Cum deosebești un străin de o persoană pe care o cunoști?

Acum vreo doi ani căutam bonă pentru copii și m-am întâlnit la un moment dat cu o doamnă cu care vorbisem cam 5-10 minute la telefon – deci nu pot spune că știam mare lucru despre ea – care, în clipa în care a intrat pe ușă m-a luat în brațe și m-a pupat. Acum, eu înțeleg că există anumite culturi în care acesta e un obicei normal și acceptat, dar pe mine gestul ei m-a facut să mă simt inconfortabil. De ce? Pentru că nu o cunoșteam și nu obișnuiesc să îmbrățișez sau să mă las îmbrățișată și pupată de străini, indiferent că sunt femei sau bărbați și chiar dacă – sau mai ales dacă – e vorba de o persoană care ar putea să fie bona copiilor mei.

Îmi amintesc de această întâmplare de fiecare dată când un străin încearcă sa îmi atingă copiii. Înțeleg bine că, spre deosebire de mine, ei simt mai mult decat disconfort. Ei sigur simt și frică. Plus că sunt sigură că orice părinte care își iubește copiii și e interesat de siguranța acestora le spune măcar o dată în viață să nu vorbească cu străinii sau să nu se lase atins/ pupat/îmbrățișat de un străin pentru că poate fi periculos. Suntem, cu siguranță, cu toții de acord asupra acestui aspect. Mai ramane însă de stabilit ce e acela un străin.

Sunt sigură că toate bunicuțele drăguțe, dar necunoscute, care au dorit să îmi mângâie sau sărute copiii în parc și care s-au supărat pentru că nu le-am lăsat sau pentru că au început să plângă copiii, sunt și ele de acord cu ce am scris mai sus. Sunt sigură că dacă aud de un caz cu un copil căruia i s-a întâmplat ceva rău pentru că a vorbit cu un străin pe stradă, sau s-a urcat în lift cu un necunoscut, vor spune că a greșit copilul sau că au greșit părinții lui pentru că nu l-au învățat. În toată ecuația asta ele însă nu există. Da, sunt periculoși străinii, dar persoanele de față se exclud, ceea ce e cel puțin absurd.

La fel de sigură sunt că toate rudele îndepărtate care pretind copilasilor mici să se lase pupați și îmbrățișati, deși a trecut cel puțin un an de când s-au văzut ultima dată – sau poate nu s-au văzut niciodată- sunt și ele de acord cu faptul că cei mici nu ar trebui nici măcar să vorbească cu străinii. Totuși, tot ele, aceste rude îndepărtate, se supără daca copiii îi resping, spun despre ei că sunt prost crescuți, sau îi îmbrățișează și îi sărută cu forța. Nu au însă nici cea mai mică intenție rea, pentru că da, e periculos să vorbești cu străinii, dar ele nu nu sunt străini. Sunt rude și nimeni nu poate contesta asta.

Totuși, dacă e așa, de ce e în neregulă comportamentul lor? Și ce sunt aceia străini? Sau, mai bine, cum înveți copilul să deosebească străinii de persoanele cunoscute? Ciudată întrebare, nu? Da, e ciudată și chiar absurdă, pentru că un străin e o persoană pe care nu o cunoaștem. În acest caz, pe care copilul nu o cunoaște. Pe care copilul nu o cunoaște. Am repetat, da, căci m-aș bucura dacă acest articol ar fi citit macar și de o singură persoană care face rău fără să își dea seama de asta.

Prin urmare, poți să fii și tatăl copilului, dacă acesta nu te-a mai văzut niciodată sau te vede o dată pe an, ești un străin sau aproape un strain pentru el. Nu contează pentru copil ce relație are un om cu părinții lui. Înainte de a cere îmbrățișări și sărutări, un om trebuie să înceteze să mai fie străin iar asta nu se petrece așa, pocnind din degete. Nu e suficient să-i spunem copilului – sunt bunicul tău, trebuie să mă lași să te pup. La fel de bine poate să îi spună oricine, pe stradă, așa ceva. Da, se presupune că la astfel de întâlniri sunt și părinții prezenti și asta dă un plus de siguranță, dar să nu uităm că este vorba despre copil aici. Daca el nu îi cunoaște pe acei oameni, ei sunt străini. Plus că, fiecare om, fie el mic sau mare, are dreptul să decidă de cine să fie atins. Deci, chiar și dacă nu mai vorbim de un străin tot nu putem pretinde îmbrățișări de la un copil și, de fapt, de la nimeni.

Un copil nu ar trebui sa fie niciodată îmbrățișat/sărutat/ atins cu forța nici de cunoscuți, nici de straini – străini pentru el. Mesajul transmis atunci când se procedează astfel e extrem de grav și predispune copilul la abuzuri.

Singurul context in care un copil poate fi atins de un străin e acela în care o problemă medicală impune asta. Chiar și atunci însă, medicul ar trebui să se prezinte și, daca nu vorbim deapre o urgență, să îi ceară permisiunea să îl atingă.

Știu că s-au scris sute -poate mii de astfel de articole. Nu cred că va face al meu diferența dar nici nu cred că strică pentru că niciodată nu e prea mult când vine vorba de siguranța copiilor. Pentru ca ei sa fie în siguranță, noi trebuie să le respectăm dreptul de a decide când si pe cine doresc să îmbrățișeze și trebuie să le spunem să nu vorbească cu necunoscuți, fără să îi punem în situația imposibilă de a încerca să își dea seama cum pot deosebi un necunoscut de un cunoscut. Un străin e un străin si atat. (Punct). Indiferent de cât de apropiată e relatia unui om cu parintii copilului, cu copilul trebuie să o ia de la început – sa faca cunostina oficial si să respecte spațiul personal al copilului. Dacă vom crea confuzie, luând noi aceste decizii în locul copilului, profitând de faptul că suntem mai puternici, doar îl vom expune unor pericole reale. E evident că nu merită să facem asta și, până la urmă, de ce și-ar dori cineva să îmbrățișeze sau să sărute un copil împotriva voinței acestuia? Iubirea și alte sentimente pozitive nu așa se manifestă. Nu cu forța.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close