Există câteva persoane cărora îmi e greu să le spun „iartă-mă”. Cuvintele  îmi vin în minte, îmi doresc din tot sufletul să le rostesc, dar ceva nu mă lasă. Nu îmi e bine în acele momente. E chiar teribil de dureros şi ştiu că cel puţin o parte din durere ar dispărea dacă aş deschide gura şi le-aş spune cu voce tare. Totuşi nu o pot face.

Am încercat să-mi dau seama de ce, mai ales că ştiu clar că regretele mele sunt sincere şi, culmea, asta mi se întâmplă cu persoanele pe care le iubesc cel mai mult şi în legătură cu greşelile cele mai grave.

În acelaşi timp, căutând un înlocuitor pentru acel „iartă-mă”, am găsit „îmi pare rău”. Pe astea am reuşit să le rostesc, nu fără greutate, dar nu m-am simţit eliberată după ce am făcut-o, fapt ce m-a contrariat şi mai tare. Până când am înţeles.

„Iartă-mă” înseamnă să mă ierţi TU pe MINE pentru ceva ce am făcut EU rău. Concret, dacă ţi-am dat o palmă peste faţă şi în felul ăsta te-am rănit, zdrobită de vinovăţie vin tot la tine, cel rănit, să mă eliberezi de acest sentiment. Arunc asupra ta responsabilitatea faptelor mele. „Iartă-mă” nu spune nimic despre mine sau despre tine, sau despre fapta urâtă. „Iartă-mă” e o solicitare, fără să exprime neapărat regret, sau lăsând regretul în plan secund.De fapt, dacă ne gândim la formularea extinsă „îţi cer iertare”, e şi mai evident.  Cel mai important e ca cel care a greşit să scape de povară şi acest lucru se întâmplă dacă cel rănit răspunde cu „ te iert”. Interesant e că atunci când cuvintele „ te iert” nu sunt rostite, cel care şi-a cerut iertare, de multe ori, se supără. „Adică eu am făcut efortul ăsta uriaş de a îmi cere iertare şi tu nu ştii să apreciezi asta şi mă ignori?!”

Cu „îmi pare rău” mi se pare că e altă poveste, pentru că atunci când spui „îmi pare rău” – „MIE îmi pare rău” chiar îţi exprimi regretul. Dacă nu te opreşti aici şi spui exact pentru ce îţi pare rău, deja începi să arăţi că îţi pasă mai mult de celălalt şi nu de tine. „Îmi pare rău pentru că te-am lovit. Cred că te-a durut foarte tare.” Sau „ Cum te pot ajuta să îţi fie mai bine? Aş vrea să îmi repar greşeala.”  Numai că asta nu aduce eliberarea pe care cuvintele magice „te iert” o aduc, ci presupune un efort pentru a vedea/simţi durerea celuilalt şi a face ceva concret pentru a o vindeca.

De fapt, cred că ceea ce urmează după „imi pare rău” face diferenţa, pentru că formularea simplă e destul de des folosită, la modul impresonal, de mulţi oameni cărora chiar nu le pasă dacă vor fi iertaţi sau nu. Spre exemplu, de fiecare dată când sun la o anumită companie şi stau minute în şir în aşteptare , robotul îmi spune de mai multe ori „ Ne pare rău. În acest moment toţi operatorii sunt ocupaţi.” Totuşi, chiar şi aşa, cred că ştiu ei ceva de nu spun”iartă-ne”, ci „ne pare rău”. Pentru că, cel mai probabil, cel care aşteaptă s-ar enerva dacă ar auzi că după ce că aşteaptă atât, mai au pretenţia să îi şi ierte.

Ideea e că dacă e musai să rostim şi ceva cu „iartă”, cred că ar fi mai indicat un „m-aş bucura dacă m-ai ierta”. Pentru acel „iartă-mă” simplu îmi menţin părerea de mai sus. Mi se pare mai degrabă o formulare egocentrică.

Spun asta în condiţiile în care folosesc destul de des aceste cuvinte eu. De fapt, singurele două persoane cărora n-am reuşit niciodată să le spun „iartă-mă” sunt copiii mei şi când mi s-a întâmplat asta am început să-mi pun întrebări. Din răspunsurile la aceste întrebări a ieşit acest articol.

O fi bine, sau nu ce zic, nu ştiu. E doar o părere. Ştiu însă că de-a lungul vieţii, am auzit destul de des, la rândul meu, „iartă-mă”. Îmi propun, de acum, să folosesc mai rar această exprimare şi să-mi pară rău mai des. 🙂

Photo by Larm Rmah on Unsplash