La aproximativ 2 săptămâni după naşterea celui de-al doilea copil, aveam o discuţie cu o femeie care îmi spunea că îi acord prea multă atenţie copilului mai mare şi că acesta trebuie să înţeleagă că fetiţa e mai mică şi are mai mare nevoie de mine. Asta în condiţiile în care băieţelul avea doar 2 ani, până atunci îşi petrecuse timpul doar cu mine (tati la muncă, bunicii departe) şi, bonus, după naşterea fetiţei se trezea în fiecare noapte şi plângea minim 2 ore. Încercam să îi arăt că îl iubesc, la fel de mult ca înainte, şi să petrec cât mai mult timp cu el, însă nu reuşeam la modul ideal şi e clar că pentru el nu era suficient.

Auzind cuvintele acestei femei, i-am spus că nu sunt de acord cu asta, că am citit destul de mult pe subiect şi sunt sigură că am ales calea ce bună. Replica ei aproape m-a lăsat fără cuvinte, mai ales că, deşi chiar eram sigură că am ales calea cea bună, mă aflam într-o perioadă dificilă şi eram epuizată. A spus: „Tu îţi creşti copiii după cărţi?!”, ca şi cum acesta ar fi fost cel mai rău lucru pe care îl puteam face.

Dar de ce e aşa de greşit să citeşti cărţi de parenting?!

E clar că unii cred că e greşit şi chiar aş vrea să îmi dau seama de ce.

Poate, se presupune că, dacă te inspiri din cărţi, deci dintr-un mediu extern, nu mai crești copilul după nevoile lui, sau după cum simți. Pare că aceste cărți sunt văzute ca ceva rece, standardizat, fără conținut,  deși pline de cuvinte.

Sau, poate, este considerat greşit să alegi să faci cum spune un necunoscut, autor al unei cărţi, care nu te cunoaște și nu îți cunoaște copilul, când ai putea, eventual, să faci ce îți spun mama sau bunica, care chiar au crescut copii și știu.

În acelaşi timp, poate să aibă legătură cu presiunea asta uriaşă, care e pusă asupra mamelor din zilele noastre. Într-o lume a aparenţelor, plină de părinţi atotştiutori şi, până la urmă perfecţi, care cresc copii la fel de perfecţi, să citeşti o carte de parenting înseamnă, în primul rând, să recunoşti că tu nu le ştii pe toate sau că, poate, te confrunţi cu o problemă; să îţi doreşti să evoluezi şi să înţelegi că da, mereu e loc de mai bine. Acesta e un act de curaj!

Nu în ultimul rând, unele persoane spun că sunt doar cărţi, că ce scrie în ele nu are cum să fie real şi că e imposibil să transpui în viaţa de zi cu zi, sfaturile de acolo.

Mi-aş dori ca oamenii care condamnă, pe nedrept, cărţile de parenting şi pe cititorii acestora, să citească măcar una şi, abia apoi, să îşi spună punctul de vedere.

Dacă citeşti, nu înseamnă că nu mai eşti atent la copilul real, din faţa ta. Din contră, încerci să-l înţelegi mai bine şi să fii mai bun, atât pentru el, cât şi pentru tine.

Nu e nimic greşit în a citi cărţi de parenting, pentru că:

• Cititul, în general, e unul din cele mai mari privilegii pe care le are omul, în fata animalului.
• Citim în funcție de gusturi, dar și de preocupările pe care le avem, într-un moment sau altul al vieţii. Prin urmare, e perfect normal şi de dorit, să citeşti, ca părinte, cărţi despre copii.
• Medicii, psihologii şi tot personalul specializat, la care apelăm, uneori, pe lângă practică, au învăţat, la rândul lor, tot din cărţi.Unele din cărţile pentru părinţi prezintă chiar o parte din informaţia din cărţile de specialitate, într-un limbaj accesibil.
• Ne deschid mintea, ne confirmă lucruri deja ştiute, sau ne oferă oportunitatea de a afla şi alte puncte de vedere.
• Răspund la foarte multe din întrebările pe care le avem.
• Ne ajută să ne dezvoltăm, ca oameni şi părinţi, dar şi să găsim repere importante pentru a trasa drumul pe care îl au de parcurs copiii noştrii, în dezvoltarea lor.
• Unele cărţi conţin informaţii practice, importante. Ele nu înlocuiesc medicul sau psihologul, dar pot ajuta şi pot contribui la diminuarea numărului cazurilor în care sunăm medicul în miezul nopţii, pentru ceva banal.
• Cele mai multe dintre ele sunt scrise de părinţi şi/sau pediatri/ psihologi. Aceste persoane nu sunt deloc străine de comportamentul copilului. Din contră. Ba chiar, prin oprtunitatea pe care au avut-o, de a interacţiona cu mai mult de un copil mic, sau de a privi lucrurile şi obiectiv, pot oferi informaţii foarte preţioase.
• În cărţile foarte bune sunt oferite inclusiv studii ce caz. Reale. Aflăm dacă s-a mai confruntat şi altcineva cu o problemă asemănătoare şi cum a manageriat situaţia. În viaţa de zi cu zi, sunt puţini cei ce au curajul să spună cu voce tare problemele pe care le întâmpină. Ajută mult să ştii că nu eşti singur.
• Sunt scrise de oameni.Nu sunt lipsite de conţinut. Te fac să plângi, sau să râzi în hohote. Te ajută să te simţi mai bine, uneori, efectul lor fiind chiar terapeutic – descoperi drumul spre acele resurse din tine, uitate, sau ascunse, sau ai adevărate revelaţii.
• Un părinte informat e mai puternic.

Cărţile de parenting  nu funcţionează că o Biblie. Ca în orice alt domeniu, diversitatea e mare. Părintele nu ar trebui să cumpere cartea, să o citească şi să înceapă să aplice ad litteram, tot ce scrie acolo. Fiecare situaţie e unică, fiecare om, mic sau mare, e unic. Avem însă suficient de multe în comun, încât aceste cărţi să aibă sens.

Părintele alege ce cărţi citeşte şi ce aplică în viaţa reală din aceste cărţi. Părintele care citeşte nu e nici lipsit de suflet – nici cărţile nu sunt – , nici mai puţin atent la copilul lui.

În final, să nu uităm că e o adevărată provocare să citeşti o carte când ai copil mic. Mama care, atunci când prinde 5 minute libere, le investeşte în a citi dintr-o carte, tot despre copil, n-are cum să nu fie o mamă bună. Mi-aş dori ca mamele care fac asta să fie conştiente de acest lucru, chiar şi atunci când pare că singurul lor stâlp de susţinere a rămas doar cartea.

Cărţile sunt bune! Lectura sigur nu face rău! Serios! Eu citesc despre creşterea şi dezvoltarea copilului de când eram în facultate, cu mult timp înainte să am copii, când studiam Psihologia Copilului.

Cred mult că dacă părinţii, educatorii şi, în general, cei care interacţionează cu copiii, ar citi mai mult, lumea ar fi mai bună.