Ce e eșecul, de ce apare teama de eșec și care-i diferența dintre oamenii care reușesc să strălucească după o înfrângere și ceilalți? Cum putem transforma eșecul în succes și cum ne putem ajuta copiii să aibă o viață mai bună, din acest punct de vedere? Ei bine, acestea sunt câteva dintre întrebările la care am încercat să răspund, din perspectiva mea, în cadrul acestui articol. Totul la invitația Vindem-Ieftin.ro, o companie românească al cărei fondator, Cosmin Răileanu, are o poveste cel puțin interesantă. Cum altfel, dacă ne gândim că acestui om i s-a spus public, mai exact la TV, deci în fața a mii de oameni, că visul său nu e realizabil, iar el a dovedit exact contrariul. Câți dintre noi avem puterea de a continua să lucrăm la un proiect despre care alții, mai puternici decât noi, ne spun, în cuvinte mai mult sau mai puțin complicate, că nu-i bun de nimic? Și dacă, cu adevărat, mergem mai departe, de ce facem asta? Desigur, pentru a afla răspunsurile, vă invit să citiți în continuare.
Cuprins
- Ce înseamnă să eșuezi și de ce apare teama de eșec?
- Cum transformăm eșecul în succes?
- Cum îi împrietenim pe copii cu eșecul?
Ce înseamnă să eșuezi și de ce apare teama de eșec?
Ce e eșecul?
Conform dexoline.ro, eșecul reprezină o înfrângere, un insucces, o neizbândă sau o nereușită într-o acțiune, dar, ca orice cuvânt care-i despre oameni, esența lui nu poate fi curpinsă într-o definiție unică și rigidă. Pentru că eșecul e mult mai mult de atât și, deși, la o primă analiză superficială, el se rezumă la a fi o experiență negativă, adevărul e că se află în strânsă legătură cu succesul, dar și cu reziliența, care, la rândul ei, poate fi definită ca rezistență sau capacitate a unei ființe de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc.
Unul dintre cele mai emblematice exemple de reziliență a devenit deja un clișeu și aproape că mi-e teamă să-l menționez aici, dar aleg totuși să o fac deoarece, de multe ori, exemplele simple se dovedesc a fi cele mai revelatoare. Așadar, învățarea mersului, acea abilitate pe care toți o luăm de bună și despre care nu avem amintiri, pentru a o aprecia la adevărata ei valoare, este, în fapt ceva extrem de greu, care se construiește pe o bază formată din eșecuri. Din fericire, deși amintirile proprii ne lipsesc, dacă deschidem ochii și ne privim cu atenție copiii, avem ocazia de a vedea iar și iar acest minunat spectacol în plină desfășurare. Cei mici cad de nenumărate ori și tot de atâtea ori se ridică și-n felul acesta ei obțin acel ceva fără de care viața noastră ar fi total diferită – abilitatea de a merge. Fiecare căzătură reprezintă un eșec și fiecare lovitură reprezintă un altul. Și totuși, asta nu face decât să-i ambiționeze să continue și să se descurce din ce în ce mai bine, învățând din fiecare nereușită.
Pornind de la această experiență, putem observa două lucruri importante, care ni se dezvăluie într-un mod foarte clar. Primul e acela că eșecul reprezintă, mai ales, o oportunitate de dezvoltare, în exemplul dat fiind evident faptul că fără aceste eșecuri multiple, din care învață de fiecare dată ceva nou, unei ființe umane i-ar fi imposibil să deprindă mersul. Iar exemplele ar putea continua, fiindcă sunt multe alte abilități complicate, pe care le deprindem după ce mai întâi am eșuat. E nevoie doar să alegem să le vedem și să descoperim astfel cât de înzestrați ne naștem noi, oamenii.
Cum apare teama de eșec?
Al doilea lucru important, relevat de povestea de mai sus, e acela că teama de eșec nu e înnăscută, ci se învață. De la cine? De la adulții din jur, desigur, care, la rândul lor, au învățat, în mod greșit, că de eșec ar trebui să ne ferim, nefiind conștienți că astfel am putea rata oportunități grozave.
Revenind la copii, pentru a exemplifica această idee, nu cred că există părinte care să-și certe bebelușul pentru că a căzut în procesul de învățare a mersului. Nu. Copiii primesc doar încurajări și cele mai largi zâmbete chiar și de la cei mai exigenți părinți. Poate pentru că, undeva în subconștientul nostru, știm, dincolo de orice direcție de parenting s-ar schița oficial, că omul nu reacționează ok la critici, ci la încurajări. Astfel, le spunem copiilor că pot să meargă și nu ne îndoim vreo clipă de capacitatea lor de a reuși ori, dacă totuși o facem, ne ascundem cât de tare putem, pentru că nu dorim să le transmitem un așa mesaj, știm intuitiv că ar fi unul toxic.
Lucrurile se schimbă apoi. Pe măsură ce experiențele devin mai diverse și, poate, nu atât de importante în supraviețuire, începem să le arătăm copiilor dezamăgirea noastră în diverse contexte, în care ei nu se comportă așa cum am dori noi. Astfel sădim primele semințe ale fricii și astfel apare teama de eșec, datorită reacțiilor pe care cei din jurul nostru le au atunci când greșim sau când nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor. În fapt, conștientizând asta, am putea spune că nu de eșec ne e cel mai teamă, ci de cum ne-ar putea privi ceilalți atunci când am eșua.
Altfel, realitatea ne arată că dacă unui copil i-ar fi teama de eșec, el n-ar mai învăța să meargă și există, într-adevăr, cazuri de adulți care nu au dobândit astfel de abilități de bază, ca urmare a unor abuzuri grave. Din fericire, acestea sunt rare, cei mai mulți dintre noi chiar avem oportunitatea de a profita din plin de eșecurile pe care le trăim în copilăria mică, trasformându-ne astfel în adulți perfect funcționali din punct de vedere fizic. Cum facem însă să trecem la nivelul următor? Cum transformăm eșecul în succes și în alte domenii și, mai ales, cum facem asta atunci când am învățat, în mod greșit, să ne ferim de el?
Cum transformăm eșecul în succes?
Există o vorbă care spune că ce nu te omoară te face mai puternic și în ea chiar se află mult adevăr, deși nu neapărat ad litteram. Eu aș spune că ce nu-ți provoacă o traumă de nedepășit te face mai puternic, deși și aici ar fi câteva completări. Pe scurt, ideea e că oricât ar fi de dureroasă o experiență, dacă ai reușit să te ridici și să înveți ceva din asta, cu siguranță ești mai puternic. Pentru că, așa cum spuneam mai sus, orice eșec reprezintă o oportunitate de învățare, deci de dobândire a unor noi cunoștințe/aptitudini. Și orice noi cunoștințe sau aptitudini pot doar să ne facă să creștem. Însă de la a înțelege asta și până la a nu te da bătut în fața unei nereușite ori a îți asuma riscuri și a încerca experiențe noi, care pot fi generatoare de eșecuri, dar care reprezintă, în același timp, unicul drum spre succes, mai sunt câțiva pași.
Există oameni pentru care fiecare eșec înseamnă o nouă lovitură, care-i adâncește și mai tare într-o prăpastie fără fund. Și există oameni care se ridică din cenușă, la fel ca pasărea Phoenix, de nenumărate ori. Ce-i face pe aceștia diferiți? Ei bine, pornind de la cele scrise mai sus, eu cred că primul și cel mai important lucru este acela că există cineva care crede în ei. Dacă un om are alături de el o singură persoană, care crede în el și îl susține necondiționat, asta îi va schimba cu siguranță viața. Și, da, uneori, acea unică persoană poate fi chiar el însuși, caz în e chiar mai bine. Pentru că încrederea în sine e unul dintre cele mai importante instrumente care ne pot ajuta să creștem.
Totuși, viața ne arată că nu mereu lucrurile se așează atât de frumos, fără ca asta să însemne că nu există soluții. Pentru cei cărora le lipsesc fie încrederea în sine, fie prețiosul și foarte rarul sprijin necondiționat (nu neaparat pentru că nu am avea alături persoane care ne iubesc, ci pentru că, la rândul lor, acestea se tem de eșec), fie ambele, există lucruri care pot fi făcute pentru a ne antrena în a privi eșecul așa cum e el de fapt, iar eu vă prezint, în continuare, trei dintre acestea, pe care le putem face fiecare dintre noi:
Descoperim povești adevărate
Oamenii sunt, prin definiție, ființe sociale, iar asta înseamnă și că avem nevoie unii de alții și, mai ales, avem nevoie să vedem/simțim că suntem la fel ca alții. Observăm asta în cazul expaților, care formează adevărate comunități în țările străine, din nevoia de a fi alături de semenii lor. Și observăm asta de fiecare dată când descoperim în altul ceva ce credeam că aveam doar noi și ne făcea să ne simțim ciudați. În astfel de momente, respirăm ușurați, în timp ce ne spunem : uite, și el a trecut prin asta sau și el simte/ a simțit la fel. Mai ales când e vorba despre experiențe dificile, să știm că altcineva a trecut prin ceva similar și și-a revenit, ne oferă speranță. Iar speranța se află și ea printre cele mai puternice unelte atunci când ne confruntăm cu eșecul. Pentru că în acest unic cuvânt se ascund multe altele importante: va trece și asta, va fi bine, într-o zi se va termina, într-o voi reuși.
În ceea ce mă privește, eu, care sunt un om crescut în ideea că de eșesc trebuie să fugim cât ne țin picioarele, mă hrănesc cu astfel de povești triste cu final fericit, iar una dintre ele, cea pe care vi-o prezint astăzi, este despre Cosmin Răileanu, antreprenorul despre care vă povesteam la început și care, prin povestea lui, ne oferă un minunat exemplu de reziliență și de valorificare a eșecului.
La fel ca toate poveștile, aceasta începe și ea cu a fost odată, în acest caz, a fost odată o idee, pe care Cosmin Răileanu a pus-o in practică, înființând Vindem-Ieftin.ro, o companie care și-a propus, încă de la început, să scurteze drumul parcurs de materialele de construcții de la producător la client, acționând ca un intermediar direct între aceștia și eliminând astfel costurile de logistică, stocare și manipulare multiplă. Crezând în proiectul lui, antreprenorul l-a prezentat în celebra emisiune „Imperiul Leilor” sperând la o investiție. Lucrurile n-au ieșit deloc bine, din contră, nu doar că n-a primit sprijin, a fost descurajat în mod public și nu chiar într-o manieră plăcută. Și, din nou, revin la întrebarea de la începutul articolului – Oare cum am reacționa cei mai mulți dintre noi dacă cineva mai puternic sau mai experimentat ne-ar spune să ne oprim din ceea ce facem, fiindcă nu-i o idee bună? Răspunsul rămâne unul personal, desigur, eu pot să vă spun doar că, în urma acestei experiențe, Cosmin Răileanu nu a renunțat, ba chiar a muncit mai cu spor. Așa se face că, peste doi ani, a ajuns din nou în arenă, a prezentat tot ceea ce realizase până atunci, compania înregistrând între timp o creștere spectaculoasă, și a solicitat o investiție și mai mare. De data aceasta a avut succes, însă, până la urmă, cel care a refuzat investiția a fost chiar el ajungând, la final, la concluzia că e mai bine să-și urmeze propriul drum, un drum în care banii nu sunt deloc pionul principal, în timp ce valorile și oamenii cântăresc mult mai mult. Din nou, n-a greșit, Vindem-Ieftin.ro a continuat și continuă să se dezvolte, spre exemplu, Depozitul Virtual, noul concept lansat în 2022, având un succes important și reușind să mulțumească peste 100 000 de clienți. Eu am tot scris despre Vindem-ieftin.ro și despre aceste Depozite Virtuale, de-a lungul timpului, într-o serie de articole utile, în care am încercat să prezint cum putem construi sau renova o casă într-un mod cât mai simplu, fără costuri ridicate sau cum ne putem proteja de înșelăciuni în domeniul construcțiilor și al materialelor de construcții.
Revenind la poveste, ea are, din punctul meu de vedere, darul de a ne releva faptul că s-ar putea ca viața să nu fie grea în sensul în care o percepem noi. Viata e doar plină de oportunități , dar pentru a o privi astfel, e nevoie să vedem și partea mai puțin frumoasă și să extragem de aici tot ce e bun sau, cum spune Cosmin Răileanu, să folosim eșecul pentru a ne propulsa spre ceva mai mare, cu alte cuvinte, să privim înfrângerea ca pe o restartare pentru un nou început.
Vorbim/ scriem despre ce ni s-a întâmplat
În cartea lui Daniel Sigel despre creierul copilului (Creierul Copilului tău, Editura For You, 2017) există o parte unde ni se vorbește despre integrarea experiențelor trăite și despre nevoia de a le povesti pentru a putea merge mai departe într-un mod sănătos. Ce înseamnă asta? Fix ceea ce pare – pentru a le depăși, avem nevoie să povestim și să repovestim experiențele neplăcute, ori de cate ori e nevoie, până când reușim să le înțelegem în profunzime și să extragem ceva util din ele. Și dacă suntem atenți, vom observa cum copiii, chiar și cei foarte mici, cu limbajul încă puțin dezvoltat, ne cer să-i ajutăm noi, prin cuvinte, în astfel de situații. Totul pentru că uitarea, atât de des încurajată, e, de fap, cel mai mare dușman al dezvoltării omului, în mod general și particular. Astfel, când uiți istoria omenirii, ai tendința de a repeta greșeli, de a sta pe loc sau chiar de a involua. Când îi răpesti unui copil posibilitatea de a analiza în profunzime o experiență urâtă trăită, îi răpești posibilitatea de a deveni mai puternic în fata unor experiențe dificile ulterioare. Prin urmare explorarea și nu îngroparea experienței trăite este cea care ne aduce unicul și cel mai mare câștig. Iar pentru asta trebuie doar să povestim ceea ce s-a întâmplat, fix așa cum s-a întâmplat. În urma unui astfel de exercițiu vor apărea mereu revelații importante și, după vă așteptați, acest exercițiu e la fel de eficient și în cazul adulților, cu mențiunea că noi putem folosi și scrisul, povestirea în scris a experiențelor trăite fiind, cu adevărat, terapeutică. Astfel, aș putea spune că analizarea și integrarea experiențelor neplăcute, în strânsă legătură cu introspecția, reprezintă și ele instrumente care ne pot ajuta să transformăm eșecul în succes și, deloc surprinzător, am găsit ceva asemănător și în povestea de mai sus, Cosmin Răileanu afirmând că a văzut materialul cu prima sa participare la „Imperiul Leilor” de cel puțin 100 de ori.
Privim viața cu curiozitate
Noi, oamenii, nu suntem mașini, dar asta nu înseamnă că nu avem nimic în comun cu acestea. De-a lungul vieții dobândim tot felul de automatisme, în fapt extrem de complicate, pe care le facem fără să mai gândim. Dincolo de ceea ce face corpul singur – respirația, bătăile inimii- fără ca noi să intervenim deloc în mod conștient, noi mergem, mâncăm sau alergăm, fără să mai gândim aceste acțiuni, pentru că le-am învățat prin repetiție. Și dincolo de toate acestea, necesare unei vieți normale, mai avem și altele care ne îmbunătățesc viața. Spre exemplu, pentru un om obișnuit să se spele pe dinți în fiecare dimineață, această acțiune reprezintă ceva ce face în mod automat și care îi lipsește, dacă e oprită. La fel, pentru un om obișnuit cu cafeaua, o zi fără această băutură e cruntă, iar exemplele pot continua.
Așa cum spuneam, toate acestea sunt lucruri învățate. Vestea bună e că, la fel de bine, putem învăța și altele și ne putem, cu adevărat, programa creierul într-o direcție sau alta. Astfel, deși la primul gând ar putea părea o banalitate, un exercițiu simplu, cum ar fi acela de a ne repeta în fiecare dimineață, în timp ce ne privim în oglindă, mesaje pozitive, poate avea efecte uimitoare pe termen lung. Iar unul dintre cele mai prețioase astfel de mesaje e acela care îndeamnă la curiozitate, aceasta fiind, la rândul ei, un alt instrument util în confruntarea cu eșecul. Să înlocuim, deci, teama cu dorința de cunoaștere. În loc să rămânem blocați, în timp ce frica ne îngheață orice posibilitate de a acționa, să ne întrebăm ce ne-ar putea aduce bun experiența de care ne e teamă sau ce am putea învăța din aceasta. Dacă facem asta în mod conștient, zilnic, efectele nu vor întârzia să apară. Desigur, vestea și mai bună e că, în ceea ce-i privește pe copii, aceștia se nasc deja curioși, iar curiozitatea, fie că vorbim despre adulți sau copii, e baza învățării.
Cum îi împrietenim pe copii cu eșecul?
Nu cred că există mamă căreia să nu i se fi spus măcar o dată să nu-și mai cocoloșească copilul. Cu variațiile de rigoare, desigur, pe care mulți dintre noi le-am auzit și totul pentru că viața e grea și nu e pentru cei slabi, iar dacă vrem copii puternici, trebuie să-i pregătim de mici. Și nu cred că există mamă pe care aceste cuvinte să nu o fi durut-o. Pentru că toate mamele știu, fie că recunosc sau nu, că nu pot cu adevărat să-si protejeze puii. Și poate tocmai de aceea multe o fac în puținele și nesemnificativele momente, când e cu adevărat posibil, în speranța că asta va amana inevitabilul sau va conta atunci când va fi momentul potrivit.
În ceea ce mă privește, „meseria de mamă” reprezintă pentru mine cea mai mare provocare și cea în care mă tem cel mai tare de eșec. De-a lungul vieții, am avut multe eșecuri, în multe alte domenii, în urma unora m-am ridicat glorios, din altele am învățat abia mai târziu, rămânând o vreme la pământ, renunțând chiar. Totuși, nimic nu m-a doborât și nu m-a ridicat atât de tare ca tot ceea ce mi se întâmplă de când am copii. Și niciodată n-a fost mai dificil să accept și să înțeleg că eșecul chiar e o oportunitate. Pentru că nimeni nu învață la vreo școală cum să fie părintele perfect și toți părinții greșesc la un moment sau altul. Să-ți asumi responsabilitatea pentru o altă ființă, să respiri adânc și să accepți că ai greșit, atunci când ai făcut-o, să înveți din asta și să mergi mai departe pare dintr-o dată și mai greu, mai ales când, o vreme, îți propui obiective nerealiste. Târziu – dar mai bine mai târziu decât niciodată – am învățat că unele dintre lucrurile cele mai importante pe care le putem face pentru copii noștri, indiferent de vreun obiectiv specific pe care l-am putea avea, sunt mai simple decât credeam – și în același timp complicate- și sunt cam aceleași pe care le-am scris în acest articol. Da, adevărul e că nu putem controla cu adevărat tot ce li se întâmplă copiilor nostri, nu-i putem proteja de experiențele negative, nu-i putem proteja de eșec și, mai ales, nu putem fi părinți perfecți, oricât de tare ne-am strădui, însă asta nu ne face neputincioși. Cele mai important lucruri pe care le putem face și care contează, cu adevărat, sunt să avem încredere în ei, să îi iubim necondiționat și să le fim alături. La bine și, mai ales, la rău, în timp ce îi încurajăm să-și păstreze aptitudinile cu care s-au născut deja, între care reziliența și curiozitatea, acestea manifestându-se în cele mai desăvârșite feluri la un copil mic, misiunea noastră fiind doar aceea de a ne asigura că nu le înfrânăm dezvoltarea, ci le ajutăm să crească în mod natural, pe toate planurile, inclusiv, din punct de vedere introspectiv.
În ceea ce privește speranța, despre care vorbeam mai sus, copiii mici, care trăiesc cu adevărat în prezent, așa cum noi, adulții, suntem adesea încurajați să o facem, nu au neapărat nevoie de ea, însă e important să o sădim în mintea lor pentru mai târziu. Putem face asta amintindu-le de toate momentele în care s-au descurcat bine, citind împreună cu ei despre tot felul de situații dificile cu final fercit sau pur și simplu povestindu-le întâmplări adevărate.
Iar pentru mai târziu, când copiii noștri cresc și intră în adolescență, acea perioadă care a ajuns să fie un fel de Bau Bau pentru părinți, când și ea ar trebui privită ca o oportunitate, putem să-i încurajăm pe copii să se alăture unor comunități care să-i ajute să crească. În ton cu conținutul acestui articol, cea mai faină astfel de comunitate, descoperită de mine recent, e Tribul Adolescenților, un fel de copil al Tribului Antreprenorilor, o comunitate în care se oferă acces la mentori cu experiență în domenii esențiale, pregătiți și dornici să ofere mai departe cunoștințele lor. Pentru că oamenii care au învățat să transforme eșecul în succes înțeleg cât de mare-i această realizare și simt dorința și nevoia de a împărți descoperirea lor cu lumea și astfel a făcut și Cosmin Răileanu, omul despre care v-am povestit în acest articol și care se află și în spatele acestor două comunități. Dintre ele, Tribul Adolescenților are ca obiectiv sprijinirea tinerilor în a învăța despre dezvoltarea personală și antreprenoriat sau, cu alte cuvinte, în a își găsi și construi propriul drum, un lucru extrem de prețios și necesar, aș zice eu, mai ales că încă trăim într-o lume care nu privește eșecul la adevărata lui valoare. Să avem încredere, deci, să ne înconjurăm de oameni care au o gândire pozitivă, să ne păstrăm mintea deschisa și dorința de învăța vie și să așteptăm cu mare curiozitate următoarea înfrângere. Oricare ar fi ea, cu siguranță va aduce ceva bun!
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2025
Surse foto – Vindem-Ieftin.ro & canva.com; prelucrare în canva.com
carrusel 