Un copil n-ar trebui să aibă grijă de părinți și de frați mai mici

 

close up photography of a baby
Fotografie de Alexander Dummer pe Pexels.com

Acesta este un articol pentru toți părinții cu doi sau mai mulți copii și, în general, pentru toți adulții care își doresc să inteleaga mai bine comportamentul copilului mai mare.

Să crești un copil în zilele noastre poate să fie cel puțin provocator. Uneori obosești tare și te saturi. Ai da orice pentru un pat în care să fii doar tu si să dormi, sau pentru o cameră izolată fonic. Multe mame chiar visează cu ochii deschiși la o boala ușoară care să vină la pachet cu câteva zile de spitalizare pentru că știu că doar așa ar putea “preda” copilul unei alte persoane și s-ar putea odihni.

Îmi dau seama cum sună ultima frază, dar mamele – sau, mai bine spus, mamele singure sau cu un ajutor minim – sigur înțeleg. Vă recomand un articol în acest sens, desi am citit mai multe astfel de mărturisiri de-a lungul timpului.

Mi-e greu să fac un rezumat general în care să spun de ce e greu cu un copil mic, dar pot sa scriu cum a fost ziua mea de azi – cei care obosesc citind pot trece direct la concluzii.:)

Azi, Maria a avut o zi “nu asa”, adică genul acela de zi în care orice ai face – dar orice – nu poti să îi intrii in voie.

Ne-am trezit de dimineață și am început ziua cu hohote de plâns – Maria nu voia laptele “așa” îl voia “asa”, unde “asa” și “asa” sunt cuvinte al căror înțeles doar ea îl cunoaște. Desigur că respect nevoia copiilor de a se descărca prin plans, dar asta nu schimbă deloc faptul că nu-mi place să îmi petrec astfel diminețile.

După ce am “lămurit” povestea cu laptele, am reușit să mâncăm. Mai târziu “ne-am” spălat pe dinți preț de aproape o jumătate de oră, după care, din respect pentru planeta noastră, am încheiat operațiunea cu urlete.

Am reușit sa îi schimb pampers-ul după ce am alergat-o vreo zece minute prin casă, timp în care ea râdea de mama focului. Când am obosit, s-a lăsat iar cu urlete. A urmat apoi un nou moment “ nu viau aia”, “viau asta”, din nou cu mult prea complicate cuvinte pentru mine. Oricât m-aș strădui, nu reușesc să găsesc diferența dintre  “aia” si  “ asta”.

Mi-a luat vreo 30 de minute – peste programul normal –  să o îmbrac să plecam afară, unde au urmat încă vreo două momente “nu asa” la leagăn și la topogan.

Ne-am întors acasă, unde a vrut neapărat rochița mare. Nu mi-am dat seama care e, nici după ce am scos toate rochițele din dulap.

Apoi a vrut nani, dar “nu acuma”. Într-un final, a mers la somn după ce si-a adunat jumătate din plușurile din casă, în pat. Când s-a trezit, s-a trezit cu “fame” (= foame) , dar nu voia cartofii “asa”. Îi voia “asa”.

După aceea, ne-am jucat cu lego unde a ținut neapărat să îi strice frățiorului ei construcția și să arunce apoi în toate zările cu piese tari de lego,  nervoasă fiind că n-am lasat-o sa strice mai mult.

În continuare, a dorit neapărat să se joace cu fix obiectele cu care eu aveam o treabă importantă și s-a supărat foarte tare că nu am acceptat. Apoi, a vrut cartea cu care începuse să se joace frățiorul ei și din nou s-a supărat că nu a primit-o.

După aceea, s-a hotărât că vrea rochița mică. Pe asta o știam, dar era la spălat. Vă imaginați ce a urmat…

Pe scurt, cu foarte mici excepții, ziua mea a fost presărată cu urlete și nici nu le-am scris aici pe toate.

Am rezistat eroic, fără sa mă enervez, deși pe dinăuntru începusem să fierb destul de tare. Mi-am zis însă că se mai întâmplă, în timp ce încercam să văd în mintea mea imaginea liniștitoare cu Maria, fetița mică,blândă și drăgălașă, care e în cea mai mare parte a timpului.  Până la urmă, și noi, oamenii mari, avem câte o zi proastă. Poate că ea n-a dormit bine noaptea trecută. Sigur nu se comportă astfel ca să mă enerveze pe mine.

Cu toate gândurile astea însă, mă rugam din ce în ce mai tare să se termine ziua, măcar și doar pentru sănătatea urechilor mele – de cea psihică nu mai vorbesc. Totodată, eram mândră de mine că încă resist, până n-am mai rezistat și m-am enervat. Când?  Când băiețelul care fusese minunat de cuminte toată ziua a venit cu o cerință absurdă și refuzul meu a determinat o criză de plâns în toată regula. La el, ca și cum nu îmi era suficent că surioara lui fusese într-o criză continuă de când se trezise. M-am supărat și mă gândeam furioasă că ”el chiar nu vede cât de greu îmi e și ce zi am avut cu Maria?!”.În loc să mă ajute, începe și el să se comporte ca ea. E greu cu un copil de doi ani. Cu doi însă. ..

Gândind asta,  am fost lovită de o revelație.  Tudor a fost și el acasă toată ziua. A așteptat cuminte, de fiecare dată, pana am reușit să-i linistesc surioara. A așteptat la ușă, îmbrăcat și încălțat, până si-a schimbat ea pantofii de trei ori; m-a așteptat la joacă, până i-am schimbat hainele de și mai multe ori; a strâns jucării cu mine,  în timp ce Maria le împrăștia și a ascultat, la fel ca mine, toată ziua, plânsul ei. În toate aceste condiții, el s-a comportat exemplar.

Când eu mă rugam să se termine ziua și eram pe punctul de a izbucni, nu-i de mirare că el a făcut-o primul. E doar un copil de patru ani și dacă pentru mine e greu să-mi stăpânesc emoțiile,  pentru el sigur e mai greu.

Așa că, pentru toate mamele care se plâng de faptul că face copilul mai mare o criză fix în ziua în care cel mic a fost extrem de solicitant, e ok să ne plângem, dar sub nicio formă nu ar trebui să  plasam responsabilitatea asupra celui mare. E doar un copil și el, care n-ar trebui să crească un alt copil. A fost acolo, împreună cu noi; a auzit fiecare plânset,  a suportat fiecare țipat și criză. Ar trebui să-l înțelegem noi pe el și nu să ne plângem de faptul că nu ne înțelege el pe noi. Dacă nouă, ca adulți, ne e greu sa manageriem situația cu un copil mic morocănos, e cel puțin nedrept să-i cerem unui alt copil sa facă asta. Pentru că atunci când nouă ne e greu și simțim că nu mai putem, cel mai probabil lui îi e și mai greu și face niște eforturi uriașe că să reziste, la rândul lui. Face asta din iubire, iar dacă nu reușește până la capăt are nevoie tot de iubire, de înțelegere și de apreciere. În niciun caz nu are nevoie de ceartă și reproșuri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close