Se spune că timpul e același pentru toți. Totuși, pentru unii oameni parca timpul se dilată, în timp ce pentru alții se micșorează. Timpul e relativ. Timpul depinde de multe. De cele mai multe ori curge iar alteori pare că stă pe loc. Timpul nu se întoarce și, totuși, de fiecare dată o ia de la capăt. E greu să înțelegem timpul în profunzime. E și mai greu să-l stăpânim.

Oamenii au fost preocupați de timp încă din cele mai vechi vremuri. Încă din cele mai vechi vremuri, oamenii au încercat să măsoare timpul, probabil, în ideea de a îl controla cumva sau, mai degrabă, cu scopul de a își îmbunătăți viața. Pentru că, da, cunoaștere timpului chiar ne simplifică viața deși, uneori, pare că o complică. Ne dăm seama de asta dacă facem un exercițiu simplu de imaginație. Cum ar fi dacă azi, dintr-o dată, n-am mai avea principalele instrumente de măsurare a timpului? Cum ar fi dacă n-am mai avea ceasuri și calendare? Ar fi și bine, poate, ar părea că timpul se oprește în loc. Numai că timpul continuă să curgă chiar și când stă. E important să măsurăm timpul.

Nu mai știu dacă am mai spus povestea asta, dar îmi amintesc ca azi un moment în care timpul meu s-a oprit în loc. Și-apoi a început să curgă altfel. Tudor avea un an și aproape o lună și doar ce intrasem în decembrie. Ne plimbam prin cartier, ca de obicei când, deodată, am observat o vitrină. Nici azi nu știu ce era acolo exact. Am prostul obicei de a nu fi atentă la lucruri, de altfel, importante. Între timp, a dispărut și nu mai pot afla. Ce știu e că era un fel de birou, știu că nu era nimic politic și știu că nu se vindea nimic acolo. Era un loc lângă care, uneori, era hranită o pisică – știu pentru că o urmăream adesea cum mânca; un loc micuț, cu un geam mare prin care, însă, în acel moment, nu vedeai înăuntru. Nu pentru că ar fi fost colorat, ci pentru că privirea îți era atrasă de luminițele sclipitoare, dar și de un Moș Crăciun care făcea cu mâna. Tudor le-a observat și l-au vrăjit. Deși, oficial, era al doilea lui Crăciun, era prima dată când vedea, cu adevărat, luminițe și decorații de sărbătoare. Le privea iar eu îl priveam pe el, cu uimire. Învățasem deja multe de la băiețelul meu, dar tot mi se părea fascinant să văd cum ochii lui limpezi strălucesc chiar mai tare decât luminițele; eram uimită să văd uimirea lui în fața unei creații a omului pe care noi, azi, o luăm de bună.

Am stat acolo ceva timp. El îi zâmbea lui Moș Crăciun și nu se mai sătura de strălucirea luminițelor, iar nu mă mai săturam de bucuria lui. Îl priveam și sufletul mi se încărca cu bine deși era, de departe, cel mai greu an din viața mea – și încă a rămas așa. Viața mi se schimbase în urmă cu câteva luni dar, cumva, în clipa aia, am simțit din nou căldură în suflet și am simțit că aș putea să mă bucur din nou. De lucruri simple; de lucruri de a căror existență am uitat, deși le văd zilnic.

Cum stăteam noi acolo, deodată, a ieșit un domn. Sunt și detalii pe care nu mi le mai amintesc exact, dar văd în mintea mea cum domnul acela avea în mână un calendar. A vorbit cu noi și ni l-a dăruit. N-aș putea exprima în cuvinte de ce și cum, dar gestul acela simplu venit așa, pe neașteptate, de la un necunoscut, și fară nici cea mai mică intentie ascunsă mi-a adus și mai multă căldură în suflet. Calendarul a ajuns pe peretele din bucătăria noastră și, de atunci, în fiecare an a fost înlocuit de un altul. Tudor m-a întrebat de ce nu l-am păstrat. Nu știu de ce. Nici nu-mi mai amintesc ce poze avea, dar era clasic, cam ca cele pe care le găsim la chioșcurile de ziare. Totuși, chiar dacă nu l-am păstrat și chiar dacă mintea mea a uitat cum arăta, nu voi uita niciodată cum m-am simțit în ziua aceea și cum parcă am început să respir din nou după ce, o vreme, simțisem doar că mă sufoc.

Așa cum spuneam, în ziua aceea a început și o anumită tradiție. Calendarele n-au mai lipsit niciodată din casă noastră. Am avut mai scumpe sau mai ieftine, calendare personalizate cu pozele noastre și calendare simple, cu pisici și căței, de la chioșcurile de ziare. De vreo doi ani, fiecare are calendarul lui. Tudor și Maria le țin în bucătărie pe peretele de lângă scaunele pe care se așează atunci când mănâncă. Acolo învață ei cam cum curge timpul, se bucură de imagini frumoase și încearcă să înțelegă cum funcționează lumea și viața.

Văzând cât de interesați sunt, la rândul lor, de timp, anul acesta am făcut ceva diferit. Ideea a apărut primăvara trecută, când mi-am spart telefonul și, printr-o ciudată așezare a evenimentelor care au urmat, m-am ales cu unul nou care făcea poze foarte bune. Și-am început să ador asta și am făcut o mulțime de fotografii în plimbările cu copiii. Ne-am propus, împreună, ca în acest nou an să facem calendare pentru noi și pentru alți oameni și pe unele dintre ele să le vindem.

Apoi lucrurile n-au mai mers cum am dorit. Câteva evenimente nefericite au făcut timpul să dispară. N-am mai avut timp să mă joc cu timpul, să prelucrez poze, să construiesc calendare, să printez și sa scriu articole. Totuși, nu m-am dat bătută de tot. Am făcut calendare pentru noi, dar și pentru cei pe care-i iubim și acum, chiar dacă e ianuarie și anul cel nou a început deja, chiar dacă timpul pare că, cumva, curge înainte noastră, m-am hotărât să și scriu despre asta și, în același timp, să vă fac un cadou vouă, celor care citiți acest articol acum.

Găsiți mai jos cinci calendare (planificatoare) care pot fi downloadate gratuit. Ele au și fotografii pentru că mi se pare că, în general, calendarele de acest tip sunt prea anoste. Fotografiile ne aparțin, desigur. Cea cu motanul e facută anul ăsta, pe 3 ianuarie – avem niște pisici absolut superbe în apropierea blocului și m-am gândit că o poza cu pisică ar fi perfectă pentru că domnul care ne-a dăruit primul calendar hrănea o pisică pe vremea aceea. Cea cu toamna e de la începutul toamnei anului 2021, făcută pe o alee din cartier; floarea cea rozalie e dintr-un copăcel din gradina blocului – nici azi nu știu exact ce copac e, dar mi-a plăcut mult cum se vedeau picăturile de ploaie pe ea. Nu în ultimul rand, floarea galbenă e rostopască, tot din cartier, iar cerul e doar frumos.

Calendarele pot fi printate A4 sau A3, după preferințe. Sunt, desigur, mai ok în varianta A3, dar merg și A4 dacă vă plac mai micuțe. Recomand să le printați la un centru care folosește imprimată cu laser – diferența e foarte mare, deși ies destul de ok și la imprimanta clasică – eu l-am printat acasă, A4, pe cel cu motanul, pentru mine.

1. Calendar Motan

2. Calendar Toamna

3. Calendar Floare 1

4. Calendar Rostopască

5. Calendar Cer

Deși nu știu până când sunt oamenii interesați de calendare în ianuarie, m-am hotărât să scriu și despre cele mari și să le pun pe site. Pentru că, până la urmă, am avut un plan cu copiii și-aș vrea să le transmit că niciodată nu e prea târziu. Sunt ușor diferite calendarele noastre de cele clasice, cu care suntem obișnuiți pentru că unele sunt gândite special pentru copii. Despre asta, însă, în articolul următor. Acum vă doresc să vă bucurați de timp. Oricum ar fi el.

Sursa foto – arhivă personală.