iar viața mea e la fel peste tot, în vacanță, sau acasă, cu copiii de dimineața până seara, dar și noaptea. Plus că, de când ne-am întors, nici n-am făcut mare lucru. Am despachetat bagaje și am gătit într-o dimineață. Atât. Altfel, soțul meu a ieșit de două ori pe zi cu copiii la plimbare și eu am avut timp să respir. Sa respir… Dar ce? Aerul. Aerul e problema…

Pentru că, din moment nu există niciun alt motiv care să mă facă să mă simt atât de distrusă, rămâne doar aerul. Pentru că în astea două săptămâni au trecut zile întregi până să văd vreo mașină și aia doar pentru cinci minute; pentru că am stat afara, în aer liber și curat, în cea mai mare parte a timpului; doar dusul și somnul le făceam în casă și chiar și când ne puneam în pat, adormeam cu geamul deschis, ascultând greierasii si doar pe ei, cu mici excepții, când îi mai acoperea vreo pisică sau vreun cățel. Totuși, nu am înțeles cât de diferit a fost totul, până nu m-am intors aici și-am început să mă simt amețită și obosită.

Nu cred că o să îmi treacă oboseala asta. Doar o să mă obișnuiesc cu ea. Eu, la fel ca toți ceilalți oameni care locuiesc în orașele mari și poluate; la fel cum alcoolicii se obisnuiesc cu starea aceea de amețeală continuă, atât de tare încât ajung să creadă ca și-o doresc cu adevărat, la fel și eu mă voi obișnui cu orașul ăsta. Un oraș care ne consumă încet și care e așa fix pentru că tot noi, oamenii, îl facem să fie astfel.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close