Cam pe la începutul anului, în tramvai și într-un anumit context, doi adulți în toată firea, un bărbat și o femeie, au început să facă mișto de mine și de copiii mei. Eu eram cu spatele la ei, i-am ignorat total, nu-mi plac conflictele de genul ăsta și nici nu cred că astfel de oameni merită în vreun fel atenția mea.

Ei bine, lucrurile s-au schimbat atunci când, după ce am coborât, am aflat câteva lucruri de la Maria, fetița mea de 7 ani. Vedeți voi, oamenii de care vă povestesc vorbiseră urât cu o ironie pe care, mi-am dat seama, copiii rareori o poate identifica. Și făcuseră asta în timp ce-mi priveau copilul și îi zâmbeau, lucru pe care eu, fiind cu spatele la ei, nu-l observasem. Mai mult de atât, Maria chiar nu înțelesese. Micuța mi-a zis că ea a crezut că oamenii aceia îi zâmbesc pentru că le e drag de ea (i se întâmplă adesea), iar asta m-a cam durut. Din păcate (sau din fericire), nu am putut afla și părerea lui Tudor. Ar fi fost interesant, el fiind puțin mai mare, dar băiețelul adoră să privească pe geam atunci când merge cu mijloacele de transport în comun și, complet absorbit de priveliște, nu sesizase deloc întâmplarea.

Deși în situația povestită de mine nu vorbim despre un pericol real (copiii erau cu mine, eram într-un loc plin de alti oamenii, iar respectivii păreau doar needucați, nu și periculoși, având în vedere felul în care se exprimau, precum și subiectul ales), treaba asta m-a pus pe gânduri pentru că mi-a reamintit de cât de ușor pot fi păcăliți copiii mici. Oricât le-am vorbi și i-am pregăti, e dificil să-i echipăm cu mecanisme de apărare pentru care ei nu sunt pregătiți. Apoi, dacă-i batem prea tare la cap, îi putem speria și acesta nu-i un lucru pe care să ni-l dorim. Vrem ca ei să descopere lumea într-un mod liber și nu cu permanenta teamă că la orice pas pot întâlni un răufăcator. Cum facem, așadar, în așa fel încât să le fie bine, în sensul de a rămâne în siguranță, în timp ce trăiesc fără această teamă?

Ei bine, răspunsul e mai simplu decât credem. Eu am scris despre el în urma cu ceva timp și recent l-am (re)descoperit, cu uimire și bucurie, într-un din cele mai frumoase cărți de parenting citite de mine. Cartea se numește Copiii noștri frumoși și sănătoși.Cum să te vindeci prin joc, râsete și lacrimi, este scrisă de Aletha Solter și apărută la Editura HERALD, iar soluția e să ne jucăm cu copiii. Da, jocurile de rol în care noi, oamenii mari, ne transformăm în răufăcători îi ajută pe copii să fie pregătiți pentru situații dificile fără să-i sperie. Iar eu mă bucur mult pentru că am trăit acea întâmplare din tramvai. A fost o oportunitate pentru o discuție interesantă cu copiii și, în plus, mi-a adus aminte că nu ne mai jucaserăm de mult timp în felul ăsta și era cazul să reîncepem. Pentru că, da, copiii au nevoie să le reamintim periodic astfel de lucruri.

Nu în ultimul rând, pentru astfel de situații sunt utile și poveștile clasice, cum este cea cu Hansel și Gretel (citită în varianta originală), unde vrăjitoarea cea rea reușește să îi păcălească pe copii, dar în cele din urmă este învinsă. Astfel de povești, alături de jocurile de rol, vor fi mult mai eficiente decât dacă le tot spunem copiilor să fie atenți (cu variațiile de rigoare). Pentru că simplele discursuri ținute de adulți nu-i pot face capabili să recunoască ironia sau prefăcătoria unui adult cu intenții mai puțin bune. Și, din păcate, astfel de adulți (sau copii mai mari) există și sunt mai mulți decât ne-am dori să fie. Nu este treaba copilului să trăiască cu povara existenței lor, dar el poate fi ajutat să-i recunoască și să sw ferească de ei.

Acestea fiind scrise, vă invit să citiți și primul meu articol, în care am scris mai multe despre acest tip de jocuri și vă recomand și cartea Rețete de jocuri, pentru cazul în care aveți nevoie de un plus de inspirație sau doriți să înțelegeți mai bine puterea terapeutică a jocurilor.

Surse foto – canva.com; prelucrare în canva