Pe la finalul lui ianuarie, în condițiile în care, după cum se poate ușor observa, nu am mai scris pe blog, m-am gândit că ar fi fain și dacă aș publica doar un articol pe lună. N-a fost să fie, iar asta m-a întristat puțin, deși nu la fel de tare ca la începutul acestei perioade. Cumva, m-am impact cu ideea, deși încă îmi lipsește.
M-am gândit apoi la cum a fost atunci când a apărut acest blog. O vreme mi-a fost greu să scriu pentru că nu eram obișnuită cu acest fel acesta de a scrie. Apoi m-a prins și mult timp am simțit că n-aș mai putea trăi fără asta. Până acum.
M-am mai gândit și la cum a fost atunci când am început să scriu articole pentru SuperBlog. Deși mi-a plăcut enorm, încă din prima clipă, a durat ceva timp până am găsit acel numitor comun între stilul meu și cerințele concursului. Apoi mi-a plăcut și mai tare, lucru firesc deoarece, dacă faci ceva ce-ți place și mai primești și feedback pozitiv, asta doar îți va aduce și mai multă bucurie. Desigur, această bucurie atinge apogeul atunci când câștigi trofeul.
Apoi însă lucrurile s-au schimbat, iar în ultimele luni eu am învățat mai mult ca niciodată despre importanta stabilirii priorităților. Și scrisul pe blog nu și-a găsit loc între aceste priorități. Și cumva m-am dezobișnuit de asta. Așa se face că n-am mai scris aici nici când am avut câte un strop de timp. Desigur, lucrurile sunt mai complexe de atât, dar nu e acum momentul pentru a le analiza.
Per total, cum spuneam, sunt oarecum împăcată cu situația, dar o nostalgie există. Și pe acest fond am aflat că s-au deschis înscrierile la Spring SuperBlog 2026. Și m-am la cât de longeviv e acest concurs și la cât de perseverenți sunt Claudia și Albert, oamenii care-l organizează și cum, în ciuda provocărilor (și sunt destule) continuă să creadă în blogging-ul romanesc și să le ofere bloggerilor oportunități de dezvoltare. Într-o lume în care, deja de mai mult timp, se tot spune că blogging-ul e pe moarte, ei nu se dau bătuți și reușesc să construiască, alături de membrii comunității, povești absolut minunate. Doar prin puterea cuvântului scris.
Privind spre acești oameni, citind mesajele lor pentru bloggeri, m-am gândit că s-ar putea să nu existe moment mai potrivit ca acesta pentru a mă înscrie din nou la SuperBlog. E clar că blogul meu are nevoie de o resuscitare și s-ar putea ca Spring SuperBlog să mă ajute pe acest plan. Desigur, pot participa doar la cinci probe, deci n-am cum simți gustul competiției în întregime, dar eu cred că dacă reușesc să scriu aceste cinci articole e chiar mai mult decât suficient. Prin urmare, anunț pe aceasta cale că mă înscriu la concurs.
Toată treaba asta vine la pachet și cu niște întrebări sau îndoieli… Mai pot oare să scriu în felul acesta sau mi-am pierdut din abilități? În calitate de fostă câștigătoare a trofeului, mă mai pot ridica la înălțimea eventualelor așteptări? Mai știu să respect un brief, mai am energia și hotărâre pentru a mă documenta pentru un articol? Îmi mai place la fel de tare? Mai ales, într-o lume în continuă schimbare, oare n-am rămas cumva în urmă în aceste luni de pauză? Se mai scrie ca înainte sau e diferit și eu s-ar putea să nu mai știu cum și ce să fac? Și multe alte întrebări la care n-am răspuns și, cumva, fix faptul că n-am răspuns mă face să fiu și mai convinsă că e bine să fac acest, să-i zicem, experiment. Dacă Albert și Claudia nu se dau bătuți și cred în blogging, de ce să nu încerc și eu? 🙂
Iar dacă printre voi, cititorii acestui articol, se află și bloggeri, mai mici sau mai mari, mai vechi sau mai noi, cu îndoieli sau întrebări asemănătoare cu ale mele sau, din contră, poate cu certitudini, vă recomand și vouă să vă înscrieți. Nu doar pentru că e fain și pentru că, în caz că aveți nevoie, s-ar putea să vă ajute să vă dezvoltați pe acest plan, ci, cumva și din solidaritate. Cu blogging-ul, cu ideea de a scrie în stilul clasic – dar mereu reinventat, desigur. Pentru că SuperBlog chiar e cea mai faină și longevivă competiție de blogging și merită să crească frumos în continuare.
Dacă sună tentant, regulamentul e simplu, trebuie doar sa aveți un blog în limba română, cu o vechime de minim trei luni și cel puțin douăzeci de articole publicate, să scrieți un articol în care anunțați participarea și apoi să vă înscrieți pe site-ul SuperBlog. Vor fi mai multe probe, fiecare cu premiile ei (prima e sponsorizată de TRANSAVIA, care oferă premii faine și generoase), puteți participa la toate sau doar la cele care vă atrag mai tare, cu mențiunea că veți deveni finaliști SuperBlog doar dacă scrieți la toate probele.
Acestea fiind scrise, vă doresc succes, le mulțumesc Claudiei și lui Albert pentru tot ce fac și sper din suflet să revin curând cu un articol pentru prima probă.

Articol scris pentru Spring SuperBlig 2026
Sursă foto – SuperBlog