Unele experiențe pot fi exprimate în cuvinte, altele nu. Azi înțeleg asta mai bine ca niciodată, căci pur și simplu nu-mi pot găsi cuvintele pentru a descrie aici ceea ce am trăit ieri. Și totuși, trebuie să scriu. Chiar dacă știu că ale mele cuvinte nu vor putea transmite, cu adevărat, povestea magică pe care am descoperit-o, trebuie să scriu.

Pe scurt, ieri am urmărit două spectacole absolut superbe. Primul a fost Flautul Fermecat, operă de Wolfgang Amadeus Mozart, la Opera Comică pentru Copii. Cel de-al doilea a fost reprezentat de reacțiile copiilor mei, la care mai aruncam un ochi din când în când, în timpul spectacolului, dar și după acesta. Ambele mi-au umplut sufletul de bucurie, cum n-aș fi crezut vreodată că e măcar posibil.

Nu sunt vreo cunoscătoare în ale operei sau baletului. Târziu am luat contact cu lumea asta și-am fost la doar câteva spectacole pentru oameni mari, de-a lungul vieții. Am început să merg mai des – deși nu suficient de des – de când am copii, împreună cu ei. Am ales Opera Comică pentru Copii deoarece, de-a lungul timpului, am întâlnit aici multe activități frumoase, spectacole potrivite chiar și pentru cei mai mici și mulți oameni prietenoși. Mi-a plăcut mult să trăiesc aceste experiențe alături de copiii mei, să-i vad cum se transformă de la an la an, dar și cum spectacolele se schimbă în ochii lor, pe măsură ce ei le cresc și le privesc diferit. Cât despre mine, eu am cam rămas la fel, doar mai bogată spiritual. Cum spuneam, sunt departe de a avea o bază pe acest plan, dar asta nu mă împiedică să simt muzica. La fiecare astfel de spectacol, fie el pentru adulți sau pentru copii, mă trezesc cu lacrimi pe obraji. Da, plâng când sunt în sală. Poate de asta nu pot pune în cuvinte tot ce simt. E mult prea magic, mult prea profund. Unele lucruri pot fi doar simțite.

Și totuși, trebuie să vă povestesc despre ieri. Pentru că spectacolul acesta a fost, pur și simplu, cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată. Da, și ieri am plâns, dar am și râs mult. Și-au râs și copiii, s-au emoționat și ei și pur și simplu le-au strălucit ochișorii pe parcursul întregii reprezentații. Cum spuneam și mai sus, a fost minunat să privesc Flautul Fermecat, dar a fost minunat și să-mi privesc copiii. Au trecut prin absolut toate emoțiile și toate se puteau citi atât de clar pe fețele lor, lucru care arată, cred eu, mai mult decât 1000 de cuvinte, cât de special a fost acest spectacol. Concentrarea lor n-a dispărut nici pe final, când deja amorțiseră și începuseră să se foiască ușor pe scaune. Trupurile lor mici se mișcau încet, încercând să-și găsească o nouă poziție confortabilă, dar ochii rămâneau mereu îndreptați spre scenă pentru că scena îi atrăgea ca un magnet. Au râs în hohote, au stat încruntați, au fost triști și bucuroși, dar, mai ales, au fost uimiți de tot ceea ce vedeau și auzeau. Din nou și din nou. Și toată ziua de ieri am tot vorbit despre asta și presimt că vom vorbi și azi. Și, da, am ascultat și reascultat bucăți din Flautul Fermecat pe YouTube, ocazie cu care copiii au decretat că Regina Nopții din spectacolul nostru e cea mai frumoasă și are și cea mai frumoasă voce. Prin urmare, mulțumim, Ana Stamate! Și-i mulțumim și lui Andrei Marinache, cel care i-a dat viață lui Papageno și a făcut totul atât de amuzant. Și copiilor de pe scenă. Și tuturor oamenilor care au facut posibil acest spectacol, căci, după ce au început să vorbească despre ce sau cine le-a plăcut cel mai mult, copiii au concluzionat că, de fapt, nu pot lua o decizie și le-a plăcut absolut totul. Iar eu sunt de acord cu ei.

Iar dacă toate astea nu erau suficiente, vă mai spun și ca ne-am întâlnit cu doamna Felicia Filip. A venit printre spectatori la începutul spectacolului și a bătut palma cu copiii. A fost prima dată când am văzut-o atât de aproape și-am fost impresionată de cât de multe lucruri bune poate să transmită  simpla prezență a unui om. Și-apoi am fost și mai impresionată atunci când, la finalul spectacolului, a venit din nou între noi, spectatorii, și-a aplaudat împreună cu noi. Nu cred că am avut vreodată oportunitatea sa aplaud în felul ăsta. A fost, din nou, o experiență pe care nu o pot descrie în cuvinte și mi se umezesc ochii chiar și acum, când scriu. Și, nu, n-am făcut vreo poză. Uneori, unele momente pot fi imortalizate doar în suflet. Iar treaba asta e mai puternică decât orice fotografie.

Din păcate, din câte știu eu, spectacolul nu mai poate fi văzut în viitorul apropiat. De fapt, nici noi n-am prins bilete de la început, toate s-au vândut foarte repede, dar am avut noroc pentru că s-a adăugat un spectacol suplimentar. Dar sunt sigură că la toamnă va fi din nou și abia așteptăm să mergem iar.

Altfel, până atunci, vă recomand cartea Flautul Fermecat de la Editura Rao. Noi am citit-o înainte de spectacol, pentru a înțelege mai bine povestea. E scrisă nespus de frumos și are și ilustrații superbe.

De asemenea, în trecut am citit și Mozart și curcubeul muzical, o carte scrisă de Cristina Andone și apărută la Editura Nemira.  Și, ca să fie totul complet, ieri ne-am cumpărat și Cartea Spectacolului de la Opera Comică pentru Copii. Vi le recomandăm pe toate din toată inima. Și vă recomandăm și să mergeți în sală, la toamnă. Pentru că ce se întâmplă acolo e pur și simplu magic.

În plus, pentru că tare mult mai e până atunci, vă spun că mai sunt și multe alte spectacole faine aici, între care Albă ca Zăpada sau Poveste magică, dar și că, din câte am înțeles eu, până la vară vor tot fi festivaluri în curtea Operei Comice pentru Copii– în acest moment se află în plină desfășurare Festivalul Primăvara Copiilor – festivaluri cu atracții și activități pentru copii de toate vârstele și, cum spuneam și mai sus, organizate de oameni frumoși și prietenoși, cărora noi le suntem recunoscători și pe care abia așteptăm să-i reîntâlnim.

Atât pentru azi. O duminică minunată vă doresc!

Surse foto – arhivă personală (fotografii ale celor trei cărți, prelucrate în Canva.com)