Pare că în ultimul timp mă trezesc dimineaţa doar pentru a învăţa câte o nouă lecţie. Preţioasă.

Nu mă plâng. Îmi place să învăţ. Mereu mi-a plăcut. Ce nu mi-a plăcut însă niciodată a fost să învăţ aceeaşi lecţie de două ori, sau de trei ori… Asta înseamnă cumva că n-am învăţat-o bine prima dată şi nu-s deloc mândră de mine când fac asta.

Dacă tot am blog însă, mă gândesc că dacă scriu aici ce-am învăţat în seara asta poate poate o să fie asta ultima dată.

Aşadar, ne-am gândit să facem o nebunie şi să mergem la mare. Nu că ar fi ceva nebunesc în a pleca la mare, dar când nu ţi-ai planificat nicio vacanţă pe anul ăsta, cu excepţia vizitei la părinţi, şi te gândeşti, dintr-o dată, să pleci, pur şi simplu, la mare, poate să fie nebunesc. Dacă adaugi şi doi copii sub patru ani în ecuaţie, e clar că e.

Problema e că în ultimul timp am ceva dificultăţi în a lua decizii. Nu că aş fi fost vreo curajoasă în restul vieţii, dar parcă acum am atins apogeul. Că nu e bine să fii nehotărât ştiam deja, dar una e când ştii şi alta e când simţi.

Gândul să plecăm la mare mi-a venit prima dată luni. Problema e că a făcut copilul o uşoară iritaţie pe piele. Fără febră, fără prurit – nici prin cap nu-mi trecea să merg la medic, dacă rămâneam în Bucureşti. Cum marea nu-mi dădea însă pace, am zis să verific totuşi copilul şi-am mers la un dermatolog. Concluzia – uşoară reacţie alergică. Cel mai probabil la balsamul de rufe. – Da, nu e un mit! Chiar se poate şi chiar nu-i ok să foloseşti balsam de rufe, mai ales la copii. Da, ştiam asta, dar am căzut în ispită! 😦  – Trece repede, a zis medicul, nu e problemă. Plus că e pe o zonă foarte mică. Mai mult, dermatologul ne-a spus că e ok. Putem merge la mare!

Vine seara. Adorm copiii şi noi începem să căutăm cazare la mare. Neapărat apartament, nu pentru că m-aş apuca de gătit acolo, dar pentru că e mult mai comod aşa cu cei mici, care au tot felul de pofte culinare, la cele mai nepotrivite ore. Plus că nu putem dormi toţi patru. Sau preferăm să nu dormim toţi patru.

După câteva oferte acceptabile, unele chiar cu preţuri reduse (last minute) a apărut una din categoria „ prea frumos să fie adevărat”. Apartament cu două camere, dormitor şi living cu canapea extensibilă, ambele cu uşă. 90% din aceste apartamente de la mare au un living open space, care comunică atât cu bucătăria, cât şi cu balconul, dacă există, sau cu uşa de la intrare. Cine are copii ştie cât de mult contează o uşă.  Adică îi putem pune la somn şi apoi nu-i nevoie să umblăm în vârful picioarelor prin casă. Doar închidem uşa.

Dar nu! Asta nu era tot. Apartamentul avea bucătăria amplasată fix între cele două dormitoare, iar bucătăria nu avea o uşă, ci două. De ce avea două? Simplu.  Pentru că a doua uşă dădea fix într-o micuţă curte privată, doar a noastră – dacă ajungeam acolo, bineînţeles. Asta însemna că puteam să punem copiii la somn, unul în dormitor şi unul în living, să închidem uşile şi apoi să nu stăm exilaţi în bucătărie, încercând să mai vorbim una alta, amintinu-ne, în treacăt, că suntem la mare. Deşi şi asta era de preferat variantei în care stăteam fiecare în câte un dormitor, cu câte un copil, şi vorbeam pe whatsapp.

În acest apartament puteam să ieşim afară, în curte, să ne aşezăm pe scaune şi să deschidem o sticlă cu vin. Apoi, în timp ce savuram vinul la lumina stelelor, să ascultăm valurile şi să simţim mirosul mării. Pentru că… plaja era la doar două minute distanţă!

Pe scurt, raiul pe pământ pentru familiile cu copii mici.

Ce credeţi că am făcut noi în faţa acestei oferte ireale? Am zis să ne mai gândim puţin. Mai întâi câteva minute, apoi chiar până mâine, că mi s-a părut mie că l-am văzut pe Tudor scărpinându-se pe bubiţele alea şi că, mai bine vedem cum evoluează, şi facem rezervarea mâine dimineaţă. Asta după ce un medic mi-a spus că pot să merg la mare cu copilul şi asta în condiţiile în care chiar de asta m-am dus la acel medic, că altfel îmi dădusem şi eu seama că nu-i deloc ceva grav şi că trece. Ce sens a mai avut să mergem la medic, dacă eu nu cred ce a spus?

Cei care au ajuns cu cititul până aici bănuiesc, probabil, că preţ de alea câteva minute în care ne-am gândit noi şi în care oricum hotărâsem să aşteptăm până mâine, apartamenul a fost rezervat de altcineva.

Mă bucur totuşi pentru soţul meu care a plecat la somn înainte să afle asta – doar eu n-am avut de lucru şi am mai verificat o dată –  şi se visează, probabil, savurând paharul acela de vin în curtea aceea, ascultând valurile mării, în timp ce copiii dorm liniştiţi, după o zi de bălăceală.

Morala poveştii e, bineînţeles, că oamenii nehotărâţi nu câştigă nimic şi că în viaţă trebuie să iei decizii. Dacă ţi-e frică, rămâi cu asta.

Deciziile, toate, vin la pachet cu riscuri. Dacă nu îţi poţi asuma riscuri, iar nu câştigi nimic. Din contra.

Un mesaj cam dur pentru aşa o faptă, ştiu. Doar că nu e doar despre asta şi, în ultimul timp, ezit în luare unor decizii mult mai mari şi mai importante ca cea din seara asta, iar timpul trece. În niciun caz nu mă aşteaptă pe mine.

Sper că am învăţat bine lecţia din seara asta. Măcar atât. Şi poate ajung totuşi şi la mare 🙂

Photo by Oscar Keys on Unsplash