Când prietenii copilului tău nu îți plac…

Într-o zi, băiețelul meu s-a jucat în parc cu o fetiță de care nu-mi place deloc. El nu e foarte sociabil – eu mi-aș dori să fie – așa că am înghițit în sec și m-am bucurat că îl văd alergând și comunicând cu altcineva, chiar dacă acel altcineva nu era chiar cine îmi doream eu. Când a dispărut însă din raza mea vizuală, mi-au venit în minte tot felul de gânduri negre. M-am gândit că poate l-a convins să alerge în stradă, poate îl învață prostii -orice o însemna asta – poate îl lovește etc. Am încercat să mă calmez, spunându-mi că Tudor nu e așa; că el, de exemplu, nu s-ar duce pe strada cu mașini fără mine, că am încredere în el… Nu m-am putut însă abține să nu-l caut rapid, chiar și doar cu privirea și-am răsuflat ușurată când l-am regăsit.

Totuși, ceva din treaba asta nu mi-a plăcut și nu mă refer la celălat copil. De fapt, nici nu dezbat aici ce e în neregulă cu acea fetiță; nu cred că ar fi corect față de nimeni și nici nu cred că are relevanță. Părerea mea e pur subiectivă, dar cert e ca nu mi-aș dori să fie prietenă cu vreunul din copiii mei. Am tot dreptul să simt ce simt, dar nu cred că am dreptul să acționez în baza unor așa sentimente și gânduri. Da, e adevărat că nici nu am făcut asta; nu am intervenit între ei, dar din motive total greșite care țin de “disperarea” , la fel de greșită, ca el să socializeze – altă poveste.

Altfel, după ce m-am gândit mult, mi-am dat seama că, exceptând situațiile care implică un pericol real, părintele nu ar trebui să intervină între copii, chiar dacă nu-i plac prietenii copilului său. De ce? Voi scrie mai jos, punctual.

1. Să îi spun copilului să nu se mai joace cu alt copil e crud și nedrept față de acel alt copil. Pe lângă asta, mi-aș învăța propriul copil să excludă alți copii și, apoi, oameni. Nu îmi doresc să ajungă un astfel de om.

2. Copilul ar trebui să aibă dreptul să își aleagă singur prietenii și nimeni, niciodată, nu ar trebui să îi spună cu cine să se joace sau nu. Dacă copilul trăiește într-un mediu echilibrat, nu are cum să facă alegeri proaste și, dacă totuși le face, va reveni asupra lor și va învăța și o lecție prețioasă. Altfel, el n-are cum să învețe despre oameni și interacțiunea dintre oameni, dacă noi, adulții, suntem veșnici intermediari. Asta pe lângă faptul că cei mici învață prin exemplu și nu ascultând ce le spunem noi.

3. Copiii nu se “strică” așa ușor. Da, anturajul contează, dar nu în felul în care am crede. Plus că, dacă are alternative si trăiește într-o familie echilibrată, copilul va știi să își selecteze prietenii. În orice caz, o joacă cu alt copil mai puțin pe placul nostru sigur nu va reuși sa strice ce am construit noi în ani – dacă am construit bine, desigur.

4. Alegând prietenii copilului, nu doar că nu îl ferim de rău, îi facem noi un rău. Mai întâi, îi transmitem că nu avem încredere în el și îl învățăm să nu aibă nici el încredere în el. Apoi, cumva tot în legătură cu încrederea, dar mai profund, alegând noi prietenii copilului, pe motiv că aceștia îl pot influența negativ, nu facem decât să îi transmitem că el, practic, nu contează ca ființă individuală. E slab și nesemnificativ, din moment ce noi credem că dacă un altul îi spune să se arunce de pe pod se va și arunca. Practic, considerăm că el e incapabil să aleagă bine, singur, și dacă e astfel cu adevărat, asta e o problemă a noastră și a relației pe care am construit-o cu el, nicidecum a prietenilor și a influenței nefaste a acestora.

5. Adulții n-au mereu dreptate. Îmi vin în minte suficiente exemple de situații, de pe vremea când eram eu copil, în care adulții de lângă mine au greșit. Da, în general știm mai multe despre viață și despre oameni, comparativ cu un copil, dar asta nu înseamnă că le știm pe toate. Faptul că un prieten sau un potențial prieten al copilului nostru se comportă într-un fel care nu ne place, nu înseamnă ca e și ceva rău în asta. Oamenii sunt diferiti. Copiii sunt diferiți. Un pic mai multă flexibilitate și o minte deschisă ar fi de dorit.

Concluzia mea e că nici nu am dreptul și nici nu ar trebui să aleg prietenii copiilor mei și sper să reușesc să tac atunci când vor deveni adolescenți și tentațiile vor fi mult mai multe și mai mari. Ce pot și ar trebui să fac e să le ofer un mediu echilibrat în care să crească, să fiu un exemplu și un îndrumător bun, să am încredere în mine că i-am învățat bine, să le fiu alături când greșesc sau suferă și, mai ales, să am încredere în ei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close