Mi-am dat seama, în urmă cu mult timp, de efectul minunat al condimentelor, dar am început să le apreciez la nivel maxim atunci când am fost pusă faţă în faţă cu mâncarea fără sare.

Cum spuneam la început, acum nu mai consider sarea atât de importantă. Există o mulţime de oameni care gătesc prost, mâncăruri fără gust, deşi adaugă sare din belşug. Gătitul e o artă şi nu sarea îl transformă în artă.

Mâncarea libaneză e printre preferatele mele, dar nu prea am gătit-o acasă. Am făcut câteva experimente nereuşite, care aveau ca scop prepararea hummusului şi apoi m-am dat bătută. Pur şi simplu, nu-mi ieşea ca cel din restaurant şi mai şi consumam mult timp în pregătirea lui. Plus că era o provocare să găsesc toate ingredientele.

La ceva timp după ce a început soţul meu regimul fără sare, am zis să dau din nou o şansă preparatelor libaneze. Motivul e, oarecum, logic – bucătăria libaneză foloseşte ingrediente proaspete şi o mulţime de condimente, în combinaţii deosebite. Eram sigură că o astfel de mâncare n-avea cum să iasă altfel decât foarte gustoasă, chiar şi fără sare adăugată.

Astfel, m-am înarmat cu răbdare şi am început documentarea. Am găsit câteva reţete care mi s-au părut bune, dar, din nou, mă loveam de lipsa ingredientelor. Am început să caut şi ingredientele şi am găsit acest minunat magazin, în Bucureşti , care, din păcate, nu mai există. Cum atunci când cumpăr ceva ce se mănâncă, prefer să şi văd ce cumpăr, pentru prima experienţă am ales să mergem direct în magazin. Am pornit astfel la o plimbare cu copilul prin centrul Bucureştiului şi pot spune doar că, după ce am trecut pragul magazinului, nu-mi mai doream să plec de acolo şi, când totuşi am plecat, cumpărasem mult mai multe decât sumacul pe care-l căutam. E o adevărată desfătare pentru simţuri.

Am o recomandare şi pentru verdeţuri proaspete şi deosebite. În general, eu le cumpăr din Piaţa Domenii, de aici, unde mereu găsesc o varietate mare şi de calitatea superioară. Am amintit despre aceşti doi oameni şi în acest articol. Există însă şi varianta mai ieftină – pe termen lung – interesantă, frumoasă, testată şi ea. Sera cu arome oferă ghivece uriaşe cu tot felul de plante comestibile. Îţi înfrumuseţează casa, răspândesc un miros plăcut şi sunt mereu la îndemână, atunci când vrei să găteşti ceva bun. Spaţiul nu-mi permite să cumpăr prea multe plante de la ei, însă îi recomand cu drag.

Revenind la mâncarea libaneză, pentru prima experienţă fără sare, am ales să pregătesc: humus, lipii libaneze şi salată fattoush.

Reţetele nu îmi aparţin. Voi oferi link-ul la fiecare în parte.

Lipiile le-am făcut după această reţetă, oferită de Jamilla Cuisine. Am respectat reţeta întocmai, am eliminat doar sarea. Au ieşit perfecte.

Reţeta pentru salata Fattoush am preluat-o de aici. La fel, am respectat-o întocmai, am eliminat doar sarea. E importat să respectăm paşii şi toate sfaturile dintr-o reţetă. Spre exemplu, modul de preparare a sosului – şi nu doar ingredientele – contează mult. Am făcut aceeaşi salată, fără a prepara sosul în prealabil, adăugând ingredientele direct peste legume. Diferenţa de gust a fost uriaşă. Am învăţat, cu această ocazie, că până şi banala salată de roşii şi castraveţi îşi schimbă gustul dacă în loc să torni ulei, oţet şi piper peste ea, amesteci aceste ingrediente înainte şi eventual, le laşi şi să se obihnească puţin, împreună cu câteva frunze proaspete de pătrunjel.

Concluzia e că salata a ieşit perfectă, iar sosul l-am folosit uneori şi la salata normală de roşii. A devenit salata noastră preferată.

În ceea ce priveşte hummusul, efectul tot nu a fost spectaculos, deşi gustul a fost bun. Năutul la conservă, prefiert (dar nu tot năutul la conservă; sunt şi unele conserve foarte proaste, prima impresie e că trebuie să ţinem cont de raportul calitate-preţ) se pasează mai bine decât năutul fiert acasă. Năutul la conservă conţine însă sare. Deşi am oală sub presiune, nu am reuşit să obţin, nici de data asta, pasta aceea fină care se găseşte în restaurnte. Ori, poate, nu am cumpărat eu cel mai bun năut, sau e vreun secret pe care nu l-am aflat încă. Pentru reţetă nu-mi amintesc de unde m-am inspirat atunci, probabil pentru că am fost dezamăgită de rezultat. E clar însă că problema nu a fost reţeta, ci şi năutul.

În principiu, hummusul are câteva ingrediente de bază: năut, pastă de susan, usutori, zeamă de lămâie, şi ulei de măsline. Toate acestea, în proporţii variabile – pe cele ideale nu le-am descoperit încă – se mixează bine şi pasta obţinută se stropeşte cu ulei de măsline şi se presară cu sumac şi muguri de pin. Sună delicios. Eu îmi şi imaginez în timp ce scriu. Dar tot nu-mi fac curaj să mai încerc o dată.

Cu ocazia asta însă, vă mai fac o recomandare, de data asta pentru mâncare gata preparată în Bucureşti. ALIOLI e testat de noi pentru mâncare fără sare. Gustul preparatelor lor e pur şi simplu deosebit. Cu siguranţă sunt şi alte restaurante; în principiu, dacă restaurantul foloseşte ingrediente proaspete şi găteşte mâncarea pe loc, nu ar trebui să fie o problemă în a oferi şi preparate fără sare – cu excepţia cazului în care un anumit preparat conţine ingrediente deja sărate.

De asemenea, hummus foarte bun (cu sare însă) am mâncat de la TULIN. Cred că pot fi întrebați şi dacă pot prepara fără sare.

Poftă bună!

L.E. La aproape 3 ani de când am scris acest articol, lucrurile au evoluat. Condimente bune se găsesc în aproape toate hipermarketurile, iar bacaniile sau dezvoltat și ele mult. În ceea ce privește mâncarea livrată acasă, și aici avem nenumărate opțiuni în prezent, deci totul e spre bine, chiar dacă două dintre link-urile din articol nu mai erau de actualitate și le-am eliminat.

Nu în ultimul rând, vă invit pe site-ul Delicii fără sare, creat special pentru astfel de articole.

Photo by Maarten van den Heuvel on Unsplash